Povestea lui Make – Ana la judecata (IX)

…gardianul cu cheile deschise temnita. Doi gealaţi o luară pe Ana pe sus, forţând-o să urce scările, să facă când la stânga , când la dreapta , după cum era cazul, spre iatacul lui Mircea.
Ana, care mai ştia şi ea câte ceva, măcar din povestiri, dacă nu din experienţă, bănui, unde o duc băieti mascaţi. Dilemele din capul ei se rostogoliră brusc…
Sa… da? Sa…nu?
Păi, cum sa nu? Şi îşi aduse aminte de zâmbetul babei, mama Roxanei…cand seara, la croşetat de ciorapi, le povestea de Mircea…
Pai, să DA! Dar cum? Că şi găinile, se aleargă…până să se împiedice! … Ana gândea, ceea ce îi dădea o aură de-a dreptul, înfiorătoare…Nu-i şedea bine.

În sfârşit, gealaţii deschiseră uşa şi o târâră într-o cameră slab luminată. Aici, se vedeau doar patul mare cu baldachin ce ocupa aproape un perete întreg şi unbrele jucăuşe de pe ceilalţi pereţi unde erau plantate făcliile.

Ana nu vedea pe nimeni în toata camera şi, eliberată din strânsoare se seperie de bubuitura din spatele său. Se întoarse brusc, cu mâinile ca două greble, pregătite să-i scoată ochii atacatorului. Se mai linişti când îşi dădu seama că sunetul provenise de la închiderea uşilor masive din stejar. Nu avea nici o îndoială, paznicii erau în partea cealaltă şi o evadare era imposibilă.

– Ana, ai pus-o de mămăligă, se auzi o voce tunătoare din cel mai întunecat colţ al camerei.

Ana realiză că nu era singură şi, în disperare, căzu în genunchi strigând:

– Iertare, măria-ta, fac orice, spuse ea pregătindu-se să se dezbrace.

Tocmai cănd îşi desfăcuse pânza ce-i servea de cămaşă, silueta se apropie de ea.

– Ce faci copila mea? Crezi că dacă-ţi văd sânii mă înduplec?

– Eu mă gândeam la altceva măria-ta… spuse Ana încetişor.

– He, he, plasă, eu nu sunt Mircea, acum m-am convins că eşti o femeie uşoară, spuse Vania dându-şi gluga jos, arătându-şi faţa. Eu şi cu Mircea te vom judeca pentru păcatele tale.

– Iertare Vania, dar nu ne putem înţelege în vreun fel, şopti Ana mieros?

– Acum te dai la mine, spuse Vania aplecăndu-se să-i vadă mai bine pieptul în lumina tremurătoare?

– Imi făceam şi eu socotelile părinte, spuse Ana tâşnind ca o felină şi zgâriindu-l pe faţă pe Vania.

– Auuuu! Ce e muiere? Ai vrea să fi bărbat?

– Tu nu? Te uiţi cu jind după toate femeile din sat şi tocmai pe mine ţi s-a pus nefericitule!

– Taci femeie că te trimit la spânzurătoare!

– Ce, crezi că nu ştiu de femeia gonflabilă?

Vania se înroşi de ruşine şi furie. Fusese una dintre cele mai umilitoare experienţe din viaţa lui. Când era un puşti şi nu-şi alesese încă drumul preoţiei a fost victima unei farse. Make şi cu Cristi, aflând că nu mai fusese niciodată cu o femeie ca să-i facă o glumă, au pus o femeie gonflabilă în pat şi i-au zis că îl aşteaptă femeia visurilor sale şi este pregătită pentru orice. A doua zi, când l-au întreabat cum a fost el le-a spus: „M-am dezbrăcat şi m-am băgat în pat cu ea, am observat că era cam rece, aşa că am încercat s-o încălzesc. Şi apoi s-a întîmplat un lucru tare ciudat, am muşcat-o de gît şi ea s-a băşit un pic, după care a fugit pe fereastră.” Şi astăzi copii mai glumeau pe seama lui.

– Gata, m-ai jignit, m-ai zgâriat, m-ai enervat, hai în sala tronului. Ne aşteaptă Mircea. Gărzi!

Cei doi gealaţi năvăliră în încăpere. Feţele lor nu exprimau nimic, precum cele ale unor statui de bronz, făcute de un sculptor fără talent.

– Luaţi-o pe Ana şi veniţi după mine, porunci Vania.

Zdrahonii o luară pe sus pe Ana şi îl urmau pe Vania care se îndrepta spre sala tronului. Acesta încerca să se ţină la distanţă de unghiile femeii lasând o distanţă respectabilă între ei.

Ajuns în sala tronului, Vania îngenunche în faţa lui Mircea şi spuse:

– Am venit la judecată măria-ta.

– Bună seara Vania, bună seara Ana, buuunăăă… spuse Mircea zăpăcit de sânii Anei cei zburdalnici care nu vroiau să stea acoperiţi.

– Muierea asta este adulteră. E Nevasta lui Manole şi s-a culcat cu Make!

– E adevărat? tună Mircea, după care, nu se mai putu concentra, ochii nevrănd să se dezlipeasca de pe talia Anei.

– Nu e edevărat, negă Ana.

Mircea se rupse cu greu din vraja femeii şi încercă să prindă cât mai mult din interogatoriu.

– Vrei să spui că Make nu ţi-a atins nici un fir de păr?

– Nu!

– Câtă precizie, constată Mircea.

Ana şi Vania se opriră din infuntare şi îl priveau ciudat pe Mircea.

– Ce? Ce am zis?

Ana se întoarse spre Mircea şi continuă:

– Eu vreau să spun că Manole nu e soţul meu, iar Vania a sărit pe mine la măria ta în iatac. Eu m-am apărat, m-am luptat cu el, l-am zgâriat pe faţă. Are boală pe mine mârlanul, ce crede el că sunt păpuşa lui gonflabilă?

Mircea râse înfundat întrucât ştia şi el povestea lui Vania.

– Ce-ai de spus părinte?

– Mărturie mincinoasă măria-ta, eu zic că trebuie spânzurată. Mânia lui Vania ieşea la suprafaţă făcându-i glasul şi mâinile să tremure.

– Da’ n-ar fi păcat?

– Păcatul e al ei să plătească pentru el!

– Manole nu e soţul meu, verifică măria-ta, sări Ana cu vocea subţiată de efort.

– Minciună! Eu i-am cununat, zise Vania nervos.

– Eu zic să-l chemăm totuşi şi pe Manole, ştii cât timp îi ia pământului să creeze o asemenea minunăţie de femeie? zise Mircea aproape înduplecat.

– Biserica nu poate aştepta ca păcatele să fie plătite. Eu zic să daţi un verdict acum. Să nu mai aşteptăm.

– Bine Vania, aşa să fie! Eu Mircea voievod, domn al Ţării Româneşti, de la munţă şi până la Marea cea mare hotărăsc…ţârrrr….ţârrrr.

…iPhone-ul lui Mircea suna din ce în ce mai tare. Acesta enervat de întrerupere se hotărâ să răspundă:

– Care eşti mă la ora asta? Asta e oră de vorbit la telefon?… Ceeee?… Au intrat turcii…!? Bine băi spioane! Hai că trebuie să închid… Da, măi, stai liniştit că te plătesc pentru ştirea asta, …da, tot pe drepturi de autor, ca şi data trecută. Şi Mircea închise nervos telefonul.

Tocmai atunci, se auzi o bătaie în uşă. Ce dracu? Să fi ajuns turcii aşa repede, se întreba Mircea. Nu, imposibil, că doar nu s-or fi teleportat. Pe uşă apăru capul lui Libelulă.

– Măria-ta te caută una Ana, zice că-i nevasta lui Manole.

* * *

– Eu aleg de două ori cu Roxana, zise repede Make…şi se uita, ranjind a bucurie, la Chinezul…Chinezul, calm, numara gândacii de pe pervaz…ştia el, de ce!

Babei îi sclipiră ochii la Chinez, nu se arata dezamagită, de nici un fel…Roxana, clipi galeş de două ori…şi ea ştia, de ce!

Chinezul numara, în continuare gândacii.

Make se o urma pe Roxana cea pofticioasă. Când intră în cameră îşi aruncă geaca de pe el, îşi dădu jos tricoul Lacoste. Între timp Roxana se şi dezbrăcase şi se uita burta lui Make.

– Te-ai cam îngrăşat Make, nu are grijă de tine Oceania.

– De ce?

– Mâncarea proastă îngraşă, Make.

– Fă, da tot proastă ai rămas.

– De ce Make?

– Ascultă la mine, bărbatul fără burtă e ca Mercedesul fără stemă. Bagă la cap că nu zic de două ori.

– Ce poziţie îţi mai place Make?

– Poziţia 68.

– Asta care e?

– Tot ca la 69, doar ca eu îţi rămân dator spuse Make zâmbind galeş.

Între timp, baba se plictisise de aşteptat chinezi în aşternuturi aşa că se sculă din pat şi se repezi la acesta.

– Ce faci mă aici?

– Îţi pregătesc, draga mea, cea mai tare experienţă sexuală pe care ai avut-o în viaţa ta.

– Cum facem?

– Dezbracă-te şi stai acolo în pat ca să mai adun eu nişte gândaci.

– Ce faci cu ei?

– Vei vedea, e o surpriză.

– Bine, dar să nu mă păcăleşti.

Când Chinezul socoti că adunase suficienţi găndaci scoase un pumn de ace din haină şi se repezi la babă.

– Eşti gata?

– Sunt, de când m-am născut.

– Uite, eu dau drumul la un gândăcel pe pielea ta, el o sa treacă peste zonele erogene şi o să te excite. Eu pac, cu acul il iau si îl fixez cănd ajunge la căte o ceakră. Atunci o să te simţi ca şi cum ai avea zece bărbaţi cu tine în pat. Eu trebuie să am mare grijă cum înţep gândacul ca să nu moară. El va da din picioruşe exact în puntele cele mai importante. Ai înşeles?

– Ţi-am zis eu că eşti ciudat. Dacă nu-mi place să şti că te altoiesc la scăfârlie.

– Nici o grijă, o să-ţi placă garantat. E o metodă veche chinezească, îi spune acupunctură sexuală cu animale mici târâtoare.

– Hă, hă, hă, auuuu…îîîî, striga baba din ce în ce mai tare, pe măsură ce Chinezul înfigea ac după ac.

După vreo oră şi vreo 270 de ace înfipte se deschise uşa dela camera Roxanei şi apăru Make cu o faţă răvăşită. Acesta privi la tabloul incredibil din faţa sa şi îi spuse chinezului:

– Ce e măi aici? Ai făcut-o pe babă insectar?

Chinezul îl privi cu nişte ochi oblici şi obosiţi şi îşi mai puse un pahar de sake, fără să scoată o vorbă. Baba gemea fără întrerupere de câteva minute bune. Roxana, care era pe jumătate despuiată apăru şi ea în cameră. Văzând scena se duse la babă şi îi dădu repede două palme.

– Mamă, ăsta e Make, nu e vârcolac!

– Bineeee…. asta micu, nu e animal… dar nici om nu e… puteţi pleca…

Când văzură cum stă treaba cei doi tovarăşi îşi luară hainele şi o tuliră pe uşă.