Povestea lui Make (I)

Mircea cel Batran s-a trezit intr-o dimineata transpirat, suparat, tremurand ca un copil cu friguri.

Măi să fie, nu mă simt prea bine azi, cred că e cazul să fac ceva, gândi domnitorul.

– Libelulă! Libelulă!

– Da, măria ta, se auzi un glas hârşâit de pe holurile palatului. Paşii servitorului erau rapizi şi rezonau în încăperile masive, anunţându-i venirea.

– Pe unde umbli măi oligofrenule?

– Aştept poruncă, zise servitorul, fără a răspunde la întrebare.

– Cheamă-l la mine pe părintele Antioh.

– E la poartă Măria-ta.

– Spune-i să intre Libelulă.

Acest Libelulă e enervant, mereu când îi poruncesc câte ceva el a şi rezolvat, gândi Mircea, parcă ar fi el stăpânul şi nu eu.

Antioh intră târându-şi piciorul beteag. De ani de zile îl sfătuia pe Mircea, cum să facă cu turcii, cum să se împace cu Dumnezeu şi chiar cum să-şi înşele nevasta.

– Părinte nu ştiu ce să fac, am de câteva zile nişte coşmaruri.

– Fă o mânăstire, măria-ta.

– Bună idee.

Peste câteva săptămâni

– Make, vino lângă mine să stăm de vorbă.

– Care-i treaba, jupâne?

– Bă băiatule, văd că tu eşti mai ieftin decât Manole.

– Ăla e şnapan, buierule, se aruncă tare la mălai. E în stare să-şi zidească şi nevasta pentru un ban în plus.

– Bine, am înţeles. Vreau să-mi construieşti o mânăstire, ia galbenii aştia pentru muncă.

– Cam puţin, buierule, mai pune.

– Bă, da şi tu te cam arunci la preţ.

– Jupâne, familie mare, mânastiri puţine.

– Bine, mai ia şi galbenii ăştia şi gata. Restul la sfârşit.

Peste alte câteva săptămâni

Mircea trece să vadă care e stadiul lucrărilor la mânăstire. Vreo 7 gealaţi săpaseră o groapă pentru fundaţie si acum stăteau la soare, jucănd unii table, alţii cărţi. Nemulţumit, voievodul îl caută pe Make. Îl găseşte la umbră, cu o bere în mână. Cu mişcări tacticoase acesta scotea berea din pârâu, unde stătea la rece si mai dădea câte o duşcă pe gât.

– Make! Ce faci aici, nenorocitule? Strigă domnitorul roşu de furie.

– Stau, măria-ta. Stau şi beu.

– De ce nu munceşti?

– Ce folos?

– De ce?

– Păi, ce construiesc ziua se dărâmă noaptea.

– De ce?

– E varul prost, jupâne.

– Jupân e tac-tu, eu sunt Mircea voievod…

– Domnitor al Ţării Româneşti, bla, bla. Ştiu, am învăţat la şcoală, da e prea lung şi obosesc să-ţi spun toate astea, jupâne.

Mircea fierbea, dar cu meşterii nu te pui, dacă vrei să-ţi construiască ceva care să ţină mai mult decât până primăvara viitoare. Cu greu îşi înfrână furia, şi spuse cu un glas mieros.

– Ce e de făcut?

– Alt var, mai bun, trebuie să cumpărăm. Varul e problema.

– Şi ce te opreşte să cumperi.

– He, he, bănuţii s-au terminat şi trebuie să-l aduc tocmai de la ruşi.

– Cum s-au terminat măi? Pentru o groapă?

– Am cumpărat materiale, oamenii au muncit fără încetare, de unde să ştim că se dărâmă? Plus, arhitectul, drenajul, contabilitatea, marketingul, consultanţa, avocaţii, PR-ul, funcţionarii, specialiştii în Feng-sui… scump, tare scump.

– Ce îţi trebuiau toate astea pentru 7 oameni care lucrează.

– Ca să iasă mânăstire frumoasă jupâne.

Mircea simţea că a fost înşelat, dar ca să nu se apuce să mai caute alţi meşteri se făcu ca nu-şi dă seama. Băgă mâna la chimir, scoase un saculeţ cu galbeni şi îi spuse lui Make:

– Uite banii ăştia, sper că nu-ţi mai trebuie alţii.

– Acum mă duc, am plecat la ruşi, să vezi ce var au ăia. O să iasă o mânăstire pe cinste.

– Sper.

Make pleacă.

Trece o săptămână, trec două, nici urmă de Make. Mircea aşteaptă. După două luni îşi ia garda şi se duce după Make.

Ajunge la Chişinău. Mircea intră într-o bodegă şi întreabă de Make.

– Make? Da, cum să nu-l ştim pe Make. Trei zile a dat de băut la toată lumea, i-au răspuns mesenii.

Mircea se enervează şi o ia pe urmele lui Make. Găseşte din ce în ce mai mulţi oameni care l-au întâlnit şi află despre băutele şi orgiile organizate de Make. Scrâşnind din dinţi, supărat că banii i s-au risipit intră în crâşma de lângă Moscova unde îl găseşte pe Make înconjurat de prostituate.

– Make, nemernicule, dracu’ să te ia. Spuse domnitorul luându-l de guler pe Make. Ce faci aici?

– Beu şi mă veselesc jupâne.

– Am văzut că tot într-o veselie şi o băutură ai ţinut-o până acum.

– Şi ce n-am voie? Zise Make cu ochii bulbucaţi?

– Unde-s banii mei?

– I-am beut!

– Unde-i varul meu?

– Jupâne, stai, nu te nevroza. Nu vezi matale ce scrie pe tricourile la aştia de pe aici? Dacă ai ochii înceţoşaţi uite pe tricoul meu că e mai aproape:

Si uite-te la fetiţele alea, că eu nu am putut să le rezist: