Povestea lui Make – Hambarul (XXI)

Povestea lui Make – capitolul anterior

Chinezul era nervos. A ajuns bataia de joc a tuturor numai pentru ca era mai mic, mai galben si mai diferit. Ajunge! Trebuia sa se schimbe ceva. El s-a saturat, stia ca avea mai multa minte decat tot grupul acela de nebuni, ca doar Imparatul nu l-a trimis degeaba pana in regiunile astea barbare.

Suparat fleaşcă, mergea spre hambarul care-i adăpostea pe Cristi si Baiazid. Va trebui să se alieze cu Cristi că era puternic dar avea minte puţină. Cristi va fi pumnul iar Chinezul va fi creierul. Nu avea nevoie de Make si nici de ceilalti. Oricum, de Baiazid nici nu-i păsa.

Pământul  era umed, dragonii de ceaţă învăluiau mlaştina cu aripile tremurătoare. Broaştele şi ţânţarii ţineau ritmul  bufniţelor precum o fanfară funerară se desfăşoară plin de aplomb prin cimitir. Chinezul zări uşa hambarului deschisă, un izvor de lumină se strecura pâlpâitor printre lemnele strâmbe.  Era ciudat. Grăbi pasul şi se strecură rapid prin spaţiul strâmt. Priveliştea ce i se înfăţişa în faţa ochilor îl lăsă înmărmurit.

*    *    *

ADC reuşise să ocolească mlaştina. Era deja târziu, trecuseră două ceasuri peste miezul nopţii. Mâine, cea mai mare parte a armatei va ajunge şi ea. Ostaşii aranjau deja corturile, cina se pregătea în păienjenişul focurilor ce împânzeau câmpia. ADC îşi făcea deja socotelile. Va fi un soldat loial până la capăt, dar dacă Alah sau Dumnezeu (nu avea mare importanţă care dintre ei) îi vor lumina soarta şi grupul acela de mercenari idioţi şi fanfaroni l-ar omorî din greşeală pe Baiazid, atunci nimic nu-i va sta în cale, imperiul va fi al lui. Jurământul pe care-l făcuse era în faţa sultanului şi i se va supune doar lui, nu femeilor din harem, nu copiilor sultanului şi nici măcar în faţa marilor dregători. Într-un final îi va omorî pe toţi, puterea va fi doar a lui. Pentru început va arde din temelii tot acest ţinut împuţit care-l ţinea departe de cei doi ochi albaştri rămaşi undeva în urmă, tocmai în Bizanţ.

– Stăpâne! Patrulele au prins pe cineva! Vine din mlaştină, spuse un ienicer din garda sultanului.

Make – la crâșma lui Dan (XX)

ADC nu-și dădea prea bine seama cum reușiseră câțiva oameni să-i distrugă o întreagă patrulă. Era clar, primiseră ajutoare. Totuși, cei 3000 de calareti i-ar fi ajuns, cu conditia sa nu se intalneasca cu intreaga ostire a lui Mircea.

Stătu în cumpănă dacă să se întoarcă sau nu, mai avea oare nevoie de mai mulţi ostaşi? Oricum, după câteva minute constată că i-a amorţit piciorul. Cumpăna nu era poziţia lui favorită. Oare de ce spunea lumea că trebuie să stai în aceasta poziţie când ai de ales între mai multe variante?

Partea mai proastă era că grupul se bagăse în smârcurile Neajlovului. Acolo nu putea să-i urmărească. Ştia că sunt poteci strâmte cunoscute doar de oamenii locului. Cine păşea greşit se afunda în mlaştină şi nu mai putea fi salvat. Putea să convingă pe cineva să-l îndrume, dar nu avea siguranţa că nu va fi atras într-o capcană. Mai sigur era să înconjoare smârcurile şi să le taie drumul către curtea lui Mircea.

Odată hotărârea luată. ADC îşi evalua efectivele cu alţi ochi.

– Suntem prea puţini pentru a-i prinde în capcană, spuse cu necaz ADC.

– Aţi spus ceva stăpâne? întrebă sclavul lui personal.

ADC îi aruncă o privire încruntată, de-l trecură pe bietul om toate sudorile. După o pauză prelungă, văzu cum spaima se accentuează pe chipul sclavului cu fiecare secundă în plus. Când acesta era la un pas să o ia la fugă urlând îngrozit

Make – fuga cu Baiazid (XIX)

Make, Oceania şi Chinezul erau de părere că votarea ar trebui sa înceapă cât mai repede, fiind deja plictisiţi de toata zarva creată. Pe de altă parte, Dan îi dădea deja o mână de ajutor lui Cristi pentru improvizarea urnei din spatele copacului.

Manole se pregătea de realizarea rapidă a unui sondaj la exit-poll. În toată această perioadă discuţiile din cadrul grupului erau extrem de aprinse iar Baiazid se gândea cum poate să scape de nebuni. Era nerabdător ca patrulele trimise de ADC sa ajungă mai repede. Nu se îndoia nicio clipă că va scăpa rapid din această situaţie neplacută.

– Gata urna, să înceapă votarea,

Make – fuga (XVIII)

Make, Vania, Chinezul, Manole își făcură intrarea in tabara improvizată de la marginea pârâului într-un mod triumfal. Erau toți țepeni în șa de parcă fuseseră matadori o viață întreagă și acum ascultau dănțuirile de castaniete. Doar sultanul arăta ca un balot de haine second-hand, fiind bine legat la mâini și la picioare.

– Make, iubițelul meu știam că o să reușești strigă Oceania cu privirea luminoasă de parcă mâncase un pumn de diamante.

– Eu sunt eroul! strigă Vania triumfător, fără mine n-ar fi reușit.

Oceania se schimbă la față și îi aruncă o privire nu tocmai prietenească părintelui. Brusc, acesta se liniști și luă o figură oarecum plouată, încercând să-și mascheze brusca schimbare de aplomb printr-o tuse prelungă.

– Ho cu tata, că acuși îți punem niște plișnițe din balta ceea, zise Make dându-i cateva pe spinare lui Vania.

– Ce dai disperatule? se zborși preotul la Make.

– Să-ți treacă tusea,