Povestea lui Make – Hambarul (XXI)

Povestea lui Make – capitolul anterior

Chinezul era nervos. A ajuns bataia de joc a tuturor numai pentru ca era mai mic, mai galben si mai diferit. Ajunge! Trebuia sa se schimbe ceva. El s-a saturat, stia ca avea mai multa minte decat tot grupul acela de nebuni, ca doar Imparatul nu l-a trimis degeaba pana in regiunile astea barbare.

Suparat fleaşcă, mergea spre hambarul care-i adăpostea pe Cristi si Baiazid. Va trebui să se alieze cu Cristi că era puternic dar avea minte puţină. Cristi va fi pumnul iar Chinezul va fi creierul. Nu avea nevoie de Make si nici de ceilalti. Oricum, de Baiazid nici nu-i păsa.

Pământul  era umed, dragonii de ceaţă învăluiau mlaştina cu aripile tremurătoare. Broaştele şi ţânţarii ţineau ritmul  bufniţelor precum o fanfară funerară se desfăşoară plin de aplomb prin cimitir. Chinezul zări uşa hambarului deschisă, un izvor de lumină se strecura pâlpâitor printre lemnele strâmbe.  Era ciudat. Grăbi pasul şi se strecură rapid prin spaţiul strâmt. Priveliştea ce i se înfăţişa în faţa ochilor îl lăsă înmărmurit.

*    *    *

ADC reuşise să ocolească mlaştina. Era deja târziu, trecuseră două ceasuri peste miezul nopţii. Mâine, cea mai mare parte a armatei va ajunge şi ea. Ostaşii aranjau deja corturile, cina se pregătea în păienjenişul focurilor ce împânzeau câmpia. ADC îşi făcea deja socotelile. Va fi un soldat loial până la capăt, dar dacă Alah sau Dumnezeu (nu avea mare importanţă care dintre ei) îi vor lumina soarta şi grupul acela de mercenari idioţi şi fanfaroni l-ar omorî din greşeală pe Baiazid, atunci nimic nu-i va sta în cale, imperiul va fi al lui. Jurământul pe care-l făcuse era în faţa sultanului şi i se va supune doar lui, nu femeilor din harem, nu copiilor sultanului şi nici măcar în faţa marilor dregători. Într-un final îi va omorî pe toţi, puterea va fi doar a lui. Pentru început va arde din temelii tot acest ţinut împuţit care-l ţinea departe de cei doi ochi albaştri rămaşi undeva în urmă, tocmai în Bizanţ.

– Stăpâne! Patrulele au prins pe cineva! Vine din mlaştină, spuse un ienicer din garda sultanului.

Make – la crâșma lui Dan (XX)

ADC nu-și dădea prea bine seama cum reușiseră câțiva oameni să-i distrugă o întreagă patrulă. Era clar, primiseră ajutoare. Totuși, cei 3000 de calareti i-ar fi ajuns, cu conditia sa nu se intalneasca cu intreaga ostire a lui Mircea.

Stătu în cumpănă dacă să se întoarcă sau nu, mai avea oare nevoie de mai mulţi ostaşi? Oricum, după câteva minute constată că i-a amorţit piciorul. Cumpăna nu era poziţia lui favorită. Oare de ce spunea lumea că trebuie să stai în aceasta poziţie când ai de ales între mai multe variante?

Partea mai proastă era că grupul se bagăse în smârcurile Neajlovului. Acolo nu putea să-i urmărească. Ştia că sunt poteci strâmte cunoscute doar de oamenii locului. Cine păşea greşit se afunda în mlaştină şi nu mai putea fi salvat. Putea să convingă pe cineva să-l îndrume, dar nu avea siguranţa că nu va fi atras într-o capcană. Mai sigur era să înconjoare smârcurile şi să le taie drumul către curtea lui Mircea.

Odată hotărârea luată. ADC îşi evalua efectivele cu alţi ochi.

– Suntem prea puţini pentru a-i prinde în capcană, spuse cu necaz ADC.

– Aţi spus ceva stăpâne? întrebă sclavul lui personal.

ADC îi aruncă o privire încruntată, de-l trecură pe bietul om toate sudorile. După o pauză prelungă, văzu cum spaima se accentuează pe chipul sclavului cu fiecare secundă în plus. Când acesta era la un pas să o ia la fugă urlând îngrozit

Make – la datorie (XV)

Make de revenit isi revenise, da’ mai statea olecuta ca prea-l pupa de zor Oceania! Era o clipa de liniste, cu ochii inchis ideea de doua Ane…il face sa zambeasca gales:

-Iote, Manole cum mai zambeste, hai ca-i place, acusi o sa-si revina! zise Oceania, mangaindu-l voiniceste pe Manole cu una scurta peste ceafa.

-Zambite-ar caii sa-ti zambeasca…apuca sa zica Manole, inainte sa sara un metru de la duiosia Oceaniei.

Dan, se uita duios la scena dragastoasa…numa’ ca un ghiortait puternic il facu sa-i strabata matele …si-si aduse aminte de pastravul lui ala care nu-l mai astepta, fiind scrum.

Considera ca dragoste pe stomacul gol, nu mere. Intinse o mana si-l infasca pe Make, il aranja in verticala locului si zise:

-Bai bulangiule, gata cu mistocarela! Mihneeeeaaaa! Cristiiii! Mihneaaa!

-Buuuummmm???? veni intr-o clipita Cristi

-Bah, ca-mi iesti simpatic, fa BUM aici si hai s-o tiram la crasma! MI-E FOOOAMMMME…!

Make dadu sa zica ceva, da-si aduse aminte cum face Dan la foame…Cata repede prin buzunare, parca mai avea un baton de slabit, ca il adusese Anei, si cum cu Ana nu se intalnise…

Intinse mana tremuranda spre Dan, si spera sa nu-l intrebe ce e.

Chinezu facu un salt dublu axel cu triplu tulup si smulse batonul din mana lui Make si-l indesa rapid cu tot cu poleiala direct in stomac!

Orice vorba nu-si mai avea rostul…Chinezul…o lua…si prin, si prin, si prin si prin si asta tot drumul spre carciuma!

In spate, valvataia hangarului le lumina drumul si chipul angelic a lui Cristi!

La crasma aflara o veste ingrozitoare. Au navalit turcii.

Make – Salvarea Oceaniei (XIII)

Episoadele trecute: Povestea lui Make (I), Intermezzo (1,5), Pe motocicleta(II), S-a trezit Make!(III), Se strang apele (IV), Fata in fata cu istoria (V), Intoarcerea in sat (VI), Make si Oceania ajung in sat (VII), La baba acasa (VIII), Ana la judecata (IX), Oceania in incurcatura (X), Se strange gasca (XI), Secretul lui Manole (XII)

Mihnea radea si el dar incerca sa-i trezeasca la realitate asa ca lua initiativa.

– Termina Manole cu plansul ca nu esti baba. Uite cum facem, ne strecuram prin Canal si luam prin surprindere Ceata lui Pitigoi. Doboram strajile si cainii ii sugrumam. Incercam sa patrundem in locul unde o tin pe Oceania sa o salvam. Daca avem noroc in doua ceasuri suntem aici cu ea cu tot.

– Buna treaba Mihnea, dar daca ne prind?

– Cristi e solutia pentru problemele mai complicate, zambi Mihnea.

– Buuumm? si fata lui Cristi se lumina.

– Da, buumm!

Cum se hlizeau asa la Manole, auzira o tuse seaca, Make tresari, Mihnea isi rasuci brusc capul, Chinezul se ascunse dupa Manole.

– Bine, ba radeti fara de mine??? din intuneric se ivii Dan, cu dintii in sus…In mana stanga avea o sticla, din care flutura o carpa, iar in dreapta isi tinea tigara…

Make – Secretul lui Manole (XII)

Episoadele trecute: Povestea lui Make (I), Intermezzo (1,5), Pe motocicleta(II), S-a trezit Make!(III), Se strang apele (IV), Fata in fata cu istoria (V), Intoarcerea in sat (VI), Make si Oceania ajung in sat (VII), La baba acasa (VIII), Ana la judecata (IX), Oceania in incurcatura (X), Se strange gasca (XI)

…Manole, abia ca scapa de paruiala Oceaniei…Da’ capul ii era mare cat o banita! Acum nu prea stia daca era , de la cat bataie mancase, ori fiindca avea in cap bratara Oceaniei…ori, cacanar fiind, era cam ud, la postament…

Mergea agale, inima nu-i dadea ghes…gandurile erau precum locomotiva cu aburi, cu care se ducea de sarbatori binica-su, la Bucuresti…mama, ce-i mai povestea bunicu…da, si cum il lasa el sa fumeze papusoi…ohoho…

Manole, zambea larg…noroc cu doi osteni, ce se apropiara de el, vadit neprietenosi:

-Ba, tu esti Manole?

-Io, mis…zise cu gals slab…

Atat, au asteptat ostenii…ca mi-l si luara pe sus…nu inainte, sa-i traga si doua scatoalce! Te cauta Mircea!
Era clar nu era ziua lui norocoasa!

Ostenii il impingeau ca pe o vita, pe drumul cel mai scurt spre locul de judecata. Urcusul abrupt il facea sa rasufle cu greu, dar nu comenta de frica sa nu primeasca o corectie din partea gorilelor lui Mircea. Doar luna lumina drumul ce serpuia printre casele de chirpici. Manole vazu ca o luasera pe ulita ce ducea exact prin mijlocul caselor pline de talhari de la Canal.

Make – Salvarea Oceaniei – se strange gasca(XI)

Episoadele trecute: Povestea lui Make (I), Intermezzo (I şi jumatate), Pe motocicleta(II), S-a trezit Make!(III), Se strang apele (IV), Fata in fata cu istoria (V), Intoarcerea in sat (VI), Make si Oceania ajung in sat (VII), La baba acasa (VIII), Ana la judecata (IX), Oceania in incurcatura (X)

…Make…gandea profund…acu’ nici nu prea stia ce sa faca…ANAAAA…se tanguia el, in lanul de buruieni…Anaaaa…Oceanieeee…si mai gandi asa de vreo 2 ori…ca-l fura somnu.
Cum adormi, cum incepu a visa.
Se facea, ca Ana…venea spre el…
Se facea, ca Oceania venea spre el…
Se facea ca veneau amandoua in acelasi timp…I se facu frica lui Make, in vis, ca daca se intalneau astea doua, de el ce-o ramane…Tresari, si de la vis…da si de la udatura ce-o simti pe un picior…
Mars, fir-al -dracului! zise Make, cand deschise ochii.
Problema era acuta. O simtea in partea stanga. Sub coaste.
Mda, ii zise cineva cum ca acolo ar fi apendicu, sau apendicita, sau ceva ce-l durea!
El singur nu putea sa le salveze pe amandoua! Avea nevoie de ajutor…deci, ce avea? Un Chinez…la ce-o fi bun?
Un Manole…cu tot cu coarne. Asta, stia sigur ca nu e bun, doar ii spusese Ana cate ceva, in plus, prea venea si asta des la el!
Pai, da, sa-si salveze incornoratu nevasta, ce el e clona???
Se ridica brusc din iarba. Rezolvase poblema. Nu degeaba, acu’ 20 de ani, ii propusese unu’ sa-l faca diriginte de santier. Avea “manajamentul” la cap.
Make, pleca sa-i caute pe cei doi. Sa faca o Alianta. Alianta Manole, Make si-un Chinez!
Alianta MAnole, MAke, CHInezul! Nu suna bine? Vesel si fluiernad, pleca la drum…MAMACHI…MAMACHI…

Nu, nu era bine, nu suna bine, trebuia sa bage mai multi in treaba asta si Dan ar fi util ca era prieten cu Vania, chiar si Cristi ar fi bun ca doar era puternic ca un taur si era expert in cele mai noi tehnologii, cum ar fi exploziile si bombele. Dar Mihnea l-ar putea ajuta cel mai mult ca era in relatii politice cu toate bandele de pe Canal. El ar trebui sa negocieze pentru scaparea Oceaniei, sau macar sa fie langa el la masa tratativelor.

Povestea lui Make – Ana la judecata (IX)

…gardianul cu cheile deschise temnita. Doi gealaţi o luară pe Ana pe sus, forţând-o să urce scările, să facă când la stânga , când la dreapta , după cum era cazul, spre iatacul lui Mircea.
Ana, care mai ştia şi ea câte ceva, măcar din povestiri, dacă nu din experienţă, bănui, unde o duc băieti mascaţi. Dilemele din capul ei se rostogoliră brusc…
Sa… da? Sa…nu?
Păi, cum sa nu? Şi îşi aduse aminte de zâmbetul babei, mama Roxanei…cand seara, la croşetat de ciorapi, le povestea de Mircea…
Pai, să DA! Dar cum? Că şi găinile, se aleargă…până să se împiedice! … Ana gândea, ceea ce îi dădea o aură de-a dreptul, înfiorătoare…Nu-i şedea bine.

În sfârşit, gealaţii deschiseră uşa şi o târâră într-o cameră slab luminată. Aici, se vedeau doar patul mare cu baldachin ce ocupa aproape un perete întreg şi unbrele jucăuşe de pe ceilalţi pereţi unde erau plantate făcliile.

Make – termeni si conditii de utilizare

In primul rand, vreau sa-mi cer scuze celor pe care poate fara sa vreau, povestea lui Make le-a adus vreun prejudiciu de imagine sau orice altceva.

Pana acum, persoanele incluse de mine in aceasta povestire, ce pare sa se transforme intr-o adevarata saga, nu au avut posibilitatea sa renunte sau sa schimbe derularea actiunii. Practic, vrand-nevrand s-au trezit implicati in ceva in care poate nu doreau sa intre. Din partea mea, am considerat ca acest lucru nu este corect. Astfel, va rog sa binevoiti a-mi da acordul asupra folosirii in continuare a personjelor ce va reprezinta.

Make – intoarcerea in sat (VI)

…dar Chinezul..nu dusese gandul pana la capat…stia el de ce, nu-i suporta degeaba mirosul imputitului… Ridica ochii, catre imaginarii Buddha, Mao si Tao, rugandu-se sa-i inchida, macar pentru o clipa narile…ceea ce ei si facura, lasandu-l fara inspiratie dar si fara expiratie, tot pentru o clipa!

…deci, Secretul, Secretul trebuia pastrat…unde? unde putea fi in siguranta? Si pentru prima oara Chinezul…se uita gales la Manole, ii venea sa-i spuna: Inapoiatul meu, drag! … apoi brusc isi revenii…gandindu-se la faţa unui Imparat, cand e suparat, dar si la jegul dintre doua degete consecutive ale unui picior drept, la cel stang, avandu-le unite din nastere!

Manole era suparat si gonea cu viteza din ce in ce mai mare pe strazile pustii. Nu-i trebui mai mult de zece minute ca sa ajunga in sat. Frana brusc chiar in fata bisercii si ii spuse Chinezului:

– Gata galbejitule, eu pana aici merg, coboara.

Faţă în faţă cu istoria lui Manole (V)

O dulce dimineata de mai tocmai sosise pe meleagurile carpatine. Alex era deja imbracat intr-un tricou rosu ce se mula perfect peste bicepsii pronuntati. Indiana Jones era porecla pe care o dabandise dupa nenumaratele aventuri pe care le traise in Anzi, in stepele rusesti sau in cateva insule obscure din Indonezia. Descoperirile unor civilizatii, necunoscute pana atunci, ii adusese faima unui cercetator care obtine rapid rezultate. Ori de cate ori pornea in cautarea unui obiect, al unei civilizatii sau chiar a unei comori, reusea sa gaseaseasca rapid drumul cel mai scurt spre descoperiri epocale. Parca un a saselea simt il indrepta din sute de piste catre cea corecta.
Astazi, se intorsese in tara, impreuna cu echipa sa de cercetatori pentru a analiza o descoperire uluitoare.