Make – la datorie (XV)

Make de revenit isi revenise, da’ mai statea olecuta ca prea-l pupa de zor Oceania! Era o clipa de liniste, cu ochii inchis ideea de doua Ane…il face sa zambeasca gales:

-Iote, Manole cum mai zambeste, hai ca-i place, acusi o sa-si revina! zise Oceania, mangaindu-l voiniceste pe Manole cu una scurta peste ceafa.

-Zambite-ar caii sa-ti zambeasca…apuca sa zica Manole, inainte sa sara un metru de la duiosia Oceaniei.

Dan, se uita duios la scena dragastoasa…numa’ ca un ghiortait puternic il facu sa-i strabata matele …si-si aduse aminte de pastravul lui ala care nu-l mai astepta, fiind scrum.

Considera ca dragoste pe stomacul gol, nu mere. Intinse o mana si-l infasca pe Make, il aranja in verticala locului si zise:

-Bai bulangiule, gata cu mistocarela! Mihneeeeaaaa! Cristiiii! Mihneaaa!

-Buuuummmm???? veni intr-o clipita Cristi

-Bah, ca-mi iesti simpatic, fa BUM aici si hai s-o tiram la crasma! MI-E FOOOAMMMME…!

Make dadu sa zica ceva, da-si aduse aminte cum face Dan la foame…Cata repede prin buzunare, parca mai avea un baton de slabit, ca il adusese Anei, si cum cu Ana nu se intalnise…

Intinse mana tremuranda spre Dan, si spera sa nu-l intrebe ce e.

Chinezu facu un salt dublu axel cu triplu tulup si smulse batonul din mana lui Make si-l indesa rapid cu tot cu poleiala direct in stomac!

Orice vorba nu-si mai avea rostul…Chinezul…o lua…si prin, si prin, si prin si prin si asta tot drumul spre carciuma!

In spate, valvataia hangarului le lumina drumul si chipul angelic a lui Cristi!

La crasma aflara o veste ingrozitoare. Au navalit turcii.

Dupa ce mancara pe fuga Make, Chinezul si Oceania plecara spre casa lui Make. Restul gastii s-a risipt degraba, fiecare pe la casele lor ca sa traga un somn binemeritat si sa afle mai multe stiri depre grozavie de la rude si vecini.

*    *    *

Noaptea se strecura pe nesimtite si in sufletele boierilor care erau de fata la masa lui Mircea. Nimeni nu spunea nimic. De cand aflasera vestea ca vin turcii si ca ii cheama Mircea la sfat de taina, fiecare dintre ei trimisese vorba la mosiile lui ca avuturile sa fie ascunse. Care avea familie, o trimisese deja in Caraibe, Honolulu, Miami, sau, cei care aveau un rang mai mare si mai multa avere aveau deja bilete last-minute pentru Poiana Brasov.

Masa rotunda, din lemn de nuc trona in mijlocul incaperii. Putini boieri indrazneau sa-l priveasca pe Mircea in fata, fiecare pastra o tacere stanjenitoare si priveau cu interes tacamurile de pe masa.

– Nu va mai uitati ca boii la farfurii si la cani, sunt goale pentru ca nu v-am chemat la ospat. V-am chemat sa va arat ce o sa mancati si o sa beti daca trec turcii pe aici.

– Maria-ta poate exista si alta cale… spuse Vania ganditor.

– Vania, spune ce cale ar mai fi?

– Pai, sa ne impacam cu ei, stii, capul plecat… sabia nu-l taie.

– Si cum propui sa facem asta?

– Solul zicea ca daca maria-ta demisioneaza… ei  se intorc acasa la ei.

– Ha! Si ce ai vrea?  Sa plec? Inteleg ca visati la o societate de consum unde sa schimbati nevestele ca pe ciorapi si pe Domnitori ca pe batiste, dar vremea aia nu a venit inca. Capitalismul e departe. Sa va intre bine in capetele alea seci.

– Boierii sunt de parere ca lupta e inutila, sunt prea multi turci, domnia ta. Eu vorbesc acum in numele boierilor. Chiar daca sunt aici, ei nu au curaj sa va spuna asta in fata.

– Ma tradati? Va dati cu turcul?

– Nu, Maria-ta, doar iti spunem ce gandim.

Boierii dadeau din cap aprobatori cu ochii la Vania. Unul mai burtos se ridica de la masa si spuse:

– Lasa-ne sa plecam cu familiile in vacanta si iti punem la dispozitie mosiile noastre, cu tot ce e pe ele, in perioada razboiului. Asa vei fi sigur ca nu te tradeaza vreunul din noi.

Mircea cazu pe ganduri. Nu era o idee rea. Oricum boierii daca-i puneau resursele pentru armata la dispozitie nu mai avea nevoie de ei. El cu generalii puteau face mai mult decat cu boierii.

– Bine, ma invoiesc spuse Mircea. Plecati. Inainte sa dispareti cu familiile voastre trimiteti vorba la toti ostenii si la toti barbatii sa se adune aici peste doua zile. Fara exceptie si alte invoiri! E clar?

– Da, Maria-ta, spusera boierii in cor, fericiti ca puteau sa-si salveze fundurile.

– Acum plecati!

Incet, incet camera se goli. Vania ramase nemiscat.

– Tu ce faci? Nu pleci si tu? spuse Mircea, brusc imbatranit, cu un glas obosit.

– Nu, Maria-ta. Eu raman cu tine.

– De ce?

-Domnul, Dumnezeul meu, mi-a spus ca o sa invingi. Ma rugam si am avut o viziune.

– Bine ca ti-a spus, dar nu ti-a zis si cum voi face asta?

– Dumnezeu nu mi-a spus, dar eu am o idee. Pune-l pe Make seful unui comando care sa actioneze in spatele inamicului. Trimite-l la Istambul, in 5 zile sigur il face pe Mahomed sa se intoarca acasa. Stii doar ca omul asta e ca o bomba cu ceas.

– Nu-i o idee rea, spune soldatilor sa-l gaseasca si sa-l trimita la mine.

– Cu Ana ce facem?

– Ai dus-o inapoi in beci?

– Da, stapane.

– Las-o acolo ca sa ii am la mana pe Manole si pe Make. O sa cante cum vreau eu si niciunul nu o sa ma tradeze.

*        *        *

Soarele diminetii aparu deasupra satului. Odata cu el 20 de soldati il saltara pe Make din bratele Oceaniei. In scurt timp, pe jumatate imbracat, eroul nostru era in mijlocul ulitei inconjurat de osteni. Chinezul ramase cu Oceania in poarta privind cum Make se certa cu soldatii in timp ce era tarat la castel.

– L-au luat, spuse Chinezul cu ochii tinta la Oceania.

– Da, vom afla noi de ce. Cred ca e mana lui Vania, las ca-l doftoricesc eu pe asta de-i merg fulgii.

– Apropos de fulgi, nu mancam si noi ceva? Cu stomacele goale oricum nu putem gandi cu spor. Fac eu ceva cruditati ca sunt sanatoase, nu au grasimi toxice si alte E-uri. Te pastreaza sanatos si viguros iar celuluita e pusa pe fuga.

– Bine, fa tu ceva ca nici mie nu-mi place sa gatesc.

– Adevarul e ca toata noaptea m-am simtit ca un imparat spuse Chinezul tinandu-se de burta.

– De ce mai aratare?

– Am stat numai pe tron! Cum terminam si ma duceam sa ma culc cum trebuia iar sa fug pe tronul din fundul curtii.

– Bine imparate, du-te acum sa pui ceva in blide ca dupa aia avem treaba… Saracul Make nici sa manance nu a apucat.

*        *        *

La curte, Make e adus in sala tronului. Doi gealati il imping in genunchi in fata lui Mircea.

– Ingenunchiaza mojicule in fata Domnului tau.

– E podeaua plina de aschii, boule, se rasti Make la soldat.

Soldatul tocmai se pregatea sa-l altoiasca cu lancea la picioare cand interveni Mircea:

– Lasa-l… plecati, lasati-ma singur cu el.

Incaperea se goli si usile se inchisera. Acum, cand erau singuri, Mircea se apropie de Make, ii puse o mana pe umar si ii spuse privindu-l in ochi:

– Make am nevoie de tine, pot sa am incredere? O sa ma tradezi?

– Jupane, platesti bine?

– Exact de asta mi-era frica, daca turcul te plateste mai bine esti in stare sa-mi intorci spatele oricand.

– E n-o lua chiar asa, ca eu cam am boala pe turci. Ar trebui sa ma umple de aur ca sa imi treaca supararea pe ei. Dar, hai sa vorbim la concret sa stiu ce job ai pentru mine.

– Make, daca stau sa ma gandesc bine am chiar doua job-uri. Primul ar fi sa te duci in locul meu cu solie la Mahomed si sa spui ca tu esti Mircea. Iti dai seama de riscuri, eu nu ma pot intalni cu sultanul in mijlocul armatei sale.

– Ha, ha, adica vrei sa-mi pun eu pielea in protap pentru tine? Si ce recompensa voi avea? Ma faci boier?

– Pentru inceput te fac chiabur, dar asta nu e important, recompensa ta va fi cea de-a doua misiune, la Istambul.

– Hai, baga mare, spune ca devine interesant…

– Stiam eu ca-ti place… Deci te duci la Istambul ca sa faci acolo ce stii tu mai bine, orgii, petreceri, scandalizezi tot orasul, nenorociri de care numai tu esti in stare. Daca dai dregatorii si totul peste cap la Istambul, Mahomed va trebui sa se intoarca de urgenta ca sa puna ordine in capitala. Noi vom scapa.

– Bai Mirciulica, baiatule, stii ca esti simpatic, nu esti prost deloc, spuse Make cu o jovialitate total nepotrivita.

Din nou, Mircea se simtea fierband de furie cand il auzea pe Make vorbind pe acel ton, dar se abtinu sa comenteze.

– Hai mai ca le fac pe astea doua de le zisesi. Pt prima ma faci chiabur iar a doua e gratis, dar platesti distractia la Istambul. Batem palma!

– Am stabilit atunci, sa vii maine sa te pregateasca oamenii mei pentru prima misiune.

– Negresit jupane, vin.

– Apropos, sa nu uiti ca Ana e la mine, nu mi-as dori sa pateasca ceva, stii cat de firave sunt sunt femeile… zambi Mircea cu inteles.

– Da jupane, ai grija sa nu raceasca. Stii tu, Mirciulica, baiatule, ca bunicul a trait bine-mersi pana la 102 ani?

– Cum asa? intreba Mircea curios.

– Pai, si-a vazut de treba lui si nu m-a suparat niciodata…

– Aha, am prins ideea. N-ai grija, Ana o sa fie bine.

Mircea batu din palme si usile masive de stejar se deschisesera iar soladatii intrara. Make fu codus afara pe treptele palatului. Dupa o plimbare ametitoare prin incaperi stramte si coridoare ca un fir de ata, Make se trezi singur in fata palatului. In spatele sau usile se inchisesera cu zgomot.