CAPRA CU TREI IEZI – o poveste diferită

Era odată o capră care avea trei iezi. Dar nu erau ai ei ci doar de împrumut de la o vecina care își luase lumea în cap încă de dinainte de a se naște grupul omogen de iezișori. I-a făcut pe drumul spre Spania, în fuga autocarului. Unul a ieșit în apropiere de Budapesta, într-o benzinărie insalubră, al doilea, la granița cu Italia, într-un motel părăsit și al treilea chiar pe plaja plină de stânci a Mediteranei. I-a împachetat pe toți și i-a trimis cu trenul, par-avion, cadou, la capra noastră. Toți trei erau cuminți, mai ales cel mai mic, chiar dacă fuseseră condamnați la ani grei fără suspendare, el luase cel mai puțin. Ieșiseră odată cu grațierea dată de leu, într-o noapte, folosindu-și iuțeala de mână și profitând de nebăgarea de seamă a restului animalelor din pădure.
Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:
– Băi vagabonzilor, băi nespălaților,! Eu mă duc până la crâșmă să beau o dușcă – două de răchie, că mă arde jugulara. Voi să țineți ciocul mic că dacă nu, vă ia lupul în armată cu arcanul. Încuiați ușa după mine și atenție că are cifru. Să nu cumva să deschideți până ce nu veți auzi soneria mea de la mobil cu melodia cunoscută: „Mă ucide ea”. Căscați bine ochii și nu dați Userul și mai ales Parola la nimeni. Vedeți că o să primiți tone de spamuri prin ferestre și mai ales pe la ușă. Am auzit că și nenorocitul acela de iepuraș ar fi un hacker și vrea să vă facă felul. Ochii mari și mâna la pușculiță, să nu-i credeți nici pe măgar și nici pe lăcustă. Ăștia vă cheamă în poiană și zic că vă dau 50 de alune și încă 30 pentru fiecare purice din dotare. O să vă zică că alunele sunt din sacul bizonului grizonat de dincolo de apa cea mare.
Dacă auziți melodia:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!
Că vădana sexy vă aduce:
Ruj în buze,
Miere în ţâţe,
Dragoste mare
De alinare,
Mălai cât cuprinde,
Pentru sex fierbinte,
Și un smoc de flori
Cu parfum de subsuori.
Sa știți că e fake. E o mânărie doar ca să vă fure mințile și să vă gătească la masă împărătească.
– E doar un spam, ce pana mea. E clar, nu punem noi botul la orice vrăjeală, spuse iedul cel mare.
Cel mai mic și mai nechibzuit o întrebă:
– Care-i password-ul la ușă? Mă gândesc că după ce-ți face cinste lupul cu bidonul de răchie, o să stai capră vreo 2 -3 zile. Să vezi atunci ce te frige ăla pe toate părțile.
– Parola de la cifru e “Care parolă”, cu prima literă mare și restul mici.
– Să mor eu de nu ești dilie, râse cel mijlociu ținându-se de burtă.
– Ciocul mic, că vine pumnul, spuse capra privindu-i nervoasă pe cei trei iezi.
Apoi capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi pun cifrul. Între timp, în cel mai apropiat tufiș, își făcea de lucru în vremea asta o focă. Bestia cea neagră, a auzit întreaga conversație și era gata să vândă totul cui dă mai mult. Știa că lupul ar fi interesat de o masă copioasă, însă era cam neclar acum dacă era la crâșmă si avea întâlnire cu capra sau lenevea ca nababul, fără de grijă în mijlocul poienii printre demonstranții care doreau ca leul să plece de la stăpânirea ținutului.
Prin urmare, foca o luă rapid la fugă spre poiană, aici era șansa ei. Ei bine, la fugă e o exprimare nu tocmai conformă cu realitatea din motiv de prea puține picioare și prea multe înotătoare. Noroc că prinse un taxi acvatic, unul care trăgea după el un mini bazin de înot. Era un taxi special pentru animalele înotătoare, o afacere de nișă, care prospera viguros în pădurea aceea, situată departe de mare. E drept că balena nu putea merge cu taxiul, dar așa pățești dacă ai probleme la tiroidă, mănânci ca porcul și nu ții dietă de mic.
Ajunsă în poiană, când foca îl găsi pe lup tolănit pe iarbă se mai liniști și fericită îi vându informația prețioasă. Pentru asta, lupul îi dădu acces nelimitat la heleșteu timp de două luni – all inclusive – cazare și masă la discreție. Ce mai tura-vura, o afacere profitabilă.
„Bun! zise el în gândul său. Ia, acu mi-e timpul!… De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie! Ştiu că i-aş cârnosi şi i-aş jumuli!” Cum zice, şi vine la uşă: şi cum vine, şi începe:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!
Că vădana sexy vă aduce:
Ruj în buze,
Miere în ţâţe,
Dragoste mare
De alinare,
Mălai cât cuprinde,
Pentru sex fierbinte,
Și un smoc de flori
Cu parfum de subsuori.
– Hai! deschideţi cu fuga, dragii mei, cu fuga!
– Măi tataie, ești idiot? Se auzi iedul cel mare din interior. Ce crezi că te-am dibuit că ești lupul? Marș de te joacă cu demonstranții, ce crezi că nu știm că ești plătit? Ai o voce de bariton și nu corespunzi.
– Și în plus, ai greșit și partitura, spuse cel mijlociu, prăpădindu-se de râs.
– Hai să-ți fac eu o cântare în rime, bolovane, strigă cel mic de la fereastră.
Lupule, lupule,
Să ne numeri ouăle,
Să te lingi pe bot un pic,
Până n-o mai rămânea nimic.
Apoi, din interiorul colibei se auziră hohote de râs nenumărate și o voie bună atât de molipsitoare încât până și lupul începu să râdă, chiar dacă el era subiectul glumelor nesărate ale iezilor.
Totuși, văzând că nu are succes, el se retrase strategic pe calea ferată până la crâșmă. Aici, o găsi pe capră căzută în butoiul cu melancolie, chiar după primul pahar de țuică. Își privi cu atenție inelele cumpărate de dimineață și-și spuse în sinea lui: “mare sportiv sunt azi, am fost la sol, la paralele pe calea ferată, am trecut și de inele, urmează capra”.
– Ce faci cumătră, capră? Cum o mai duci?
– Iaca beu!
– Aaaa… bei și cugeți?
– Nu! Doar beu.
– Dar ce voce subțire ai cumătră, aș vrea să am și eu o voce ca a matale.
– Se rezolvă, spuse capra liniștită.
Și puse mâna pe sabia de ninja atârnată pe peretele crâșmei (obiect de decor adus de viezure din peregrinările sale și pierdut la zaruri în favoarea mistrețului, proprietarul bodegii) și cu o mișcare scurtă castră lupul.
– Auuuu, auuuu, striga lupul deznădăjduit. Ce făcuși nebuno? M-ai lăsat fără moștenitori.
– Da, dar ia uite ce glas subțire și feciorelnic ai acum. În plus, nu ai a te plânge de moștenitori că jumătate din pădure sunt urmașii tăi. Bag seamă că și cei trei haidamaci de la mine din bătătură tot ai tăi or fi. Mama și-a luat câmpii, iar tatăl… lipsă la apel.
– O să mi-o plătești !
– Bine, stau capră de câte ori vrei, spuse ea cu o privire nătângă.
– Acum stai degeaba, idioato ! spuse lupul plin de nervi, cu noua lui voce de soprană.
În scurt timp, își luă picioarele la spinare și se întoarse la căsuța iezilor blestemând această zi nefastă. Cum ajunse, cum începu cântarea:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!…
Iedul cel mare fu convins pe dată.
– Mă duc să deschid, a venit capra. E vocea ei, nimeni nu mai are o voce așa subțire în pădurea noastră.
– Decât oaia…
– Da, și oaia, confirmă el.
– Și vulpița aia dulce care dansează la bară.
– Da, și vulpița, dar ce bună e aia. Chiar crezi că e vulpița? Deschid acum.
– Nu cred, aia umblă doar cu cei cu multe alune în cămară. Ar mai fi cu vocea asta și iepuroaca.
– Oooo, de aia nu mai scăpăm. Dacă vine aici, în două zile ne-am umplut de iepurași. O să colcăie peste tot.
– Ar mai fi și…
– Gata am înțeles, zise cel mare.
– Stai calm idiotule, spuse cel mic altoindu-l bărbătește peste ceafă. Avem nevoie de confirmare. Să pornească soneria de la telefon, să vedem ce melodie are.
– Dacă tu ești capra și ești cam matoală, după țuică sau răchia de la crâșmă, scoate telefonul să-i auzim cântarea.
Na, belea, gândi lupul, la asta nu m-am gândit. Dintr-o dată își aminti cum îi dansa capra când închiriase ultima dată o cameră la motel. Dansul ei languros îl înnebunise complet. Îl ascultase de pe telefonul caprei și se gândi să încerce acum.
– Copilașii mei iubiți, telefonul l-am pierdut la crâșmă. Cred că mi-a căzut în mâinile și-n geanta unui pianist de buzunare.
– Nu se mai poate, ăștia au ajuns să te fure și ziua și noaptea. Mă duc după telefonul caprei, spuse mijlociul supărat.
– Stai și tu prostovane, unde mergi? Interveni cel mic care continuă către ușă. Care-i melodia de la sonerie?
– Ceva cu crime, cu violuri, cu nuanțe retro și de cabaret.
– Ești pe aproape, dar n-ai ghicit.
– Ufff, capraasta imbecilă, Mă ucide ea cu ideile astea de protecție, spuse lupul încetișor.
– Ai zis “Mă ucide ea?” întrebă mijlociul.
– Da, așa am spus, mormăi lupul cu vocea lui subțire.
– Corect! Acum mai trebuie să ne spui doar parola.
– Care parolă, întrebă lupul plin de nervi.
– Corect! Se auzi din casă și dintr-o dată se deschise ușa larg.
În prag, iedul cel mare zâmbea cu gura până la urechi. Lupul se repede cu ochii scăpărători și cu balele curgându-i ape direct la beregata iedului. Dar, când să dea să muște se trezi c-o mătură în cap de la iedul cel mic.
– Ho! Nesătulule! Ai înnebunit? Ce te repezi așa ca disperatul? Vrei să faci indigestie?
Lupul încremeni de mirare dar nu apucă să răspundă că se trezi c-o furculiță înfiptă în dos.
– Ia furculița bre, spuse și iedul mijlociu.
Apoi, iezii începură să-i arunce în cap cu de toate, strigând la el:
– Ia și cuíțul ! și acesta îi străpunse o labă.
– Ia și cratița ! și se văzu cu ea în cap.
– Ia și o farfurie!
– Ia încă una, și pentru supă!
– Ia și un pahar!
– Sau poate vrei o halbă, și îl lovi în cap amețindu-l.
Lupul nu mai știa ce să facă. Lovit din toate părțile, rănit de capră și acum de iezi se retrase într-un colț încercând să se apere de proiectilele contondente ce-l asaltau din toate părțile. Se apăra și se ferea pe cât putea însă când îl auzi pe cel mic că se apropie de el zicând:
– Ori poate vrei lupule să faci cunoștință cu drujba buncului…
Odată cu sunetul infernal al drujbei lupului îi dispăru orice urmă de curaj și vru să o ia la fugă plin de disperare însă nu apucă să facă decât doi pași că iedul mijlociu îi puse piedică și se întinse cât era de lung pe dușumea.
Iedul cel mare prinse momentul prielnic și scoase din geanta caprei spray-ul cu piper. Fără să gândească prea mult îl îndreptă spre lup și apăsă hotărât pe el.
– Ho ! Stai idiotule! Strigă iedul mic plin de nervi altoind-ul iar cu o palmă după ceafă. Acesta nu se folosește înăuntru.
Prea târziu. Tot conținutul spray-ului plutea prin camera mică. Lupul, lovit din plin se văita nevoie-mare și plângea de-ți rupea sufletul. În scurt timp, aerul deveni irespirabil și iezii fură loviți și ei de puterea piperului așa că ieșiră tuspatru, cu lupul în frunte din încăperea toxică. Se așezară în iarba mare din fața casei plângând în cor cu toții.
Leul, înconjurat de gărzile mascate apăru și el pe acolo în timp ce-și făcea plimbarea de seară. Îl văzu pe lup în starea jalnică în care era, sângerând de peste tot, cu ochii mari și roții plin de piper.
– Cine ți-a făcut asta lupule?
– Vagabonzii ăștia mici, zise lupul plângând.
– Arestați-i pe toți, zise leul fără să clipească. Ăștia sunt recidiviști. Îi judec eu mai târziu.
Cert este că cei trei iezi au ajuns în acea seară la masa leului de la palat. Sub formă de friptură. Lupul, și-a ispășit pedeapsa la închisoare timp de doi ani pentru atac armat la domiciliul clientului și participare la demonstrații neautorizate.
În ziua când lupul a ieșit din pușcărie, capra l-a așteptat cu o masă mare și au dat o petrecere de a vuit toată pădurea timp de o săptămână. Capra era veselă că lupul o scăpase de iezii care-i dădeau numai bătăi de cap.
Acum era liberă și independentă.
Dar cea mai veselă creatură a pădurii era foca de care uitase toată lumea și care își prelungise sine die vacanța în eleșteu.

de Razvan SERBU