A aparut cartea Sufletul Lupului Alb

Strămoșii noștri daci, “cei mai înțelepți și drepți dintre traci”, sunt cei care ne-au lăsat o moștenire mult mai bogată decât găsim scris în istoria oficială. I-am nedreptățit în ultimile generații, ne-am ferit de ei, în loc să ne mândrim. Oricum, există astăzi oameni care luptă pentru ca să aflăm cu toții cine au fost ei, și să-i pună la locul lor în istoria pe care o învață copiii în școli.
Doar 160 de cuvinte să ne fi rămas de la ei? Si asta s-a întâmplat in doar 160 de ani cu doar o mică suprafață din țară ocupată de romani. Suntem învățați că romanii s-au impus iar 60% din lexicul nostru provine de la ei. Așa ceva nu s-a pomenit nicăieri în regiunile stăpânite de romani, ca un popor să-și uite obiceiurile, tradițiile și limba într-o perioadă istorică atât de scurtă. Lasăm aceste teme pe seama istoricilor, lingviștilor și a celor care îi combat. Aceste întrebări au fost puse de mulți și sperăm ca ele să primească cât mai curând răspuns.
Cert este că dacii sunt extrem de slab reprezentați nu numai în istorie cât și în literatură.
Cartea de față aduce în atenția cititorului legende, povești, schițe și nuvele atât despre daci cât și despre urmașii lor.
Sper să vă placă, sunt scrise cu inima și trecute prin filtrul ratiunii.

Cartea poate fi comandata de aici: http://filedelumina.ro/2015/12/15/a-aparut-cartea-sufletul-lupului-alb

 

Un nou banner

Am realizat un nou banner, va place?

Care e bancnota falsa si care e cea adevarata?

Care e bancnota falsa si care e cea adevarata?

Imagini din Autun

Autun este un oraș din Franța, sub-prefectură a departamentului Saône-et-Loire, în regiunea Bourgogne.
Un oras minunat

Oferta de paște

Am plăcerea să vă spun că am pregătit  o ofertă promoțională cu ocazia Paștelui.
Pachetul de Paști conține două cărți:

Vise de Înger și File de Lumină la un preț de numai 39 de lei.

Comenzi aici: http://filedelumina.ro/2014/12/01/a-aparut-cartea-vise-de-inger/#ixzz3VOecX8aL

20 de imagini din 2014

20 de imagini, 20 de povești, 20 de artiști care aduc ceva minunat în viața noastră.

Haideți să-i vedem și să urmărim cu încântare ce se ascunde în spatele fiecărei fotografii.

Artistii sunt într-adevar remarcabili.

Iata o fundatie care merita toata aprecierea, prin File de Lumina, eu ii sprijin. Sper sa aiba succes.

 

 

 

 

 

Vise de Inger

Astazi, am plăcerea să vă anunț că o nouă carte scrisă de mine, cu gândul la dumneavoastră, a văzut lumina tiparului. Noi povestiri, schițe și nuvele vă așteaptă între paginile acestei cărți. Sunt scrise cu sufletul, întru desfătarea minții și inimii. Fiecare dintre aceste povestiri scoate la iveală o trăsătură, un gând, o idee, care conduce la meditație și la înțelepciune. Poate nu sunteți de acord cu personajele, poate soluțiile cititorului sunt altele în fața problemelor vieții, dar puteți vedea că fiecare acțiune poate avea efecte nebănuite. Viața este complexă și din acest motiv este atât de minunată.

Dacă această carte va ajunge în mâinile dumneavoastră atunci sufletul își va primi și el hrana. Tot ceea ce pare haos, este doar o ordine pe care nu o înțelegem încă și care ne este dezvăluită la sfârșit. Dragii mei cititori, vă doresc o minte deschisă pentru a putea primi bucuria și dragostea cu care am scris fiecare rând din această carte. Doar în acest fel, veți putea găsi fericirea în cuvintele așternute în spatele aripilor îngerului de pe copertă.

Cu toată dragostea, Răzvan

PORTOFELUL BUCLUCAȘ

‑ Au!
Am călcat pe o piatră ascuțită. Mă așez pe bancă și îmi cercetez cu atenție piciorul. O bestie de pietricică s‑a înfipt în talpa subțiată a pantofului. O scot cu multă trudă și mă uit mai bine. Observ că talpa are o tăietură pe toată lungimea ei. Uff… acum pantofii nu mai sunt buni. Va trebui să‑mi iau alții, dar… de unde bani?
Sunt înglodat în datorii și asta nu e bine, dar nu mă afectează foarte tare. Știu că ar trebui să mor de îngrijorare, ar trebui să nu dorm nopțile gândindu‑mă la cum să returnez datoria către bancă.
Eu am decis să nu fac așa. Am trecut peste asta, acum trăiesc fiecare zi cu bucurie și aștept cu mare curiozitate să văd ce‑mi mai oferă viața.
După ce mi‑am dat seama că nu am nicio șansă să‑mi plătesc datoria de 5.000 de euro și după ce m‑am îmbolnăvit nedormind nopțile măcinat de gânduri sumbre, am ajuns la concluzia că nu rezolv nimic dacă sunt trist și supărat. Indiferent de starea mea de spirit, datoria va rămâne aceeași. Fac tot ce pot ca să o plătesc și nu‑mi dau seama de ce ar trebui să renunț la bucurie și la fericire.
Problemele cele mai mari apar atunci când se strică sau se rupe ceva. Acum, spre exemplu, mi‑au cedat pantofii. Voi vedea…
Se aude un suspin. Văd pe banca alăturată un domn care plânge. Îmi aranjez pantoful și mă îndrept spre el.
‑ Bună ziua, se poate?, îl întreb politicos.
‑ Da, da, răspunde el printre lacrimi.
Mă așez și aștept. Nu vreau să

Fie-vă milă de noi, domnule Ponta!

articol de: Gabriel Liiceanu

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.

Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că sunteți singurul cititor al rândurilor mele. Mai mult: am senzația, începând să scriu, că e ca și cum vom sta de vorbă singuri, privindu-vă în ochi și căutând punctul acela de inflexiune care trimite la ultima fărâmă de receptivitate din ființa cuiva. Altfel spus, deși suntem pe scenă, am uitat de sală înainte de a începe spectacolul.

Aș vrea să știți de la bun început că nimic din ce-am să vă spun nu e menit să vă jignească. Nu de un „pamflet” e vorba aici, oricât de abrupte vor fi pe alocuri cuvintele. Ele nu vor face decât să descrie. Voi încerca să vă plimb prin față o oglindă, în speranța că ați putea fi dispus, fie și o clipă, să deslușiți în ea imaginea celui care, candidând, își propune să conducă o țară. Vă las să judecați apoi dacă, punându-vă în locul meu, v-ați da sau nu pe mâna lui.

Limbajul

Înainte de a deveni prim-ministru în urmă cu doi ani și jumătate, v-am remarcat prin cele câteva intervenții din Parlament. Erau în linia maestrului dvs într-ale politicii, Adrian Năstase. Împărtășeați cu el aroganța aceea neșlefuită caracteristică indivizilor care se confruntă cu puterea la prima generație și care, la nivelul cuvântului, se manifestă sub forma jignirii, a deriziunii și prin introducerea „glumiței” în limbajul politic. Ați supralicitat cât ați putut stilistica aceea bășcălios-năstăsiană de genul poantei cu număratul ouălor. Era de un prost gust desăvârșit. Pe dvs v-a cucerit. Și v-a provocat. Îmi amintesc și-acum de scheciurile vulgare pe care le compuneați acasă și pe care apoi le citeați, mândru de umorul lor inexistent, amuzându-vă singur, de la tribuna Parlamentului.

O să-mi răspundeți poate că ăsta e un detaliu, care nu are nimic de-a face cu soarta țării și cu celelalte lucruri mărețe de care vorbim aici. Dar nu e deloc așa și, nu întâmplător, trag prima tușă a portretului dvs începând cu acest „detaliu”: pe poarta „miștocărelii”, care, cu aportul dvs deloc neglijabil, a devenit un loc comun al limbajului public de la noi, a intrat golănismul în clasa politică. Au intrat analfabeții, tipii al căror limbaj, înregistrat pe când puneau la cale afaceri dubioase, te făcea să crezi că ai descins în inima Ferentarilor. Au intrat miniștri ai culturii și ai învățământului incapabili de un acord gramatical corect. A intrat o șleahtă de huligani publici, prezenți în fiecare seară la televizor, care făceau din cuvinte materia primă pentru minciună, sofism, amenințare, jignire. Ați transformat clovnii în vedete ale partidului și ați lăsat neamendate înjurăturile lansate de la tribună la adresa procurorilor. Ați cauționat parlamentari PSD agresivi care, în discursurile lor, se inspirau din biografia lui Nero (?!), cerându-le colegilor de partid „să pună foc la toate județele din țară necolorate în roșu”. Pe scurt, ați reușit, prin propriile performanțe lingvistice (un fel de insolențe de puber devenite stil de exprimare), cât și prin oamenii pe care i-ați tras după dvs odată ajuns prim-ministru, să degradați nu numai climatul public și starea noastră de spirit, dar și funcțiile politice și administrative cele mai importante ale țării. V-ați obligat adversarii politici să folosească replici pe măsură și ați dus astfel la escaladarea fără precedent a vulgarității în viața politică. Din acest punct de vedere, comparativ cu ce se întâmplă acum, primele parlamente românești de după 1990 semănau cu Camera Lorzilor. Ne-ați obligat pe toți să ne scăldăm zi de zi în această mocirlă lingvistică și, astfel, să devenim în proporție de masă răi, agresivi și dureros de neciopliți.

Tupeul

În materie de cutezanță impudică ce depășește orice limită, sunteți în clipa de față un performer. Cel mai mare. Sunteți campionul. Ați mers atât de departe cu tupeul în planul realului, încât nimeni nu are pretenția că vă mai poate urma în planul cuvintelor. Pe scurt, ne-ați condamnat la Inexprimabil. Când e vorba de comportamentul dvs, pentru a-l descrie, nu ne-a rămas decât interjecția. Cam toți cei care ne pierdem timpul scriind am simțit că, în fața libertăților pe care vi le luați, puterea noastră de a formula intră în criză. Nu există în clipa de față un om al condeiului capabil să vă „cânte” insolențele de pe scena publică, comportamentul discreționar scăldat în dispreț, așa cum, pe vremuri, cronicarii reușeau să dea o narațiune convenabilă a isprăvilor pe care le făcea câte un personaj pitoresc scăpat la cârma țării. Așa încât, nu pot decât să enumăr, fad formulate pe lângă formidabila lor suculență, câteva dintre „faptele dvs de arme”.

Să luăm ca pildă pentru început – nu vă grăbiți să dați, sastisit, din mână! – faimosul dvs plagiat. O, nu sperați că trecerea timpului îl va șterge din memoria celor care contează! El vă însoțește ca o umbră și, la un moment dat, ea vă va ajunge din urmă și vă va înhăța. Plagiatul ăsta face parte din arhivele eterne ale lumii românești. Nu și dacă ați fi stat pitit prin nu știu ce cută a societății. Dar așa, ați ieșit pe scenă și ați început să faceți bezele cu aceeași mână cu care vă trecuserăți în cont, printr-un simplu copy paste, aproape o sută de pagini. Chiar nu înțelegeți că nu puteți defila fălos, la nesfârșit, ca procuror, prim-ministru și ca eventual președinte, cu o asemenea mârșăvie în portofoliul vieții dvs? Ceea ce ne-a stupefiat pe toți cei care înțelegeam caracterul scandalos al faptei dvs (în epocă, Dan Tăpălagă și-a încercat primul forțele în lupta cu punerea în cuvinte a acestei escrocherii – vezi articolul antologic De ce furi, procurorule?) a fost că ați putut, psihic și omenește vorbind, să țineți piept acestei grozăvii date pe față. Faptul că ați reușit nu e un motiv de mândrie, ci mai degrabă un simptom îngrijorător. Orice om sănătos, după ce pățește o poveste ca asta, moare de rușine, dispare o vreme, se duce acasă și se bagă sub plapumă.

Îmi amintesc prima conferință de presă după declanșarea scandalului, când le arătați ziariștilor cartea născută din furt. O tot răsfoiați sub ochii camerelor și, încolăcindu-vă în minciuni puerile, cu o mină senină, explicați de zor inexplicabilul. Doi ani mai târziu, ați avut tupeul să readuceți singur vorba despre „chestia aia” și să spuneți că până și o crimă se prescrie, darămite „așa ceva”. Ei bine, cred că ar fi cazul să știți că un plagiat n-are cum să se prescrie, nici măcar dacă, așa cum v-a sugerat recent dna Alina Mungiu, ați mai da un doctorat „pe bune”, sub privirea ei exigentă.

Ce n-ați făcut atunci ca să ștergeți de pe podeaua vieții dvs petele astea de sânge care nu se lasă șterse? Ați desființat comisii academice constituite anume pentru acreditarea titlurilor universitare. V-ați pus mercenarii să le stingă membrilor comisiei lumina, în timp ce deliberau. Ați înființat alte comisii, mamut, de câte patruzeci de oameni, ca rușinea participării la acoperirea unei crimei să se distribuie, verhovenskian, pe cât mai multe capete și verdictul să se piardă în anonimat. Ne-ați explicat, lăsându-ne perplecși, că în anul susținerii, 2003, nu existau reguli ferme pentru punerea ghilimelelor (?!), ca și cum, în lumea modernă, regulile citării sunt perisabile și ar putea evolua (sau s-ar negocia) de la un secol la altul. Ați pus un coleg de partid, ministru și el, să ne explice (nouă!) că plagiatul face parte, de la Aristotel încoace, din obiceiurile academice ale Europei. Ce energie, ce armate de oameni ați pus în mișcare, ca să ne convingeți că de fapt nu vă văzuserăm toți în pielea goală, ci bine îmbrăcat, în complet, de la chiloți la șubă! Vi s-a atras atenția că, de-acum înainte, toți șefii de state, dând mâna cu dvs, vor ști mereu cu cine au de-a face și că hoția asta se va rabate asupra imaginii poporului român: popor de hoți, vor spune, de vreme ce și-a ales un hoț să-l reprezinte.

Totul a fost în zadar! Ați fost, de fapt, redutabil! V-ați bazat oare pe faptul că 90% din poporul român nu știe ce-i un plagiat? (Asta e prima întrebare pe care, de doi ani încoace, i-o pun fiecărui șofer deîndată ce mă urc într-un taxi. Și, spre bucuria mea, am constatat că toți știau. Unul dintre ei mi-a spus: „Sigur că știu: îi furi unuia în cinci minute munca lui de un an-doi”.) S-ar putea să fie așa. Poate că 90% dintre români nu știu, și prea puțin le pasă, de plagiatul dvs. Da, dar alde noi (plus șoferii de taxi!) și străinii pe care-i întâlniți – știu. Și-atunci, dacă aș vrea să mă exprim prețios, v-aș spune că vă ascundeți după o judecată cantitativă, acolo unde e nevoie de una de esență.

Aș mai pomeni încă vreo două-trei din recentele dvs isprăvi. Legate tot de tupeu. Prima: în 2010, l-ați numit pe Mircea Cărtărescu „intelectualul Führer-ului”. Acum, pe 8 octombrie, în preajma anunțării câștigătorului Nobel pentru Literatură, i-ați transmis că-i țineți pumnii pentru a doua zi, „ca să ne bucure cu un nou laureat”. Un adevărat salt mortal pe care, privindu-l, Cărtărescu s-a mărginit să spună că „respinge cu dezgust” urările pe care i le făceați. Nu v-a dat mai multă importanță. Nu a scos din recuzita scrisului său cuvinte pompoase pentru a-și exprima perplexitatea și sila.

Iarăși, recent, v-ați purtat față de ruși, cum bine s-a spus, ca un avocat al lor, căci ați intervenit în treburile justiției și ați cerut procurorilor să ridice sechestrul pus pe stocurile de la Lukoil pentru fraudarea banilor poporului român. După care v-ați grăbit să-l denunțați pe Băsescu ambasadelor din România că atentează la independența justiției!

Românii n-au mai avut parte, în țara lor, de un spectacol de contorsionism de o asemenea anvergură. Patentul este sovietic. Hrușciov se ducea să instaleze rachete în Cuba, după care declara că marele popor sovietic luptă pentru pace. Astăzi, Putin ocupă teritorii ucrainiene, după care îi acuză pe ucrainieni de agresivitate. Nu vreau să spun că tupeul dvs e cultivat sau că are surse de inspirație răsăritene. Sunt convins, dimpotrivă, că are puritatea unui zăcământ autohton. Și că ar putea să fie un dar al lui Dumnezeu făcut, prin dvs, poporului român: o terapie de șoc, „terapia Ponta”. Încep să cred că prin dvs lucrurile sunt împinse hăt-departe, până în punctul-limită al degradării lor. Și că, odată ajunse acolo, ele se vor retrage, cu maxima viteză de recul, într-un „înapoi” salvator. Iar în acel „înapoi” – către care ne îndreptăm dramatic cu ajutorul „terapiei Ponta” – vom redescoperi poate cândva tot ceea ce dvs ne-ați furat: decența, pudoarea, bunul simț și locul pe care fiecare dintre noi se cuvine să-l ocupe în societate. Și asta pentru motivul simplu că

Cea mai mare sculptura intr-un singur trunchi de copac

Un artist chinez a lucrat patru ani pentru a realiza cea mai mare sculptură din lume dintr-un singur trunchi de copac.

Zheng Chunhui este un artist chinez care a reușit să intre în Cartea Recordurilor (Guiness Book of World Record) grație sculpturii sale executată într-un singur trunchi de copac. Aceasta a devenit cea mai lungă din lume cu cei 12,2 mmetri ai săi. Și asta nu este tot. Sculptura conține detalii incredibile, nelăsând nimic la voia întâmplării. Sunt sculptate cu minuțiozitate vase, pomi, munți și 550 de personaje.
Priviți fotografiile urmatoare si va minunati.

Sculpturi in lemn

Iata niste sculpturi in lemn incredibile.

Insecte dupa ploaie

Fotograful slovac Ondrej Pakan a reusit sa realizeze fotografii macro impresionate ale insectelor, surprinse imediat dupa ploaie. Rezultatul a fost incredibil iar fotografiile sale au devenit imediat foarte populare in mediul online.

Un sat plin cu flori

Zalpie, un sat secular din sud-estul Poloniei.
Câteva fotografii din acest sat superb.

Am deschis un magazin nou

Imagine

Cum sa ai o casa si o masina in 5 ani de zile

Cel mai bogat om din Asia, miliardarul Li Ka-Shing a expus la un moment dat strategia lui pentru cineva care o ia aproape de la zero,  filozofia lui legata de bani si un plan pe 5 ani de zile pentru cine vrea sa ia controlul propriei sale vieti.

Iata care e strategia lui pe care oricine o poate implementa. Articolul este tradus de aici. Articolul din engleza a fost tradus la randul lui de aici si este liber spre distribuire. Am facut mici adaptari la realitatea din Romania fara sa alterez restul articolului.

Sunt sigur ca dupa ce il vor citi oamenii se vor imparti in doua categorii. Cei care vor incepe cu criticile si cu “nu se poate” si cei care vor lua ce e bun de aici, vor aplica si peste cativa ani vor fi un exemplu pentru ceilalti.

Eu consider ca e un articol din care se pot invata lucruri bune.

 

 

Presupunem ca ai un venit lunar de doar 2000 Ron cu care te poti descurca ok.

Daca as fi in locul tau as imparti banii in 5 felii si as face 5 conturi diferite pentru ele.

Primul cont (30% din venituri)- 600 Ron
Al doilea cont (20% din venituri) – 400 Ron
Al treilea cont (15% din venituri) – 300 Ron
Al patrulea cont (10% din venituri) – 200 Ron
Al cincilea cont (25% din venituri) – 500 Ron

Primul cont va fi folosit pentru cheltuieli de zi cu zi.

Trebuie sa ai un stil de viata simplu si care sa te ajute sa supravietuiesti cu maxim 20 Ron pe zi. Un mic dejun simplu, un ou si o cana de lapte. La pranz un pranz simplu, o gustare si un fruct. La cina, intri in bucatarie si iti gatesti singur propria cina, doua tipuri de legume si un pahar cu lapte inainte de culcare. Cu 20 de Ron pe zi poti face asta. Pentru o luna de zile te poti descurca cu 600 de Ron. Cand esti tanar corpul nu va avea prea multe probleme cu acest tip de alimentatie pentru cativa ani.

Al doilea cont (400 Ron) va fi folosit ca sa-ti faci prieteni si sa-ti extinzi cercul social.

Asta te va ajuta sa fii bine vazut. Poti chelui pe telefon si internet maximum 100 Ron pe luna. Cu restul de 300 Ron vei invita la restaurant 2 persoane pe luna si vei face cinste de cate 150 Ron. Pe cine sa inviti? Intotdeauna sa tii minte sa inviti la restaurant oameni care sunt mai inteligenti decat tine, mai bine conectati decat tine, mai bogati decat tine sau oameni care te-au ajutat in cariera. Fa acest lucru in fiecare luna. Dupa un an, cercul tau de prieteni ar trebui sa genereze valoare mult mai mare decat ai cheltuit tu. Reputatia si influenta ta vor fi recunoscute. De asemenea, iti vei crea imaginea de om bun si generos.

Al treilea cont (300 Ron) va fi folosit ca sa inveti.

In fiecare luna cumpara carti de 50 – 100 Ron. Pentru ca nu ai foarte multi bani pentru partea asta fii foarte atent ce carti cumperi. Cand citesti o carte ia-ti notite si invata cat mai mult din ea. Invata lectiile si strategiile care sunt prezentate acolo. Aplica-le. Fiecare carte pe care o citesti incearca sa o prezinti altcuiva cu cuvintele tale. Daca impartasesti ceea ce inveti iti vei creste atat gradul de credibilitate cat si nivelul la care esti perceput de altii ca o persoana placuta.  Cand strangi mai multi bani incearca sa participi la traininguri tinute de experti recunoscuti. Ar trebui sa participi lunar la un curs, training sau seminar de 200 Ron. Cand participi la un training bun, nu numai ca inveti lucruri practice si valoroase dar de asemenea intalnesti si cunosti oameni care gandesc asemanator si pe care nu i-ai fi putut intalni altfel.

Al patrulea cont (200 Ron) il vei folosi pentru recreere si vacante.

Cele mai frumoase moschei

1. Moscheea Sheikh Zayed din Abu Dhabi (UAE)

 

Este cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite si a 8-a ca marime din lume si nu ne mira deloc ca aproape 1500 de muncitori au lucrat la constructia sa… Chiar daca constructia sa este relativ recenta si nu se bucura inca in lumea islamului de trecerea pe care o au moscheea Al Haram si moscheea Masjid Nabawi din Arabia Saudita, Sheikh Zayed Grand Mosque este cu siguranta una dintre cele mai impresionante si spectaculoase moschei din lume. In arhitectura si arta sa regasim deopotriva elemente moderne si istorice.

La ce post TV va uitati?

Eu ma uit la History TV. Mi se pare cel mai bun post.
Voi ce preferinte aveti?

Imagini de 8 martie

Asa trebuie sa venim la persoana iubita… si cu speranta in suflet… ca nu ne-a uitat.

 

 

 

 

 

 

Fotografii sau picturi?

Anna Kostenko s-a născut în 1975 la Kiev, Ucraina şi trăieşte şi lucrează la Cracovia, Polonia din 1991. A absolvit Academia de Arte Frumoase din Cracovia, unde a studiat pictura din 1993 până în 1998.

Doar o vorba sa mai spun…

Astazi vreau sa spun un singur lucru si nimic altceva.
LA MULTI ANI IOANE!

In ce parte se misca?

In ce parte se misca aceasta femeie? In sensul acelor ce ceasornic sau invers?

Priviti 1-2 minute si apoi cititi ce scrie mai jos.

Daca vedeti ca aceasta doamna se misca in sensul acelor de ceasornic, inseamna ca va folositi partea dreapta a creierului.
Daca vedeti ca se misca in sensul invers acelor de ceasornic, inseamna ca va folositi partea stanga a creerului.
Unii oameni o vad miscandu-se si intr-o directie si in alta, dar cei mai multi o vad miscandu-se intr-o singura directie.
Daca incercati sa o vedeti intorcandu-se in cealalta directie si reusiti, IQul vostru este peste 160, ceea ce inseamna aproape un geniu.
Apoi, incercati sa vedeti daca puteti sa o faceti sa se intoarca intr-o directie sau alta, modificand curentul din creier.
AMBELE DIRECTII POT FI VAZUTE
Acest lucru a fost dovedit la Universitatea Yale, SUA, dupa un studiu de 5 ani asupra creierului omenesc si a functiilor lui.Numai 14% din populatia SUA o pot vedea miscandu-se in ambele directii.

A aparut cartea File de Lumina

Iata ca am mai scris inca o carte.
Cei care doresc, o pot comanda si citi oricand.
Eu cred ca e un cadou potrivit de sarbatori.

Domnul academician Lazar are si el parerea lui:

Până mai Ieri, când factorul poştal era cel mai important om din comunitate, încă existau: Pilda, Povaţa şi Povestea, care Astăzi, au dispărut. Răzvan Şerbu le reînvie într-un mod meşteşugit, adevărat, folosindu-se şi de ajutorul Tatălui Ceresc. Nu are cu Dumnezeu o relaţie elaborată, de tip teologic, ci una simplă şi directă, ca şi Cioran. Iar rezultatul acestei reţete originale a fost un succes deplin. Citiţi cartea “File de Lumină”, fiindcă merită! Demult nu s-a mai scris o asemenea carte!

Ioan T. Lazăr

Read more: http://filedelumina.ro/2013/12/11/a-aparut-cartea-file-de-lumina/#ixzz2nR0soFYI

30 de delfini salvati

Va place acest banner?

Am muncit un pic si am creat acest gif animat.

Voua va place?

Autistii cateodata ne sunt superiori – tu poti face la fel ca el?

Un tânăr autist, Stephen Wiltshare, după un parcurs de 45 de minute cu elicopterul deasupra Romei, a desenat cele văzute așa cum și le-a amintit, într-o singură panoramă uriașă.
A avut la dispoziție 3 zile. Rezultatele le puteți vedea și veți înțelege de ce este numit Living Camera.
Durează 5 minute și 22 secunde.
Să nu pierdeți nici o secundă, merită din plin!

Cine este șeful?

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, un șoarece micuț și fricos. Toată ziua el tremura prin colțurile mici și umbroase ale curții pe cere cu drag o denumea casă. Din păcate, șoricelul nostru nu avea niciodată timp să se bucure de nimic. Frica lui era atât de mare încât nici noaptea nu avea liniște.

Fiecare zgomot, fiecare pas, fiecare nou miros îi producea o panică de nedescris. Pisica din vecini era un motiv de spaimă, apoi mai era și un șoricar ce nici în ruptul capului n-ar fi vrut să-l întâlnească. Dar… astea erau doar câteva din miile de amenințări care-i bântuiau micuța minte.

Într-o zi de vară el s-a întâlnit cu un greiere ce stătea leneș la soare și cânta o doină plină de jale.

– Greierașule, de ce cânți tu acest cântec trist? îl întrebă șoricelul nostru.

– Au venit stăpâni noi, șoricelule. Știai că schimbarea stăpânilor este bucuria nebunilor?

– Nu știam… și cei noi cum sunt?

– Aprigi, răi și tare fioroși. Au venit tocmai din Africa și arată ca Miruna, mâța din vecini, dar sunt mult mai mari și au blana pătată.

– Văleu!!! Ce mă fac?

– Adică? Ce s-a întâmplat de te sperii atât de tare?

Rușii nu sunt slavi!

Descoperire BOMBĂ:Cercetările ADN demonstrează CLAR că RUȘII nu sunt SLAVI dar au origini TĂTARE și finlandeze

Cercetătorii ruși au făcut o descoperire senzațională, care va schimba cu siguranță percepția lumii față de etnia și istoria Rusiei.

Potrivit lor, populația rusă nu ar avea nimic în comun cu slavii estici, ba din contra, aceștia ar fi fino-tătari. Mai mult ca atât, nici belarușii sau ucrainenii nu s-au dovedit a fi slavi, aceștia fiind mai apropiați de polonezi. Textul a fost publicat pe glavpost.com.ua.

Rezultatele ultimelor cercetări realizate de către oamenii de știință ruși despre genofondul națiunii ruse resping cu vehemență conceptul „slavilor estici”, inclusiv mitul că rușii și belarușii ar fi același popor. Din punct de vedere genetic, belarușii sunt foarte îndepărtați de ruși, fiind în schimb aproape identici cu polonezii și înrudiți cu cehii și slovacii. Pe de altă parte, rușii ar fi mult mai apropiați de finlandezi, de cât de belaruși.

Rezultatele vorbesc de la sine: sub aspect genetic, rușii nu sunt „slavi estici”, ci fini. Nici belarușii nu sunt „slavi estici”, ci occidentali. Drept urmare, belarușii practic nu se deosebesc de polonezi, de aceea, ei ar trebui considerați frați cu polonezii nu cu rușii. Mai mult decât atât, grupul „slavilor estici” ar fi fost o invenție de propagandă încă de pe timpurile Rusiei Țariste, pentru a justifica astfel înrobirea popoarelor vecine. Nici ucrainenii nu au nimic în comun cu „slavii estici” și nici cu slavii în general!
Despre acest studiu senzațional scrie Vadim Rostov, pe gumilev-center.ru

„Cercetătorii ruși se pregătesc să publice primul studiu major despre genofondul poporului rus. Rezultatele pot avea consecințe imprevizibile atât pentru Rusia, cât și pentru ordinea mondială” – anunță revista rusească „Vlasti”.

Rușii s-au dovedit a fi finlandezi

Antropologii au reușit să identifice imaginea tipică a omului rus. El are o înălțime și greutate medie, păr șaten și ochi suri sau albaștri. Concomitent, a fost realizat și portretul ucraineanului tipic. Astfel, un ucrainean se deosebește de un rus prin culoarea pieli, a părului și a ochilor – el este brunet cu piele măslinie și ochi căprui.

În prezent

Dacă vrei sa schimbi lumea

De obicei nu preiau articolele altora… dar această poezie merită.
Din pacate, nu cunosc autorul.

“Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat.
Alege-l pe acela al carui suflet il cheama pe al tau si care te vede cu adevarat,
Care este suficient de curajos incat sa simta frica
Primeste-i mana si ghideaza-l cu blandete catre sangele inimii tale
Acolo unde-ti poate simti caldura, unde se poate odihni
Unde isi poate arde poverile sale grele, in focul inimii tale
Priveste in ochii lui profunzi si simte ce zace acolo, latent, treaz, timid sau in asteptare
Priveste in ochii lui si percepe-i pe tatii si bunicii din spatele lui, cu toate razboaiele lor, luptand intr-un timp indepartat, intr-un loc indepartat
Priveste, fara a judeca, la durerile si lupta lor, la chinul si vinovatia lor
Si lasa-le sa plece.
Simte-i povara de veacuri
Si aminteste-ti ca ceea ce cauta el isi afla refugiul in tine
Lasa-l sa se topeasca in privirea ta
Si realizeaza ca nu e nevoie sa-i oglindesti furia
Pentru ca tu ai un pantec, o poarta dulce si profunda prin care speli si transformi rani vechi.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat
Stai in fata lui, in deplina maiestate a feminitatii tale, in respiratia vulnerabilitatii
In joaca inocentei copilaresti, in profunzimea mortii
Inflorind, oferind si permitandu-i puterii sale de barbat
Sa paseasca inspre tine… inotand amandoi, in pantecul pamantului, in cunoasterea tacuta
Iar atunci cand el se va retrage, pentru ca o va face…fugind in pestera lui
Aduna-ti stramoasele in jurul tau, inconjurandu-te de intelepciunea lor
Asculta-le soaptele blande, calmandu-ti inima inspaimantata de copila
Indemnandu-te sa stai nemiscata…si sa astepti rabdatoare intoarcerea lui
Cantand langa usa un cantec de amintire, o proorocire in plus

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat
Nu ii lingusi copilul interior
Cu viclenie si siretlicuri, seductie si jonglerii
Numai pentru a-l momi…intr-un joc al distrugerii
Intr-un loc de haos si ura
Mai teribil decat orice razboi dus de fratii sai
Asta nu inseamna feminitate, inseamna razbunare
Este otrava ratacitelor carari
Ale abuzurilor de secole, ale violurilor lumii
Si nu confera putere femeilor, ci o reduce, in acelasi mod in care femeia ii reduce puterea barbatului, castrandu-l
Si ne ucide pe toti
Si indiferent daca mama sa l-a tinut in brate sau nu
Arata-i acum adevaratul principiu matern
Tine-l in brate si ghideaza-l cu gratia si profunzimea ta
Care mocneste din miezul pamantului
Nu il pedespi pentru ranile sale si pentru partile lui despre care consideri ca nu indeplinesc nevoile sau criteriile tale
Ci plangi pentru ele rauri gingase.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat
Iubeste-l suficient incat sa fii goala si libera
Sa-ti deschizi corpul si sufletul inspre ciclul nasterii si al mortii
Multumindu-i pentru aceasta oportunitate.
Atunci cand dansati impreuna prin vanturile tulburi si padurile linistite
Fii indeajuns de curajoasa pentru a fi fragila si lasa-l sa bea din petalele gingase ale fiintei tale
Arata-i ca te poate tine in brate si te poate proteja
Cazi in bratele lui si ai incredere ca te poate prinde
Chiar daca ai fost scapata de o mie de ori inainte
Invata-l cum sa se abandoneze, abandonandu-te pe tine
Si cufunda-te in dulcele nimic din inima universului.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat
Incruajeaza-l, hraneste-l, ingaduie-l, asculta-l, imbratiseaza-l, vindeca-l
Si, la randul tau, vei fi hranita si sprijinita si protejata
De brate puternice, ganduri clare si sageti precise
Pentru ca el poate, daca il lasi, sa fie tot ceea ce tu visezi.

Daca vrei sa iubesti un barbat, iubeste-te pe tine insuti, iubeste-ti tatal
Fratele, fiul, fostul partener; de la primul baiat pe care l-ai sarutat
Pana la ultimul dupa care ai oftat.
Multumeste pentru daruri si pentru revelatia intalnirii
Cu cel care sta in fata ta acum
Gaseste in el samanta a tot ce este nou si solar
O samanta pe care o poti hrani si din care puteti creste o lume noua, impreuna.”

Alfabetul fluturilor

Știați că toate literele din alfabetul latin și cifrele de la 0 la 9 se află pe aripile fluturilor? Ca să aflăm despre această minune a naturii, un fotograf pe nume Kjell Sandved a pierdut aproximativ 25 din viață și s-a plimbat prin peste 30 de țări bâjbâind după… fluturi. Americanul are o ciudată teorie în ceea ce privește coincidența matematicii în natură. El a făcut o descoperire cu adevărat uimitoare și anume aceea că fluturii poartă pe aripi literele alfabetului, dar și numere de la 0 la 9.

Pentru ca uimirea să fie și mai mare un poem blând însoțește zborul de la A la Z a acestor gingașe viețuitoare:
“Pe aripile înălțate spre cer
Apare un alfabet de fluturi
Și iată, fiecare fluture duce în secret
O literă ascunsă în aripile sale”.
(“On wings aloft across the skies
An alphabet of butterflies.
Each butterfly in secret brings
A letter hidden in its wings”).

În acest caz fluturii au dezvoltat acest alfabet secret cu mult timp înainte de a apare prima limba vorbită și scrisă. Adică în ceea ce privește vechea limbă sumeriană, aproximativ 10.000 î.Hr..
Despre Kjell Bloch Sandved știm că s-a născut 1922 în Norvegia. În 1960 a emigrat în SUA și a lucrat pentru Muzeul National de Istorie Naturală ”Smithsonian Institution”. Acum este pensionar.
“Pentru a găsi frumusețea în lume, trebuie să te uiți foarte, foarte atent. Am reușit să descopăr și să fotografiez 200 de specii de fluturi. Aripile lor duc 26 de litere din alfabetul latin. Fiecare dintre aceste imagini extraordinare vine de la modelele geniale a aripilor de fluturi și molii. Aceste modele unicat au apărut la unele specii fie pentru a atrage un partener fie pentru a se deghiza împotriva animalelor de pradă. Pe când lucram la «Smithsonian Institution» din Washington am observat o cutie veche de țigări cubaneze, pe care era imprimat un fluture. Pe aripile lui am putut distinge litera ”F”.

Atunci mi s-a aprins beculeţul: dacă o literă apare în acest fel în natură, atunci poate că e posibil să descopăr tot alfabetul. Așa am devenit fotograf pentru ”Smithsonian Institution”. Specialitatea mea era aceea de a fotografia cele mai mici creații ale naturii, printre care diferite modele de pe celulele microscopice ale aripilor fluturilor. Așa că am început marea căutare a literelor alfabetului de pe aripile fluturilor, atât din SUA, cât şi din insulele şi pădurile tropicale din întreaga lume. Am fotografiat fluturii, de obicei, dimineața sau seara, atunci când ei sunt relativ inactivi. Timp de 24 de ani de căutări am găsit pe fluturi toate literele alfabetului, de la A la Z, şi toate cifrele, de la 0 la 9.

Pe aripile fluturilor, am găsit nu doar litere şi cifre, ci şi diferite modele care semănau al naibii de mult cu figuri de oameni sau animale”, a declarat Kjell Bloch Sandved. Conform lui Sandved, formele și simbolurile care se găsesc în natură sunt simetrice. De exemplu, cea mai des întâlnită este forma ”O”, apoi apar ”X”, ”R”, ”F” și ”G”. ”Multe animale, fluturi, pești și păuni, au marcat câte un ochi pe corpul lor (considerat ca o strategie de auto-apărare a speciei). De obicei, acești markeri înșelă vizual prădătorii. Litera ”A” am întâlnit-o la fluturii care trăiesc doar în țările Extremului Orient, litera ”Z” pe o specie de fluture găsită în Peru. Mai greu de găsit sunt literele “B”,”H”,”N”,”Q”,”T ” și “X”.

Sursa: http://petrumihaisacu.blogspot.com/2013/04/uimitor-literele-alfabetului-pe-aripile.html

1241

Supărarea e un zâmbet, atunci când disperarea te cheamă la apel și sufletul îți este în ruină.

„Ce pot să fac atunci când suferința îmi roade inima precum își roade câinele osul?

Ce pot să fac atunci când am o singură dorință?

Ce fac atunci când dorința este să mor pentru a curma disperarea, pentru a curma negrul cerului, pentru a curma oboseala?

Ce fac atunci când speranța este departe și fiecare pas pe care-l fac, o îndepărtează și mai mult?

Ce fac atunci când lacrimile mă îneacă și hohotele de plâns zguduie întunecatele genuni ale nopții?

La multi ani Ioane!

In aceasta zi, pot sa spun doar…

La multi ani!

Doar atat, ca sa nu tac…

Cine se mai gandeste azi la Ion?

Cui îi e frică de Furia Musulmană?

scris de echipa Avaaz – posted 20 September 2012 01:18

Coperta unei reviste americane (vezi mai jos) reflectă comportamentul media din ultimele două săptămâni: lumea musulmană e plină de furie împotriva unui film islamofob, au loc o mulțime de proteste violente pe străzi … Dar oare chiar așa e? Cetățenii și new media răspund, iar Gawker satirizează excelent efectele și amploarea evenimentelor, prinimagini alternative despre „Furia Musulmană”:

8 / 13

Tăcerea care ucide

E o liniște asurzitoare. Inima-mi bate în urechi. Sunt închis în a singurătății celulă ale căror ziduri nu-s!

Am fost lăsat pe-o insulă pustie. De 7 ani n-am mai văzut nici oameni și nici viețuitoare. E totul mort, e mort și-n sufletul meu. M-am învățat cu singurătatea, precum valurile negre ce lovesc țărmul regulat.  Norocul și blestemul meu sunt fructele din această zonă mai abruptă unde mi-am făcut un loc de noapte. Aceste fructe mă ajută să supraviețuiesc, dar nu și să trăiesc. Fiecare clipă petrecută alături de Tăcere a fost un pumnal în al meu suflet. În timp, locul meu de-o noapte s-a transformat într-o colibă plină de diverse lucruri găsite sau făcute de mâinile mele. Sunt multe acum. Doar un ochean găsit pe plajă e cel mai valoros din tot ce mă-nconjoară.

La început mă uitam mereu în zare, să văd corăbii sau chiar avioane, dar după un timp am renunțat și am hotărât să nu-mi pierd timpul cu fantasme.

Azi m-am trezit speriat. Un simțământ, o boare parcă nu-mi dădea pace. Știu că după războiul atomic mai nimic nu a mai rămas. Am avut și speranțe, dar au murit chiar și ele de singurătate și de dor alături de Tăcere. Dimineață, am simțit ceva… parcă niște ochi verzi mă priveau tulburător. La început am alungat imaginea. Nu putea fi reală! Ochi verzi? Aici? Pe o insulă pustie, în mijlocul oceanului? Mi-am spus că cine știe ce animal o fi.

Dar.. mi-am adus aminte că nu văzusem niciodată vreo vietate mișunând, alergând sau zburând pe această insulă blestemată. Eram mereu eu și a mea imaginație bolnavă, alături de Tăcere!

De ani de zile nu mai văzusem oameni, iar de vreo doi sau trei nici nu mă mai gândeam la ei. Eram împăcat cu ideea că n-o să mai văd niciodată pe nici unul dintre ei.

Fantasme! Toți oamenii sunt de fapt fantasme și eu nici nu mai cred că au existat. Eu sunt Dumnezeul acestei insule, mică, mare cum o fi. Nimeni nu-mi contestă vrerea sau voința, pentru că sunt doar eu. Tăcerea mi-e prieten și dușman, doar de ea am parte, ori îmi doresc, ori nu.

Îmi aduc acum aminte devremurile dinainte de război. Fusesem condamnat la 2 săptămâni de izolare pe această insulă pentru… că am luat de mână o fată. Acum îmi dau seama ce obiceiuri stupide pot conduce societățile pline de… oameni.

Acum, a venit prânzul și e cald. Cobor încet spre plajă să intru în ocean, să mă răcoresc. Nu apuc să fac decât vreo 20 de metri și aud ceva de necrezut. E mișcare, aud o zbenguială cineva/ceva se joacă-n apă. Mă reped nesăbuit să văd, să simt, să aud. Atunci îi văd. Doi ochi verzi, un corp superb, o fată ce aleargă și se bucură de soare și de apă. E goală și frumoasă, minunată. E o zeiță.

Dar vai! Mă vede, se sperie și fuge. Alerg și eu și strig.

– Ajutoooor! Fie-ți milă! Salvează-mă!

Vocea mea obișnuită cu Tăcerea nu-i suficient de puternică.

Fata e tânără, rapidă și fuge. Eu o urmez, dar nu mă pot apropia. Îi văd hainele atârnând pe marginea bărcii cu motor spre care se îndreaptă. Încerc să ajung acolo, dar nu e timp. Ea e deja acolo și se îmbracă.

Ma arunc în apă și când mai am doar câțiva metri aud motorul cum pornește. Barca se înață peste valuri și doar o urmă de spumă lasă-n spate. Se îndreaptă cu viteză spre vaporul ce se vede-n zare.

– Ajutoooor! mai susur eu, că vocea nu mă mai ajută.

Mă întorc sfârșit pe plajă. Gîndurile mă asaltează. Războiul a trecut de mult, dar lumea nu s-a stins cu totul. Mai există încă oameni. Acestea sunt gândurile bune și liniștitoare.

Partea mai rea este că acei oameni continuă să se ghideze după aceleași reguli stupide ce ne-au adus în situația îngrozitoare de azi.

Lacrimile-mi curg la gândul că minunata făptură nu avea nicio șansă să mă salveze. Acum mi-e dragă!

Dacă mă lua în a ei barcă și se afla că am văzut-o goală ar fi fost ucisă, conform legilor idioate ce guvernează omenirea.

Las plaja în urmă plin de o tristețe adâncă, de jale și de supărare. Mă urc pe Muntele Speranței. Așa i-am spus încă de când am ajuns. De pe acest munte speram să-mi văd salvarea și nu pecetluirea sorții mele.

Mă urc până sus pe creastă. De aici văd bine vaporul. Îmi scot ocheanul, singurul meu obiect de valoare ce a rezistat în acești ani. Îl pun la ochi și văd puntea vasului ca-n palmă. Observ barca cum e prinsă-n lanțuri pus pe punte. Și mai văd două-trei persoane. Îl las din mână și dau să aprind focul de semnalizare.

Lăngă mine sunt lemnele pregătite. Am cremenea și tot ce-mi trebuie alături. Trebuie doar să fac o mișcare și limbile de for vor lumina până departe. Salvarea e la un metru depărtare. Dar… iau ochenul și privesc din nou vasul. O văd pe tânăra cea minunată cum plânge lângă barcă. Nu pot s-o fac!

Arunc cremenea și mă așez pe o marginea hăului. Sub picioarele mele la 200 de metri depărtare se sparg valurile furioase. Nu mai aud nimic deoarece doi ochi negri mă privesc acum. Se așează lângă mine fără un cuvânt. Mâna-i rece și jilavă îmi trece printre coaste și se opește în dreptul inimii. Acolo începe să strângă tare. Îmi dau lacrimile, încerc să mă țin tare, dar ochii negri nu au iertare. Nu mai pot! Ca să se sfârșească, mă las încet să cad în apriga genune. Abia atunci mâna-i rece se desface și ochii negri sunt împietriți de groază.

Dar sufletul meu zboară lăsând Tăcerea și ai ei ochi negri prizonieri pe insula pustie. Acum zâmbesc cu gândul la minunata fată.

Sclavul Nanu

Trăiesc într-un oraș măreț, plin de aur și de nestemate, am o soție minunată și doi copilași cu părul bălai. Astăzi este târg de sclavi și trebuie să merg ca să mai cumpăr câțiva oameni puternici.
Eu, spre deosebire de alții, îmi tratez bine sclavii. Le ofer multe bucurii, în schimbul muncii și supunerii lor. În urma războiului din nord, s-au schimbat multe și nu prea. Cei bogați au devenit și mai bogați, iar cei sărmani au rămas la fel de săraci. Totuși, unii săraci au intrat în armata imperiului și solda lor este mult mai mare decât ce câștigau înainte. Unii s-au așezat la casa lor, iar cei viteji s-au îmbogățit. Numărul de sclavi din oraș a crescut foarte mult, iar prețurile au scăzut în urma războiului. Pe neguțătorii adevărați de sclavi îi remarci imediat. Sclavii lor sunt mai mari, mai bine hrăniți, mai sănătoși. Ceilalți, oportuniștii, îi biciuiesc adesea și îi țin toată ziua numai în bătăi. Acesta este și motivul pentru care câștigă atât de puțin.
Eu am de gând să cumpăr numai de la marii negustori. Chiar dacă dau un ban în plus, nu am bătăi de cap după aceea.
– Antono cel Frumos aduce în fața voastră cei mai falnici oameni ai Nordului, se aude o voce ce prezintă începerea târgului.
Falnici, a spus? Înseamnă vă e vai de capul lor, mă gândesc eu. Aștept cuvântul magic „puternici” sau „știutori de carte”, dar cei din urmă sunt cei mai rari. Barbarii din Nord nu știu carte, așa că mi-e greu acum să găsesc un înlocuitor pentru grămăticul meu. E drept că nu a murit încă, dar e tare bătrân și abia se mai mișcă. L-am făcut om liber acum câțiva ani, dar a rămas la mine. Mulțimea mă împinge, se împotrivește ca un animal rănit, atunci când vreau să ajung mai aproape de micuta scenă unde sunt negustorii. Câteva coate bine plasate mă ajută să-i văd mai bine pe sclavi.
– Zece galbeni, doar zece galbeni, pentru această minunată sclavă, ce vă poate umple casa de micuți, se aude vocea negustorului.
Nu mă interesează, eu vreau doar sclavi puternici, pentru drumul către capitală. Acum trebuie să scot piatra din munte și mai am nevoie de oameni. Sunt presat de guvernatorul orașului să termin aleea imperială, până la toamnă. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna să nu termin la timp.
– O iau eu, se aude un glas din mulțime.
Brusc, am devenit interesat. E vorba de Dregătorul din Vert. Suntem certați de mai bine de zece ani, din cauza unei pășuni. Nu mă interesează sclava, dar voi licita numai ca să-i cresc prețul, să-l fac să plătească mai mult.
– Dau 11, strig eu.
Dregătorul m-a văzut.
Vrea să se răzbune, va licita, îmi zic eu privindu-i fața roșie de ciudă.
– 12
– 14 galbeni, spun eu.
– 15
– 17 galbeni.
– 20 spune el sfidător.
Nu s-a mai auzit de 20 de galbeni pentru o sclavă. Doar pentru cei care știu să scrie și să citească fluent, în mai multe limbi, s-a mai oferit atâta. Fac semn că renunț și mă uit la fața lui roșie de furie. Sunt mulțumit. Este cu 10 galbeni mai sărac, datorită mie.
Dregătorul se uită la sclava pe care tocmai a cumpărat-o. Vrea să-mi arate că el este stăpânul și că are drept de viață și moarte asupra ei. Ridică biciul și o lovește. Nefericita cade în genunchi. Vrea să o lovească și a doua oară, dar capătul biciului se înfășoară pe mâna unui sclav puternic ce tocmai s-a pus între dregător și victima sa.
Orbit de furie, dregătorul vrea să taie gâtul sclavului, cu o sabie pe care o scoate de la brâu. Zâmbind, sclavul se ferește cu grație. Figura se repetă de câteva ori, până când negustorul de sclavi sare între ei.
– Nu-mi strica marfa. E sclavul meu, dacă-l vrei, plătește şi după aceea poți să-l omori.
– Cât vrei pe el?
– Doisprezece galbeni.
– Ia banii, spune dregătorul din Vert și începe să se scotocească în pungă. Aruncă galbenii în fața negustorului și ridică sabia. Nu apucă să o coboare că aude strigătul meu:
– 15 galbeni și dacă pățește ceva, îmi dai 25 pe el.
Dregătorul se întoarce, îmi aruncă o privire plină de ură, își culege galbenii de pe jos, își ia sclava cu el și pleacă fără o vorbă. Cel mai încântat este negustorul de sclavi, care a obținut prețuri excelente pentru doi dintre sclavii săi. Drept mulțumire, îmi dă cadou un sclav, oricare vreau eu. Mă uit la cei zece rămași. Au privirile pierdute, parcă și viața li s-a scurs din ei. Nu vreau niciunul, când îl aud pe neguțător că ar fi bine să-l aleg pe cel mai tânăr, pentru că știe carte. Mi se pare incredibil să am așa noroc. Mă prefac neinteresat și spun cu o jumătate de gură că sunt de acord.
Așa l-am cumpărat pe Nanu, uriașul bărbos, cu brațe de fier. Timpul a trecut și am constatat că Nanu era un sclav deosebit. Nu mai cunoscusem și nici nu mai auzisem de altul ca el. Ridica greutăți uriașe cu o singură mână – și nici măcar nu transpira. Dacă era biciuit sau înjurat, se așeza pe jos și nu mai făcea nimic, oricâte pedepse ar fi primit. Mă obișnuisem cu el, îl lăsam să muncească în ritmul lui, în felul lui. Oricum, muncea cât cinci.
A venit toamna și am reușit să termin drumul.
A venit ziua cea mare, ziua când guvernatorul verifica drumul. Mi-am pregătit sclavii, i-am îmbăiat, le-am dat haine noi și i-am pus la marginea drumului.
Iată-l și pe guvernator, împreună cu familia sa, cum sosesc pe drumul cel nou. Acum este cel mai greu. Nanu nu va îngenunchia niciodată. I-am explicat de nenumărate ori că atunci când vine guvernatorul sau alte oficialități, trebuie să îngenuncheze. Chiar și eu o fac – și doar sunt stâpânul lor. El doar zâmbește, dar sunt convins că nu o va face. Ca să nu risc o purtare nesăbuită ce l-ar putea deranja pe guvernator, l-am trimis pe Nanu să stea de pază lângă pârâu. Acolo am un depozit de materiale și nu se va întâlni cu guvernatorul.
Caleașca sosește, guvernatorul coboară și o văd pe zgâtia lui de fată cum sare pe un armăsar pe care-l lăsasem lângă drum.
– Tată, mă duc până la pârâu, strigă fata la guvernator.
– Stai aici, apucă să strige guvernatorul, dar calul nărăvaș începe să sară în toate părțile și o ia ca vântul spre pârâu.
Asta-mi mai lipsea, dacă fata pățește ceva și e calul meu de vină…
– Nanuuuu! Oprește calul!, strig eu spre pârâu.
Sclavul mă aude, vede că zgâtia de fată nu e în stare să potolească armăsarul ce pare a fi turbat. Nanu aleargă ca vântul și, cu un efort supraomenesc, reușește să prindă calul de gât. Calul pare a se lovi de o stâncă. Se opintește, dă să sară, dar Nanu e mai puternic, îl strânge de gât până ce bietul animal aproape leșină. În mod surprinzător, fata nu pățește nimic și reușește să se dea jos de pe cal, nevătămată. Cu toții ajungem câteva minute mai târziu, la fața locului și vedem fata ce stă pe o buturugă, încercând să-și recapete suflul și pe Nanu cum mângâie calul care tremura din toate încheieturile.
– Iată un sclav deosebit, strigă guvernatorul la mine.
– Așa este, altul mai bun și mai puternic nu am.
– Sunt sigur că după această ispravă va fi eliberat, spune guvernatorul, uitându-se la mine.
Îmi fac socotelile, mi-e greu să mă despart de Nanu, m-a costat o avere. Pe de altă parte, drumul este terminat și nici nu-l pot refuza pe guvernator. Am două opțiuni. Îl pun să îngenuncheze pentru a-l elibera sau îl eliberez, pur și simplu. Dacă-l pun să îngenuncheze, Nanu nu o va face și voi fi nevoit să-l pedepsesc. 100 de lovituri de bici omoară pe oricine. Mă uit la Nanu și-l văd cum zâmbește. Știe.
Știe că astăzi va fi liber, indiferent de alegerea mea. Încă nu m-am hotărât şi vreau să-l înțeleg.
– Nanu, vrei să te eliberez?
– Tu nu mă poți elibera, îmi spune.
– De ce?
– Tu ești sclavul tău și al celorlalți. Tu ești sclavul averii tale, al guvernatorului, al împăratului și al dorințelor tale.
Eu sunt și am fost mereu liber.

Nu am mai avut cuvinte, am dat din cap în semn că poate pleca și am stat să-l privesc pe Nanu cum merge spre Nord cu pasul său mândru de om liber. Am realizat că el mereu a mers în acest fel.
Acum îmi dau seama că acei 15 galbeni au fost cea mai bună investiție a mea. Am înțeles că libertatea vine din interiorul meu. Cel mai mult regret faptul că Nanu a fost un înțelept pe care l-am apreciat doar pentru forța mușchilor săi.

Șireturile

Dupa cum va spuneam, am inceput un nou site: File de Lumina. Este un proiect in care m-am implicat in ultima vreme. Acest aricol va apare acolo maine dimineata la ora 7:00 si ca sa va starnesc interesul, o parte din el l-am pus si aici.

Trăia odată un băiețel într-o familie de oameni înstăriți. Părinții săi au vrut să-i arate calea mai ușoară a vieții și s-au străduit să-i ofere tot ceea ce-și dorea. I-au dat haine frumoase, mâncare bună și jucării pe măsură.

Fratele tatălui era un om bun, care nu avea mare avere. Chiar dacă trăia într-o căsuță micuță avea parte de mulți prieteni deosebiți și de vecini săritori. Viața lui era plină de bucurie.

Părinții copilului adeseori îl încărcau cu daruri și-l trimiteau să-și petreacă timpul cu unchiul cel drag atunci când ei plecau din oraș cu treburi.

Fiecare vizită reprezenta pentru copil un motiv de bucurie. Adesea unchiul îl plimba prin pădure și-i prezenta plantele și animalele care trăiau acolo. Pentru fiecare dintre ele unchiul inventa o scurtă pozestire cu tâlc. Astfel, magia naturii ii se dezvăluia în fața ochilor mirați de copil.

După un timp, copilul a crescut și a început să-ți viziteze unchiul din ce în ce mai rar. A început să le acorde prietenilor de-o seamă din ce în ce mai mult timp. Devenise un adolescent înalt cu o puternică personalitate. Atmosfera blândă, patriarhală din casă a început să fie din ce în ce mai des tulburată de certurile dintre copil și părinții săi. Acesta nu dorea să-i ajute cu nimic și mereu fugea degrabă să se întâlnească cu prietenii săi.

Părinții erau foarte supărați ;i nu puteau cu niciun chip să-l strunească. De fiecare dată când îi spuneau ceva, tânărul sărea ca ars.

Atunci, tatăl s-a hotărât că cel mai bine ar fi să-l cheme la un sfârșit de săptămână pe fratele său. Știa că în ochii copilului acesta era o persoană deosebită, plină de înțelepciune. Fără să-i spună nimic băiatului, l-au invitat pe unchiașul cel drag și i-au povestit toate necazurile lor. Acesta din urmă a acceptat cu mare bucurie invitația și într-o vineri, după prânz, a sosit la ei.

Restul aricolului il poti citi aici

Am inceput un nou proiect

De curand, am lansat www.filedelumina.ro. Acolo am inceput sa public zilnic articole scoase din „puțul” gândirii proprii, dar și din alte surse. Am fost realmente uimit de succesul unei asemenea întreprinderi întrucat nu-mi imaginam ca există atatia oameni dornici de frumos. Prin urmare, voi mai pune si la mine pe blog din articolele pe care le concep pentru acest site. Oricum, eu ii prevad un viitor luminos intrucat am reusit sa adun intr-o luna 200.000 de vizite de la 60.000 de vizitatori unici, ceea ce mi se pare uimitor.

Filedelumina se bazeaza pe conceptul de a trimite catre oameni doar stiri pozitive care sa-i faca sa se simta mai bine, sa traiasca mai bine si sa se gândească la frumusetea vietii.

Namaste prieteni!

Mânăstirea Arbore

Biserica “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore (cunoscută și ca Biserica Arbore, deși nu este singura biserică din localitate) este o biserică ortodoxă construită în anul 1502 în satul Arbore din comuna omonimă (județul Suceava) de către hatmanul Luca Arbore. Ea se remarcă prin pictura murală exterioară. Biserica Arbore are hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (sărbătorit în fiecare an pe 29 august).

Intrarea în biserică se face printr-un portal în stil gotic de pe peretele sudic, având un chenar în arc frânt cu muluri sprijinite direct pe soclu. Lăcașul de cult este luminat prin cinci ferestre de dimensiuni mici, cu ancadramente din piatră profilată.În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi specifice cultului ortodox: pronaos, naos și altar. Pronaosul este dreptunghiular și are la partea superioară o calotă centrală sprijinită pe un sistem de arcuri etajate, patru longitudinale și patru transversale. Între pronaos și naos se află un zid gros de 1,60 m, străpuns de o ușă decorată cu baghete încrucișate. În grosimea pereților laterali ai naosului se află două nișe scobite, ceea ce conferă interiorului bisericii un plan pseudotrilobat. Calota este întâlnită și în naos, înlocuind bolta semicilindrică. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore şi-a câştigat faima internaţională datorită picturii care împodobește, atât interiorul, cât și exteriorul. Fresca a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504, şi s-a deteriorat în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova, din 1538. Deasupra ușii din naos se află o inscripție pictată cu următorul text: “Dragosin zugrav, fiul popii Coman din Iași a zugrăvit. Ana a fiicei lui Arbure cel bătrân a plătit Ana 20 de zloți; anul 7049″. Din această inscripție se deduce că pereții exteriori ai bisericii au fost zugrăviți în anul 1541, odată cu refacerea parțială a picturii interioare.

Autorul lucrărilor este pictorul moldovean Dragoș Coman, un talentat zugrav provenit din mediul laic. Acest fapt rezidă din abordarea necanonică a personajelor, spontaneitatea picturii, cromatica, aidoma unei acuarele, construcția siluetelor, care se mişcă, vorbesc, gesticulează şi nu respectă principiul frontalităţii, obigatoriu în pictura bizantină. Sfinţii nu au nimic ameninţător în ei, dovadă că artistul a înţeles esenţa Dumezeirii: iertarea şi iubirea. Casa Domnului atrage credincioşii şi nu-i sperie cu pedepsele Divine.

Daca doriti mai multe informatii gasiti la http://www.manastireaarbore.ro

Vizitarea bisericii reprezinta o mare bucurie pentru oricine. Locurile sunt minunate si atmosfera patriarhala indeamna la meditatie.

Din nou ACTA

Revin cu ACTA pentru ca am gasit o noua explicatie a ceea ce inseamna ACTA pentru noi.

Daca nu-ti place, poti semna aici.

Povestea lui Make – Hambarul (XXI)

Povestea lui Make – capitolul anterior

Chinezul era nervos. A ajuns bataia de joc a tuturor numai pentru ca era mai mic, mai galben si mai diferit. Ajunge! Trebuia sa se schimbe ceva. El s-a saturat, stia ca avea mai multa minte decat tot grupul acela de nebuni, ca doar Imparatul nu l-a trimis degeaba pana in regiunile astea barbare.

Suparat fleaşcă, mergea spre hambarul care-i adăpostea pe Cristi si Baiazid. Va trebui să se alieze cu Cristi că era puternic dar avea minte puţină. Cristi va fi pumnul iar Chinezul va fi creierul. Nu avea nevoie de Make si nici de ceilalti. Oricum, de Baiazid nici nu-i păsa.

Pământul  era umed, dragonii de ceaţă învăluiau mlaştina cu aripile tremurătoare. Broaştele şi ţânţarii ţineau ritmul  bufniţelor precum o fanfară funerară se desfăşoară plin de aplomb prin cimitir. Chinezul zări uşa hambarului deschisă, un izvor de lumină se strecura pâlpâitor printre lemnele strâmbe.  Era ciudat. Grăbi pasul şi se strecură rapid prin spaţiul strâmt. Priveliştea ce i se înfăţişa în faţa ochilor îl lăsă înmărmurit.

*    *    *

ADC reuşise să ocolească mlaştina. Era deja târziu, trecuseră două ceasuri peste miezul nopţii. Mâine, cea mai mare parte a armatei va ajunge şi ea. Ostaşii aranjau deja corturile, cina se pregătea în păienjenişul focurilor ce împânzeau câmpia. ADC îşi făcea deja socotelile. Va fi un soldat loial până la capăt, dar dacă Alah sau Dumnezeu (nu avea mare importanţă care dintre ei) îi vor lumina soarta şi grupul acela de mercenari idioţi şi fanfaroni l-ar omorî din greşeală pe Baiazid, atunci nimic nu-i va sta în cale, imperiul va fi al lui. Jurământul pe care-l făcuse era în faţa sultanului şi i se va supune doar lui, nu femeilor din harem, nu copiilor sultanului şi nici măcar în faţa marilor dregători. Într-un final îi va omorî pe toţi, puterea va fi doar a lui. Pentru început va arde din temelii tot acest ţinut împuţit care-l ţinea departe de cei doi ochi albaştri rămaşi undeva în urmă, tocmai în Bizanţ.

– Stăpâne! Patrulele au prins pe cineva! Vine din mlaştină, spuse un ienicer din garda sultanului.

Eu si Dolce

Acest post este despre… nimic.

De fapt, nu am mai scris de ceva timp, si m-am hotarat sa mai pun oarece cuvinte pe acest blog.

Ca sa va spun ce prostii mi-au mancat timpul in ultima perioada cred ca v-as plictisi. Ca m-am luptat cu Dolce poate ar fi placut de povestit. Si voi scrie despre asta.

Je, abonat vechi si multumit in valoare de peste 90% de serviciile Dolce ajung sa constat cum al meu level de „customer satisfaction”  scadea pe zi ce trece. Acest lucru ma nemultumea profund. Adica, cum domnule, sa fiu eu din ce in ce mai „less” satisfacut de Dolce? Aşa nu mai putea continua. Cand am ajuns cu nivelul „of satisfaction” la 60% am concluzionat ca era ceva ce merita analizat.

Prin urmare, aceasta decizie dificilă fiind antamată am purces la etapa de studiu. Etapa este una extrem de complexă şi de laborioasă. Oricum, pentru a scurta pe cat posibil şi a reveni in mod regulat „la oile noastre” cum ar zice un celebru personaj in viaţă, mi-am adus aminte ca intrebarea la care trebuia sa raspund era relativ simpla „Oare ce puşca lui Pintea mă nemulţumeşte?”.

După trei zile de studiu şi două vedre de vin am concluzionat ca

Cel mai mare flash disk USB din lume

Sau mai corect spus cel mai mare flash de care am auzit eu vreodata este cel pe care din intamplare il detin.

Prin urmare, ca un raspuns la un post anterior, pot spune ca nimeni nu a ghicit cat de mare este, si anume 800 GB.

Ca o mica demonstratie va atasez doua capturi de ecran. Cand o sa-mi treaca lenea o sa-i fac si o poza.

Eu am pus pe el ca un mic test 180 GB dupa care m-am plictisit. Are o viteze de scriere de 11-20MB/s si ca sa-l umplu ar trebui sa scriu pe el non-stop timp de 16 ore.  🙂

Ca o curiozitate pot spune ca pe el crie 600 GB. Si cand te gandesti ca cel mai mare flash anuntat este de 256GB te pufneste rasul. Verificati la toti producatorii. 🙂

In plus, un card de 256 GB costa astazi  3500 lei. Unul de 800 GB cat o costa?

UPDATE:

Iaca si pozele promise:

Legenda Veneticului

De curând, am descoperit una dintre cele mai frumoase legende de pe plaiurile Oltului. Prin urmare, m-am decis să o fac cât mai cunoscută.

La Dobrușa, legendele locale menționează un venetic, un străin cu puteri magice ce locuia prin padure laolaltă cu fiarele. Acesta ar fi trait câteva sute de ani prin folosirea unei licori magice pe care o bea zilnic, timp de o lună la fiecare echinocțiu de primăvară.
Băutura era distilată de două ori și provenea din veninul șarpelui (se pare că legenda se referă la viperă) combinat cu veninul de albină, ca “două părți de șarpe ce dau roată unei părți din acul de albină”. Străinul, odată cu puterea miraculoasă a nemuririi se transforma lent dar fără oprire într-un soi de creatură fără minte și fără suflet. Veneticul din legendă avea o putere cu totul ieșită din comun “la supărare, cu mâinile goale scotea stejarul din rădăcină, îl frângea ca pe o surcică și îl arunca cale de nouă dealuri și nouă văi” ca urmare a folosirii acestei băuturi.
Dacă la început, el era prieten cu localnicii, odată cu trecerea timpului, străinul devenise periculos ocupându-se numai cu “răutăți ce sfidau legile oamenilor, ale naturii și chiar pe cele ale lui Dumnezeu”. El cobora din pădure în special noaptea și omora vitele sătenilor cu multă ușurință și fără vreun zgomot mișcându-se ca o nălucă. Se spune că atunci când se întâlnea din întâmplare cu vreun sătean îi lua viața doar cu puterea privirii.
După o vreme, atacurile nocturne deveniseră atât de frecvente încât sătenii cerură ajutorul lui vodă. Acesta trimise o ceată de voinici pentru a curăța pădurea de venetic. Cu mare spaimă și înfrigurare sătenii povesteau că niciun voinic nu mai fu văzut după aceea.
Un pusnic, curat sufletește și cu mare frică de Dumnezeu, când a auzit de întâmplare a cerut ajutor de la Maica Domnului și s-a așezat pe o coamă de deal, la poalele pădurii rugându-se neîncetat timp de mai multe zile fără să mănânce sau să bea ceva. Cu fiecare zi, cu fiecare oră și cu fiecare clipă de rugăciune smerită, forțele diavolești ale veneticului slăbeau. Acesta când a văzut că nici măcar băutura sa magică nu-și mai făcea efectul s-a hotărât cu năprasnică mânie să-l ucidă pe pusnic.
Pe măsură ce se apropia de colina pusnicului el tot îmbătrânea, băutura sa nu mai avea niciun efect în fața puterilor Dumnezeiești. Astfel, veneticul își găsi sfârșitul la poalele colinei unde se ruga pusnicul, murind de bătrânețuri neputincioase.
Conform acestei legende, schitul Dobrușa a fost clădit pe locul unde pusnicul, ajutat de Maica Domnului a avut izbândă în lupta cu forțele întunericului reprezentate de venetic. De aceea, biserica are hramul ,,Vovidenia – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” ca o mărturie pioasă de credință și de speranță în fața viitorului și a luptei neîncetate cu întunericul ce îi amenință pe credincioși.

Ceramica neagra de Marginea

Ati auzit de ceramica neagra de Marginea?

Ei bine, recunosc ca eu nu auzisem. Bucovina fusese una dintre regiunile tarii pe care nu le vizitasem. Norocul de a participa la proiectul cu ceramica neagra de Marginea m-a facut sa vizitez zona. Recunosc, este o zona superba. Pe masura ce te apropii de Bucovina casele devin mai ingrijite, localitatile mai curate. Totul este mai frumos.

In aceasta perioada verdele in nuante crude loveste retina lasandu-ti o amintire de nesters. Evident manastirile sunt o atractie deosebita si orice roman ar trebui sa faca turul acestora macar odata in viata.

Nu vreau sa va plictisesc, mai ales pe aceia care au trecut sau locuiesc prin zona. Ceea ce merita mentionat este un raspuns pe care l-am primit de la un bucovinean la intrebarea prin ce difera Bucovina de Moldova.

„Noi am avut 142 de ani capitala la Viena”.

Nu am verificat daca din punct de vedere istoric este corecta afirmatia deoarece pentru mine nu are nicio importanta. In schimb, este impresionant spiritul acestei declaratii. Intr-o tara unde hotia si coruptia, manelismul si depravarea sunt la loc de cinste, curatenia, disciplina si demnitatea prusaca sunt, in mod evident, ingredientul care ne lipseste.

Prin urmare, ma bucur sa va prezint una dintre comorile bucovinene prin proiectul „Ceramica negra Marginea”  la care particip cu mare drag. Deocamdata pozele facute de mine acolo le puteti vedea pe site. Surprinzator ele sunt puse in sectiunea de fotografii. La sectiunea de Tur Virtual sunt mandru sa va presint munca mea de cateva zile. Sper sa va placa turul. Cu ajutorul acestuia puteti vizita 3 magazine de ceramica neagra si unul de costume traditionale bucovinene. Unele naframe si costume au peste 100 de ani vechime.

Proiectul Ceramica neagra Marginea nu este finalizat. Urmeaza sa mai punem texte, sa mai facem poze si filmari. Este un proiect in desfasurare. Mai avem multe de pus acolo. Acum poate fi vazut inceputul la sectiunea de Imagini.

Din Turcia cu drag… o cadână în HD

Cu ocazia vizitei mele de lucru în ţara vecină şi prietenă am luat cu mine o cadână… sub formă de imagini. Ca să vă fac ziua mai bună, vreau să va fac cadou aceste imagini. Filmarea am facut-o la hotelul Ephesia în seara turcească.

Această cadână am impresia că am mai văzut-o acum 5-6 ani ca solistă principală la Caravanseraiul din Kuşadasi.
Dupa cum se vede, acum au mai trecut anii şi „prestează” doar la serile turceşti ale hotelurilor.
Daca vreunul dintre voi recunoaşte interpreta să lase un comment. Mersi.

Bill Gates si energia

Un om care este inteligent si care doreste sa-si canalizeze incredibilele resurse intr-o directie in care America este extrem de deficitara.
Dupa cum stim, Bill Gates si-a pus cea mai mare parte a averii sale in fundatia condusa de sotia sa. Aceste miliarde de dolari se duc in ajutorarea persoanelor sarace din tarile subdezvoltate (hrana, medicamente, job-uri, etc). De data asta, Bill Gates vrea sa gaseasca o solutie pentru incalzirea planetei… dar mai bine urmariti ceea ce spune, va garantez ca e foarte interesant.
Pentru cei care nu au sonor va pun la dispozitie scriptul discursului lui Bill Gates.
Intrucat cred ca toata lumea stie engleza nu ma mai ostenesc sa traduc ceea ce spune. Oricum, in cazul in care sunteti interesati si nu stiti engleza, exista Google Translate si Microsoft Translate unde puteti obtine o traducere aproximativa a acestui discurs interesant.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Bill Gates on energy: Innovating to zero! For …, posted with vodpod

„Bill Gates on energy: Innovating to zero!
I’m going to talk today about energy and climate. And that might seem a bit surprising because my full-time work at the foundation is mostly about vaccines and seeds, about the things that we need to invent and deliver to help the poorest two billion live better lives. But energy and climate are extremely important to these people, in fact, more important than to anyone else on the planet.

Preturi tigara electronica – experienta primelor zile

Dupa cum va spuneam intr-un post anterior, iata ca, in sfarsit, mi-am luat una bucata tigara electronica de la amicul de mai devreme. In mod deloc surprinzator, acum fumeghez din ea.

Pretul unei atari investitii depinde foarte mult de modelul ales si de locul de unde se cumpara. Par examplu, tigara electronica cumparatata de mine e de fo’ tri sute si un pic de lei setul. Am vazut si pe la doua sute si fo’ patruzeci pe la altii dar, depinde de producator, de model, de ceea ce contine setul etc. Oricum eu va recomand insistent modelul eGo, indiferent de unde l-ati lua. Toti amicii care au avut rezultate au avut asa ceva.

Acusica, Je am fo’ destul de neincrezator in tigaretele astea dar ma decisei sa incerc. Acum va povestesc experienta mea cu argintia tigara electronica.

Pe la mijocul saptamanii trecute, aveam intalnire cu onor patron magazin tigari electronice. Ma dusei la el in batatura si printre altele ii spusei sa-mi vanda si mie una bucata. Apoi, el, baiat finut incepu sa ma vrajeasca ca sunt bune, ca sunt minunate, ca el fumegheaza vapori de fo’ sase luni.

L-am lasat sa se aventureze in insiruirea de minunatii si l-am intrebat daca in atata amar de vreme nu s-o lasat de fumat, cum crede ca eu o sa pot sa fac acest lucru. Ei, bine, raspunsul lui m-a multumit pe deplin. „Nu ma las, ca mie imi place sa fumez, si nu vreau sa ma las.”

M-a intrebat cat fumez (un pachet si 7-8 tigari pe zi) si ce fumez (Winston light) si mi-a recomandat sticluta cu picaturi Malboro mediu (se pare ca nu exista picaturi de Winston). Apropos, exista solutii tari, medii slabe si fara nicotina. Eu le-am luat pe cele medii.

Acu ceva vreme un coleg si-a cumparat o tigara electronica ieftina, trageam din ea de-mi ieseau ochii din cap ca la melc si nu simteam nimic. Acusi, cu asta situatia era vag diferita.

Raspunsul la… presupusul

In China, la fratii nostrii cu ochii lunguieti si pielea mai gălbioară, găsim una bucată plantă ce se vinde la bobiţe.

Bobiţele sunt fiecare câte una bucată frunză sau una bucată rămurică cu tot cu frunze. Acuşi… cum or face ei biluţele astea fără să rupă frunzele şi nici rămurerele este una bucată mister.

Vă pun mai jos biluţele lângă frunzele care or binevoit să se ejecteze din alte bobiţe similare.

Dă-ţi cu… presupusul! – ediţia de primavară

Sportul national este de a ne da cu presupusul despre orisice cu atat mai abitir cu cat nu stim nimic despre subjectul in cestiune.

Prin urmare va provoc sa jucam din nou acest joc drag noua.

Deci, va ofer de aceasta data 3 poze despre acelasi obiect. Hai sa vedem daca cei care au pierdut data trecuta isi pot lua revansa acum.

Si…. pozele sunt….. urmatoarele

Luna plina

Aseara a fost luna plina. I-am facut o poză. Sper să vă placă.

Poza e făcută din mână, fără trepied.

Dacă vreţi să folosiţi această fotografie în lucrările voastre, specificaţi sursa, nu pretindeţi că e a voastră. Eu o pun la dispoziţia tuturor la rezoluţia maximă pe care o am.

Sub imagine mi-am pus şi câteva gânduri în limba engleză pt. restul lumii barbare, nevorbitoare de limba română.

By downloading an Image You agree to be bound by the terms of this Agreement automatically, without any other conditions or declarations. If You do not agree with these terms, You are not allowed to download the Image.

This Image are copyrighted and is the properties of Razvan Serbu. All rights

Sa ma las de tigari?

Magarii au scumpit iar tigarile. Sa fii fumator este destul de scump in zilele noastre. Dar… placerea de a iesi la o tigara, de a savura in liniste o bere sau un ceai/cafea…

Dar cine vrea ca EU sa ma las de fumat? Pai… ar fi mama, ca orice mama, soacra si acum, mai nou, a inceput si cel mic sa ma bata la cap. A venit chiar cu o revista de la scoala intitulata „Cum sa te lasi de fumat”. E cam enervant ca un pusti de nici 9 ani sa-ti tina teorii.

Fumez de aproape 25 de ani si acum m-a pocnit aceasta idee. Ei, mint si eu un pic. De fapt, cochetez cu lasatul de fumat de multisor, dar acum m-am hotarat ca ar fi cazul… sa ma hotarasc. Intamplarea face sa am un client al www.banipepost.com care e specializat in domeniul lasatului de fumat.

Baiatul vinde aburi, nu abureli 😀 impachetati in niste cilindrii de toata frumusetea, cunoscuti si sub numele de tigari electronice. Bun, deci baiatul este extrem de convingator cica tigara electronica pe care o vinde el e cea mai buna, din lume. O fi, nu zic nu.

Stiu doar ca un prieten si-a cumparat mai demult o tigara electronica. Am tras si eu doua fumuri din ea. Nu m-a impresionat prea tare. Oricum, nu mai stiu nici ce tip e, nici daca e o marca cunoscuta sau nu. Pe de alta parte omu’ care le vinde pe astea si care-si face reclama la mine, imi spunea ca pe piata sunt multe ţepe cu tot felul de chinezarisme facute pe vapor. Tigara electronica daca nu e buna, patesti ca baietii de pe forum-ul cu tigari electronice. Acusi.. eu nu ma pricep la astea, dar ma tenteaza ideea. Eu zic ca o sa-mi iau una, o sa ma scarpin usurel la buzunar pentru ea.

Ce e mai neplacut la tigarile astea electronice e faptul ca le poti fuma oriunde, chiar si inauntru, langa unul sau mai multi nefumatori. Sic! Pe de alta parte, nu se termina, precum tigarile clasice, ci atunci cand li se termina bateria sau aburii. Prin urmare, eu de unde sa stiu ca am fumat o tigara si nu doua ?

Cel mai frica mi-e ca dupa ce o cumpar voi ajunge sa fumez prin casa tigara electronica si cand ies pe afara tigarile normale. Prin urmare cheltuieli duble, beneficii zero. Cred ca pe undeva va trebui sa umblu si la vointa… Oricum, situatia e gravida si daca nu se naste vreo complicatie, voi izbandi. Cica fara efort. S-o vedem si pe asta.

Pe domnul cu tigarile il gasiti la tigara electronica, si cred ca se supara daca-i spun ca si-a deschis o tutungerie.

Oricum, o sa va mai spun prin ce-am trecut.

Sa ne aprindem o tigara si sa gandim pozitiv. Daca ai poti sa-ti aprinzi si o tigara electronica bine, daca nu, ia-o pe clasic. Daca nu fumezi de ce-ai mai citit postul asta?