CAPRA CU TREI IEZI – o poveste diferită

Era odată o capră care avea trei iezi. Dar nu erau ai ei ci doar de împrumut de la o vecina care își luase lumea în cap încă de dinainte de a se naște grupul omogen de iezișori. I-a făcut pe drumul spre Spania, în fuga autocarului. Unul a ieșit în apropiere de Budapesta, într-o benzinărie insalubră, al doilea, la granița cu Italia, într-un motel părăsit și al treilea chiar pe plaja plină de stânci a Mediteranei. I-a împachetat pe toți și i-a trimis cu trenul, par-avion, cadou, la capra noastră. Toți trei erau cuminți, mai ales cel mai mic, chiar dacă fuseseră condamnați la ani grei fără suspendare, el luase cel mai puțin. Ieșiseră odată cu grațierea dată de leu, într-o noapte, folosindu-și iuțeala de mână și profitând de nebăgarea de seamă a restului animalelor din pădure.
Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:
– Băi vagabonzilor, băi nespălaților,! Eu mă duc până la crâșmă să beau o dușcă – două de răchie, că mă arde jugulara. Voi să țineți ciocul mic că dacă nu, vă ia lupul în armată cu arcanul. Încuiați ușa după mine și atenție că are cifru. Să nu cumva să deschideți până ce nu veți auzi soneria mea de la mobil cu melodia cunoscută: „Mă ucide ea”. Căscați bine ochii și nu dați Userul și mai ales Parola la nimeni. Vedeți că o să primiți tone de spamuri prin ferestre și mai ales pe la ușă. Am auzit că și nenorocitul acela de iepuraș ar fi un hacker și vrea să vă facă felul. Ochii mari și mâna la pușculiță, să nu-i credeți nici pe măgar și nici pe lăcustă. Ăștia vă cheamă în poiană și zic că vă dau 50 de alune și încă 30 pentru fiecare purice din dotare. O să vă zică că alunele sunt din sacul bizonului grizonat de dincolo de apa cea mare.
Dacă auziți melodia:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!
Că vădana sexy vă aduce:
Ruj în buze,
Miere în ţâţe,
Dragoste mare
De alinare,
Mălai cât cuprinde,
Pentru sex fierbinte,
Și un smoc de flori
Cu parfum de subsuori.
Sa știți că e fake. E o mânărie doar ca să vă fure mințile și să vă gătească la masă împărătească.
– E doar un spam, ce pana mea. E clar, nu punem noi botul la orice vrăjeală, spuse iedul cel mare.
Cel mai mic și mai nechibzuit o întrebă:
– Care-i password-ul la ușă? Mă gândesc că după ce-ți face cinste lupul cu bidonul de răchie, o să stai capră vreo 2 -3 zile. Să vezi atunci ce te frige ăla pe toate părțile.
– Parola de la cifru e “Care parolă”, cu prima literă mare și restul mici.
– Să mor eu de nu ești dilie, râse cel mijlociu ținându-se de burtă.
– Ciocul mic, că vine pumnul, spuse capra privindu-i nervoasă pe cei trei iezi.
Apoi capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi pun cifrul. Între timp, în cel mai apropiat tufiș, își făcea de lucru în vremea asta o focă. Bestia cea neagră, a auzit întreaga conversație și era gata să vândă totul cui dă mai mult. Știa că lupul ar fi interesat de o masă copioasă, însă era cam neclar acum dacă era la crâșmă si avea întâlnire cu capra sau lenevea ca nababul, fără de grijă în mijlocul poienii printre demonstranții care doreau ca leul să plece de la stăpânirea ținutului.
Prin urmare, foca o luă rapid la fugă spre poiană, aici era șansa ei. Ei bine, la fugă e o exprimare nu tocmai conformă cu realitatea din motiv de prea puține picioare și prea multe înotătoare. Noroc că prinse un taxi acvatic, unul care trăgea după el un mini bazin de înot. Era un taxi special pentru animalele înotătoare, o afacere de nișă, care prospera viguros în pădurea aceea, situată departe de mare. E drept că balena nu putea merge cu taxiul, dar așa pățești dacă ai probleme la tiroidă, mănânci ca porcul și nu ții dietă de mic.
Ajunsă în poiană, când foca îl găsi pe lup tolănit pe iarbă se mai liniști și fericită îi vându informația prețioasă. Pentru asta, lupul îi dădu acces nelimitat la heleșteu timp de două luni – all inclusive – cazare și masă la discreție. Ce mai tura-vura, o afacere profitabilă.
„Bun! zise el în gândul său. Ia, acu mi-e timpul!… De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie! Ştiu că i-aş cârnosi şi i-aş jumuli!” Cum zice, şi vine la uşă: şi cum vine, şi începe:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!
Că vădana sexy vă aduce:
Ruj în buze,
Miere în ţâţe,
Dragoste mare
De alinare,
Mălai cât cuprinde,
Pentru sex fierbinte,
Și un smoc de flori
Cu parfum de subsuori.
– Hai! deschideţi cu fuga, dragii mei, cu fuga!
– Măi tataie, ești idiot? Se auzi iedul cel mare din interior. Ce crezi că te-am dibuit că ești lupul? Marș de te joacă cu demonstranții, ce crezi că nu știm că ești plătit? Ai o voce de bariton și nu corespunzi.
– Și în plus, ai greșit și partitura, spuse cel mijlociu, prăpădindu-se de râs.
– Hai să-ți fac eu o cântare în rime, bolovane, strigă cel mic de la fereastră.
Lupule, lupule,
Să ne numeri ouăle,
Să te lingi pe bot un pic,
Până n-o mai rămânea nimic.
Apoi, din interiorul colibei se auziră hohote de râs nenumărate și o voie bună atât de molipsitoare încât până și lupul începu să râdă, chiar dacă el era subiectul glumelor nesărate ale iezilor.
Totuși, văzând că nu are succes, el se retrase strategic pe calea ferată până la crâșmă. Aici, o găsi pe capră căzută în butoiul cu melancolie, chiar după primul pahar de țuică. Își privi cu atenție inelele cumpărate de dimineață și-și spuse în sinea lui: “mare sportiv sunt azi, am fost la sol, la paralele pe calea ferată, am trecut și de inele, urmează capra”.
– Ce faci cumătră, capră? Cum o mai duci?
– Iaca beu!
– Aaaa… bei și cugeți?
– Nu! Doar beu.
– Dar ce voce subțire ai cumătră, aș vrea să am și eu o voce ca a matale.
– Se rezolvă, spuse capra liniștită.
Și puse mâna pe sabia de ninja atârnată pe peretele crâșmei (obiect de decor adus de viezure din peregrinările sale și pierdut la zaruri în favoarea mistrețului, proprietarul bodegii) și cu o mișcare scurtă castră lupul.
– Auuuu, auuuu, striga lupul deznădăjduit. Ce făcuși nebuno? M-ai lăsat fără moștenitori.
– Da, dar ia uite ce glas subțire și feciorelnic ai acum. În plus, nu ai a te plânge de moștenitori că jumătate din pădure sunt urmașii tăi. Bag seamă că și cei trei haidamaci de la mine din bătătură tot ai tăi or fi. Mama și-a luat câmpii, iar tatăl… lipsă la apel.
– O să mi-o plătești !
– Bine, stau capră de câte ori vrei, spuse ea cu o privire nătângă.
– Acum stai degeaba, idioato ! spuse lupul plin de nervi, cu noua lui voce de soprană.
În scurt timp, își luă picioarele la spinare și se întoarse la căsuța iezilor blestemând această zi nefastă. Cum ajunse, cum începu cântarea:
Trei iezi idioți,
Uşa vădanei descuieţi!…
Iedul cel mare fu convins pe dată.
– Mă duc să deschid, a venit capra. E vocea ei, nimeni nu mai are o voce așa subțire în pădurea noastră.
– Decât oaia…
– Da, și oaia, confirmă el.
– Și vulpița aia dulce care dansează la bară.
– Da, și vulpița, dar ce bună e aia. Chiar crezi că e vulpița? Deschid acum.
– Nu cred, aia umblă doar cu cei cu multe alune în cămară. Ar mai fi cu vocea asta și iepuroaca.
– Oooo, de aia nu mai scăpăm. Dacă vine aici, în două zile ne-am umplut de iepurași. O să colcăie peste tot.
– Ar mai fi și…
– Gata am înțeles, zise cel mare.
– Stai calm idiotule, spuse cel mic altoindu-l bărbătește peste ceafă. Avem nevoie de confirmare. Să pornească soneria de la telefon, să vedem ce melodie are.
– Dacă tu ești capra și ești cam matoală, după țuică sau răchia de la crâșmă, scoate telefonul să-i auzim cântarea.
Na, belea, gândi lupul, la asta nu m-am gândit. Dintr-o dată își aminti cum îi dansa capra când închiriase ultima dată o cameră la motel. Dansul ei languros îl înnebunise complet. Îl ascultase de pe telefonul caprei și se gândi să încerce acum.
– Copilașii mei iubiți, telefonul l-am pierdut la crâșmă. Cred că mi-a căzut în mâinile și-n geanta unui pianist de buzunare.
– Nu se mai poate, ăștia au ajuns să te fure și ziua și noaptea. Mă duc după telefonul caprei, spuse mijlociul supărat.
– Stai și tu prostovane, unde mergi? Interveni cel mic care continuă către ușă. Care-i melodia de la sonerie?
– Ceva cu crime, cu violuri, cu nuanțe retro și de cabaret.
– Ești pe aproape, dar n-ai ghicit.
– Ufff, capraasta imbecilă, Mă ucide ea cu ideile astea de protecție, spuse lupul încetișor.
– Ai zis “Mă ucide ea?” întrebă mijlociul.
– Da, așa am spus, mormăi lupul cu vocea lui subțire.
– Corect! Acum mai trebuie să ne spui doar parola.
– Care parolă, întrebă lupul plin de nervi.
– Corect! Se auzi din casă și dintr-o dată se deschise ușa larg.
În prag, iedul cel mare zâmbea cu gura până la urechi. Lupul se repede cu ochii scăpărători și cu balele curgându-i ape direct la beregata iedului. Dar, când să dea să muște se trezi c-o mătură în cap de la iedul cel mic.
– Ho! Nesătulule! Ai înnebunit? Ce te repezi așa ca disperatul? Vrei să faci indigestie?
Lupul încremeni de mirare dar nu apucă să răspundă că se trezi c-o furculiță înfiptă în dos.
– Ia furculița bre, spuse și iedul mijlociu.
Apoi, iezii începură să-i arunce în cap cu de toate, strigând la el:
– Ia și cuíțul ! și acesta îi străpunse o labă.
– Ia și cratița ! și se văzu cu ea în cap.
– Ia și o farfurie!
– Ia încă una, și pentru supă!
– Ia și un pahar!
– Sau poate vrei o halbă, și îl lovi în cap amețindu-l.
Lupul nu mai știa ce să facă. Lovit din toate părțile, rănit de capră și acum de iezi se retrase într-un colț încercând să se apere de proiectilele contondente ce-l asaltau din toate părțile. Se apăra și se ferea pe cât putea însă când îl auzi pe cel mic că se apropie de el zicând:
– Ori poate vrei lupule să faci cunoștință cu drujba buncului…
Odată cu sunetul infernal al drujbei lupului îi dispăru orice urmă de curaj și vru să o ia la fugă plin de disperare însă nu apucă să facă decât doi pași că iedul mijlociu îi puse piedică și se întinse cât era de lung pe dușumea.
Iedul cel mare prinse momentul prielnic și scoase din geanta caprei spray-ul cu piper. Fără să gândească prea mult îl îndreptă spre lup și apăsă hotărât pe el.
– Ho ! Stai idiotule! Strigă iedul mic plin de nervi altoind-ul iar cu o palmă după ceafă. Acesta nu se folosește înăuntru.
Prea târziu. Tot conținutul spray-ului plutea prin camera mică. Lupul, lovit din plin se văita nevoie-mare și plângea de-ți rupea sufletul. În scurt timp, aerul deveni irespirabil și iezii fură loviți și ei de puterea piperului așa că ieșiră tuspatru, cu lupul în frunte din încăperea toxică. Se așezară în iarba mare din fața casei plângând în cor cu toții.
Leul, înconjurat de gărzile mascate apăru și el pe acolo în timp ce-și făcea plimbarea de seară. Îl văzu pe lup în starea jalnică în care era, sângerând de peste tot, cu ochii mari și roții plin de piper.
– Cine ți-a făcut asta lupule?
– Vagabonzii ăștia mici, zise lupul plângând.
– Arestați-i pe toți, zise leul fără să clipească. Ăștia sunt recidiviști. Îi judec eu mai târziu.
Cert este că cei trei iezi au ajuns în acea seară la masa leului de la palat. Sub formă de friptură. Lupul, și-a ispășit pedeapsa la închisoare timp de doi ani pentru atac armat la domiciliul clientului și participare la demonstrații neautorizate.
În ziua când lupul a ieșit din pușcărie, capra l-a așteptat cu o masă mare și au dat o petrecere de a vuit toată pădurea timp de o săptămână. Capra era veselă că lupul o scăpase de iezii care-i dădeau numai bătăi de cap.
Acum era liberă și independentă.
Dar cea mai veselă creatură a pădurii era foca de care uitase toată lumea și care își prelungise sine die vacanța în eleșteu.

de Razvan SERBU

Pisica Pufy

Mica, dulce, dragastoasa, cu blana lucitoare si pufoasa sta la mine in brate cat e ziua de lunga. Pufy, partenera mea de televizor, partenera de iubire si de viata ma priveste adesea lung si dragastos inainte de a se cuibări in inima mea
Zi de zi torsul ei imi topeste inima. Bucuria mea e sa o privesc dimineata cand se intinde dezmortindu-si spatele. O urmăresc in cele 20 de minute de spalat labutele, de tolanit in fotoliul ei.
De când era un ghem de blană pe care-l puteam ține în palmă nu m-am despărțit nicio zi de ea.
Acum sunt trist. Trebuie să plec din țară. Voi zbura cu avionul. Voi lipsi 10 zile. Este prima dată când nu o pot lua cu mine. Trebuie să o las cu cineva, dar grija mă termină. Dacă nu va fi bine tratată, dacă îi va lipsi ceva? Dar nu am de ales.
Zborul este mâine și azi trebuie să rezolv problema. Pun mana pe telefon si imi sun fratele:
– Dorele!
– Da, mă! Care ești?
– Sunt eu, fratele tău!
– Aha, salut!
– Măine plec și n-am cu cine s-o las pe Pufy.
– Cine e Pufy?
– Pisica. O știi, pisica mea.
– Aha, nașpa frate.
– Mă gândeam s-o las la tine până mă întorc.
– Da, ce nu poate să stea singură? Îi este frică de întuneric? Lasă lumina aprinsă!

Povestea lui Make – Hambarul (XXI)

Povestea lui Make – capitolul anterior

Chinezul era nervos. A ajuns bataia de joc a tuturor numai pentru ca era mai mic, mai galben si mai diferit. Ajunge! Trebuia sa se schimbe ceva. El s-a saturat, stia ca avea mai multa minte decat tot grupul acela de nebuni, ca doar Imparatul nu l-a trimis degeaba pana in regiunile astea barbare.

Suparat fleaşcă, mergea spre hambarul care-i adăpostea pe Cristi si Baiazid. Va trebui să se alieze cu Cristi că era puternic dar avea minte puţină. Cristi va fi pumnul iar Chinezul va fi creierul. Nu avea nevoie de Make si nici de ceilalti. Oricum, de Baiazid nici nu-i păsa.

Pământul  era umed, dragonii de ceaţă învăluiau mlaştina cu aripile tremurătoare. Broaştele şi ţânţarii ţineau ritmul  bufniţelor precum o fanfară funerară se desfăşoară plin de aplomb prin cimitir. Chinezul zări uşa hambarului deschisă, un izvor de lumină se strecura pâlpâitor printre lemnele strâmbe.  Era ciudat. Grăbi pasul şi se strecură rapid prin spaţiul strâmt. Priveliştea ce i se înfăţişa în faţa ochilor îl lăsă înmărmurit.

*    *    *

ADC reuşise să ocolească mlaştina. Era deja târziu, trecuseră două ceasuri peste miezul nopţii. Mâine, cea mai mare parte a armatei va ajunge şi ea. Ostaşii aranjau deja corturile, cina se pregătea în păienjenişul focurilor ce împânzeau câmpia. ADC îşi făcea deja socotelile. Va fi un soldat loial până la capăt, dar dacă Alah sau Dumnezeu (nu avea mare importanţă care dintre ei) îi vor lumina soarta şi grupul acela de mercenari idioţi şi fanfaroni l-ar omorî din greşeală pe Baiazid, atunci nimic nu-i va sta în cale, imperiul va fi al lui. Jurământul pe care-l făcuse era în faţa sultanului şi i se va supune doar lui, nu femeilor din harem, nu copiilor sultanului şi nici măcar în faţa marilor dregători. Într-un final îi va omorî pe toţi, puterea va fi doar a lui. Pentru început va arde din temelii tot acest ţinut împuţit care-l ţinea departe de cei doi ochi albaştri rămaşi undeva în urmă, tocmai în Bizanţ.

– Stăpâne! Patrulele au prins pe cineva! Vine din mlaştină, spuse un ienicer din garda sultanului.

Make – la crâșma lui Dan (XX)

ADC nu-și dădea prea bine seama cum reușiseră câțiva oameni să-i distrugă o întreagă patrulă. Era clar, primiseră ajutoare. Totuși, cei 3000 de calareti i-ar fi ajuns, cu conditia sa nu se intalneasca cu intreaga ostire a lui Mircea.

Stătu în cumpănă dacă să se întoarcă sau nu, mai avea oare nevoie de mai mulţi ostaşi? Oricum, după câteva minute constată că i-a amorţit piciorul. Cumpăna nu era poziţia lui favorită. Oare de ce spunea lumea că trebuie să stai în aceasta poziţie când ai de ales între mai multe variante?

Partea mai proastă era că grupul se bagăse în smârcurile Neajlovului. Acolo nu putea să-i urmărească. Ştia că sunt poteci strâmte cunoscute doar de oamenii locului. Cine păşea greşit se afunda în mlaştină şi nu mai putea fi salvat. Putea să convingă pe cineva să-l îndrume, dar nu avea siguranţa că nu va fi atras într-o capcană. Mai sigur era să înconjoare smârcurile şi să le taie drumul către curtea lui Mircea.

Odată hotărârea luată. ADC îşi evalua efectivele cu alţi ochi.

– Suntem prea puţini pentru a-i prinde în capcană, spuse cu necaz ADC.

– Aţi spus ceva stăpâne? întrebă sclavul lui personal.

ADC îi aruncă o privire încruntată, de-l trecură pe bietul om toate sudorile. După o pauză prelungă, văzu cum spaima se accentuează pe chipul sclavului cu fiecare secundă în plus. Când acesta era la un pas să o ia la fugă urlând îngrozit

Make – fuga cu Baiazid (XIX)

Make, Oceania şi Chinezul erau de părere că votarea ar trebui sa înceapă cât mai repede, fiind deja plictisiţi de toata zarva creată. Pe de altă parte, Dan îi dădea deja o mână de ajutor lui Cristi pentru improvizarea urnei din spatele copacului.

Manole se pregătea de realizarea rapidă a unui sondaj la exit-poll. În toată această perioadă discuţiile din cadrul grupului erau extrem de aprinse iar Baiazid se gândea cum poate să scape de nebuni. Era nerabdător ca patrulele trimise de ADC sa ajungă mai repede. Nu se îndoia nicio clipă că va scăpa rapid din această situaţie neplacută.

– Gata urna, să înceapă votarea,

Make – Salvarea Oceaniei – se strange gasca(XI)

Episoadele trecute: Povestea lui Make (I), Intermezzo (I şi jumatate), Pe motocicleta(II), S-a trezit Make!(III), Se strang apele (IV), Fata in fata cu istoria (V), Intoarcerea in sat (VI), Make si Oceania ajung in sat (VII), La baba acasa (VIII), Ana la judecata (IX), Oceania in incurcatura (X)

…Make…gandea profund…acu’ nici nu prea stia ce sa faca…ANAAAA…se tanguia el, in lanul de buruieni…Anaaaa…Oceanieeee…si mai gandi asa de vreo 2 ori…ca-l fura somnu.
Cum adormi, cum incepu a visa.
Se facea, ca Ana…venea spre el…
Se facea, ca Oceania venea spre el…
Se facea ca veneau amandoua in acelasi timp…I se facu frica lui Make, in vis, ca daca se intalneau astea doua, de el ce-o ramane…Tresari, si de la vis…da si de la udatura ce-o simti pe un picior…
Mars, fir-al -dracului! zise Make, cand deschise ochii.
Problema era acuta. O simtea in partea stanga. Sub coaste.
Mda, ii zise cineva cum ca acolo ar fi apendicu, sau apendicita, sau ceva ce-l durea!
El singur nu putea sa le salveze pe amandoua! Avea nevoie de ajutor…deci, ce avea? Un Chinez…la ce-o fi bun?
Un Manole…cu tot cu coarne. Asta, stia sigur ca nu e bun, doar ii spusese Ana cate ceva, in plus, prea venea si asta des la el!
Pai, da, sa-si salveze incornoratu nevasta, ce el e clona???
Se ridica brusc din iarba. Rezolvase poblema. Nu degeaba, acu’ 20 de ani, ii propusese unu’ sa-l faca diriginte de santier. Avea “manajamentul” la cap.
Make, pleca sa-i caute pe cei doi. Sa faca o Alianta. Alianta Manole, Make si-un Chinez!
Alianta MAnole, MAke, CHInezul! Nu suna bine? Vesel si fluiernad, pleca la drum…MAMACHI…MAMACHI…

Nu, nu era bine, nu suna bine, trebuia sa bage mai multi in treaba asta si Dan ar fi util ca era prieten cu Vania, chiar si Cristi ar fi bun ca doar era puternic ca un taur si era expert in cele mai noi tehnologii, cum ar fi exploziile si bombele. Dar Mihnea l-ar putea ajuta cel mai mult ca era in relatii politice cu toate bandele de pe Canal. El ar trebui sa negocieze pentru scaparea Oceaniei, sau macar sa fie langa el la masa tratativelor.

Povestea lui Make – Ana la judecata (IX)

…gardianul cu cheile deschise temnita. Doi gealaţi o luară pe Ana pe sus, forţând-o să urce scările, să facă când la stânga , când la dreapta , după cum era cazul, spre iatacul lui Mircea.
Ana, care mai ştia şi ea câte ceva, măcar din povestiri, dacă nu din experienţă, bănui, unde o duc băieti mascaţi. Dilemele din capul ei se rostogoliră brusc…
Sa… da? Sa…nu?
Păi, cum sa nu? Şi îşi aduse aminte de zâmbetul babei, mama Roxanei…cand seara, la croşetat de ciorapi, le povestea de Mircea…
Pai, să DA! Dar cum? Că şi găinile, se aleargă…până să se împiedice! … Ana gândea, ceea ce îi dădea o aură de-a dreptul, înfiorătoare…Nu-i şedea bine.

În sfârşit, gealaţii deschiseră uşa şi o târâră într-o cameră slab luminată. Aici, se vedeau doar patul mare cu baldachin ce ocupa aproape un perete întreg şi unbrele jucăuşe de pe ceilalţi pereţi unde erau plantate făcliile.

Moeme – anul 2125 (deleted scenes)

Urmare din articolul trecut.

Intrucat postul precedent ajunsese prea lung, am decis sa il rup ca pe o paine. Aici aveti continuarea. Oricum, mai astept moeme. Maestrul Stefan-Soliman de Putna vrea sa vi le comenteze. 🙂

Calatorru era pe drumuri si a sosit cu moemul sau mai tarziu. Deci, pentru intarziati deschidem rubrica “DELETED SCENES”.

Moeme – anul 2125

Bun, deci avem ceva material. Cam slabut, totusi ma asteptam la mai mult. Pentru ca sa intregim bucatele mai lansez eu inca doua moeme (pentru temelie).

Mâini de înger, ucid votul cenuşiu din sticla speranţei.
si
Diavol beteag cerşeşte ură albă, voluptoasă.

Anul 2025, intr-o joi.
CNN Breaking News: astazi avem un interviu bomba cu cel mai mare moet al tuturor timpurilor Stefan-Soliman de Putna. Moemele sale au fost traduse in toate limbile pamantului, iar volumul sau „Oda moemelor originare” a fost vandut in 3,5 miliarde de exemplare. Averea estimata a moetului se ridica la peste 10 miliarde USD.