Make – intoarcerea in sat (VI)

…dar Chinezul..nu dusese gandul pana la capat…stia el de ce, nu-i suporta degeaba mirosul imputitului… Ridica ochii, catre imaginarii Buddha, Mao si Tao, rugandu-se sa-i inchida, macar pentru o clipa narile…ceea ce ei si facura, lasandu-l fara inspiratie dar si fara expiratie, tot pentru o clipa!

…deci, Secretul, Secretul trebuia pastrat…unde? unde putea fi in siguranta? Si pentru prima oara Chinezul…se uita gales la Manole, ii venea sa-i spuna: Inapoiatul meu, drag! … apoi brusc isi revenii…gandindu-se la faţa unui Imparat, cand e suparat, dar si la jegul dintre doua degete consecutive ale unui picior drept, la cel stang, avandu-le unite din nastere!

Manole era suparat si gonea cu viteza din ce in ce mai mare pe strazile pustii. Nu-i trebui mai mult de zece minute ca sa ajunga in sat. Frana brusc chiar in fata bisercii si ii spuse Chinezului:

– Gata galbejitule, eu pana aici merg, coboara.

A plecat si el…

Cinghiz Aitmatov s-a stins. A plecat cu Vaporul Alb, insotit de Cântecul stepei, cântecul munţilor si gandurile noastre.

Iata doua dintre cartile sale:

Vaporul Alb

Cantecul stepei, cantecul muntilor

Scriitorul Cinghiz Aitmatov, originar din Kargaztan, autor sovietic tradus in lumea intreaga, a decedat, marti, 10 iunie, la varsta de 79 de ani, a anuntat responsabilul de presa al presedintelui kargaz, Dossaly Essenaliev, informeaza AFP

„Celebrul scriitor kargaz Cinghiz Aitmatov a murit pe 10 iunie, in Germania, la aproape 80 de ani”, a declarat purtatorul de cuvant. Aitmatov, care s-a numarat printre candidatii la premiul Nobel pentru literatura de anul acesta, s-a nascut pe 12 decembrie 1928 la Cheker, in nordul Kargaztanului, pe atunci republica sovietica.

Cariera literara a lui Aitmatov a primit un impuls cand, dupa publicarea primelor sale povestiri, a fost primit, in 1956, la prestigiosul Institut de literatura Maxim Gorki de la Moscova. Doi ani mai tarziu, romanul sau „Jamila” i-a deschis portile gloriei in URSS, o carte pe care Louis Aragon a tradus-o partial, descriind opera drept „cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume”. Autor al aproximativ 15 romane traduse in lumea intreaga – printre care se numara „Esafodul”, „Vaporul alb”, „O zi mai lunga decat veacul” – Aitmatov a inceput sa se intereseze de politica dupa venirea la putere a lui Gorbaciov, in 1985, sustinand „perestroika” si valul de reforme din epoca ridicat in republicile sovietice. Dupa caderea URSS-ului, a devenit ambasador al Rusiei la Bruxelles, pe langa Uniunea Europeana si NATO, si a ocupat apoi aceleasi functii cu intermitente, intre 1993 si martie 2008, pentru Kargaztan.

Oare ce o mână pe ea în luptă?

Actiunea a avut loc în metroul bucurestean, pe ruta Gara de Nord – Piata 1 Mai, vineri dupa-amiaza. Cand si-a terminat reprezentantia, protagonista s-a plimbat prin vagon ca sa primeasca micile recompense.
Eu nu cred ca recompensele financiare au fost adevaratul motiv. Totusi, nu imi dau seama ce te-ar determina sa faci asa ceva.

Sau aici, daca nu merge pe YouTube

CERF-ul merge inainte… ca atunci era mai bine

Deci am trecut anul acesta pe la CERF si am ramas socat de problemele pe care le au cei mai multi expozanti, din punct de vedere al vizitatorilor.

An de an semnez condica la cel mai mare targ de IT din Romania. De fiecare data am constatat, mai intai cu surpriza, apoi cu resemnare, ca anul dinainte a fost mai bun.

Ieri, inainte sa trec pe la CERF, m-am intalnit cu cineva de la PR-ul unei mari companii de IT din Romania (nu dau nume) care-mi marturisea ca s-a opus cu indarjire managementului ce dorea o prezenta activa la CERF. Cea mai buna arma pe care a avut-o s-a dovedit a fi… competitia. In mod hilar, neparticiparea competitiei i-a dat dreptate departamentului de PR respectiv.

Dupa aceasta introducere in atmosfera, mi-am luat bagajele si am navalit in masina cu scopul de a ajunge la targ. In loteria traficului dement din Bucuresti, am tras unul dintre putinele lozuri castigatoare si am ajuns la CERF cu doar o jumatate de ora intarziere fata de ora pe care mi-o propusesem. Am gasit loc de parcare suficient de rapid ca sa ma consider un norocos.