Povestea lui Make – Ana la judecata (IX)

…gardianul cu cheile deschise temnita. Doi gealaţi o luară pe Ana pe sus, forţând-o să urce scările, să facă când la stânga , când la dreapta , după cum era cazul, spre iatacul lui Mircea.
Ana, care mai ştia şi ea câte ceva, măcar din povestiri, dacă nu din experienţă, bănui, unde o duc băieti mascaţi. Dilemele din capul ei se rostogoliră brusc…
Sa… da? Sa…nu?
Păi, cum sa nu? Şi îşi aduse aminte de zâmbetul babei, mama Roxanei…cand seara, la croşetat de ciorapi, le povestea de Mircea…
Pai, să DA! Dar cum? Că şi găinile, se aleargă…până să se împiedice! … Ana gândea, ceea ce îi dădea o aură de-a dreptul, înfiorătoare…Nu-i şedea bine.

În sfârşit, gealaţii deschiseră uşa şi o târâră într-o cameră slab luminată. Aici, se vedeau doar patul mare cu baldachin ce ocupa aproape un perete întreg şi unbrele jucăuşe de pe ceilalţi pereţi unde erau plantate făcliile.

Make şi Chinezul la baba acasă (VIII)

Make, tura motorul la maxim – spre disperarea celor doua raţe de pe marginea drumului, şi zbură avându-l pe chinez în spate…abia avut timp Chinezu să se lege cu codiţa lui (în tinereţe fusese japonez) de mijlocul lui Make.
Ajunşi aproape de casa babei, Make opri motorul şi-l puse pe chinez să împingă la motocicletă.
-Da, de ce? mai apucă chinezul să întrebe, că Make îl săgetă cu privirea … şi cu levierul peste cocoaşa chinezului.
– Nu fi bleg, ce vrei să ne audă baba? Şi e motoscârţa mea…deci tu împingi!
Chinezul se resemnă înjurând într-o limbă necunoscută lui Make
– Ce zisăşi, mă? Hait, tu mă înjuri? şi iară agită levierul în aer
– Nu dădea! ţipă chinezul, că am leac pentru babă
-Leac, pentru babă? Ce, ai cuţit sau niscai prafuri de pe la tine?
-N-am. Am sake.
-Ce ai, mă? Sacâz? Pai ce, baba e vioară? Poate violoncel, şi Make se hăhăii.
-Nţ. zise chinezul. S-A-K-E. Beutura! De la mine. Îmbătăm baba.
– Bine băi, ia bagă nişte motoare ca ne prinde noaptea.
Chinezul împingea de-l treceau toate sudorile, da el mic, motorul mare şi cu Make ce nu vroia în ruptul capului să se dea jos. În concluzie, le trebui aproape o jumătate de oră ca să facă ultimii 200 de metri şi deja se înnoptase. Dându-se jos de pe motor Make îl întrebă pe chinez:

Make si Oceania ajung in sat (VII)

Chinezul profita de buimaceala generala, o lua pe langa baba, ii dau un cot ju-jit nepotului, de-l indoi pe acesta, fix de la genunchi…si pas-pas, o tuli spre lanul de porumb, numarind stiuletii dar mai ales, in goana lui, frunzele ce-l taiara si pe drapta si pe stanga!

– Fir-as! Mai bine ma impuscau!…

Make, cu Harley-ul lui navali intre sateni!

Baba il vazu prima, trase un urlet si incrucisa repede cele doua degete mari de la picioare, in semn de cruce!!!

-Ptiu, ptiu! Sariti! O venit varcolacuuuuuuuuuuuuuu’!

Satenii intoarsera pustile si incepura sa traga inspre Make. Acesta cand vazu ca e groasa, intoarse ghidonul si o lua si el prin porumb. In scurt timp il vazu in fata pe Chinez. Uita de pustile din spate si incerca sa-l calce pe Chinez. Dar chinezul era dibaci si in ultima clipa sarea ba in stanga, ba in dreapta. Make nu-l nimerea si pace.

Make – intoarcerea in sat (VI)

…dar Chinezul..nu dusese gandul pana la capat…stia el de ce, nu-i suporta degeaba mirosul imputitului… Ridica ochii, catre imaginarii Buddha, Mao si Tao, rugandu-se sa-i inchida, macar pentru o clipa narile…ceea ce ei si facura, lasandu-l fara inspiratie dar si fara expiratie, tot pentru o clipa!

…deci, Secretul, Secretul trebuia pastrat…unde? unde putea fi in siguranta? Si pentru prima oara Chinezul…se uita gales la Manole, ii venea sa-i spuna: Inapoiatul meu, drag! … apoi brusc isi revenii…gandindu-se la faţa unui Imparat, cand e suparat, dar si la jegul dintre doua degete consecutive ale unui picior drept, la cel stang, avandu-le unite din nastere!

Manole era suparat si gonea cu viteza din ce in ce mai mare pe strazile pustii. Nu-i trebui mai mult de zece minute ca sa ajunga in sat. Frana brusc chiar in fata bisercii si ii spuse Chinezului:

– Gata galbejitule, eu pana aici merg, coboara.