Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Episoadele trecute: Povestea lui Make (I), Intermezzo (1,5), Pe motocicleta(II), S-a trezit Make!(III), Se strang apele (IV), Fata in fata cu istoria (V), Intoarcerea in sat (VI), Make si Oceania ajung in sat (VII), La baba acasa (VIII), Ana la judecata (IX), Oceania in incurcatura (X), Se strange gasca (XI), Secretul lui Manole (XII), Make – Salvarea Oceaniei (XIII)

Cristi, se uită cruciș la Dan:
– BUMMMMMM? și iar se lumină la față
– Nu acuma! Mai încolo, zise Dan și rânji tandru la Manole.
Manole înlemni, iar i-o coace Dan! Se uita cum rânjeau și ceilalți…numa’ Oceaniei îi luceau ochii da’ nu la el, la Make. Na, că și-a revenit, gândi Manole!
– Ce facem acum, întrebă Make, ne căram de aici? hai că se stranseră țantarii și pisca, ai dracu!
Oceania sări ca arsă:
– Io merg cu tine, Make! Să nu mă lași!
– Mergi pe dracu! Am treabă, mă așteaptă…și nu mai continuă, se gândea la Ana, dar care dintre Ane? Ha?
– Cine te așteaptă soarele meu salvator?
– Păi… păi… de fapt, am o treabă cu ăsta micu, zise Make uitându-se la Chinezu cu înțeles.
– Jupaniță, sări Chinezul imediat, trebuie să mergem la Vania că ne-a chemat de urgență pentru o problemă care nu suferă amânare.
– Dragii mei, vă mulțumesc la toți că m-ați salvat, acum puteți să vă continuați viețile voastre mizerabile, dar nu mă luați de proastă. Deci… amânare, urgență… ai?
Chinezul într-o totală inconștiență rămase în raza de acțiune a Oceaniei, ceilalți erau deja la 3-4 metri depărtare. Nici nu apucă să vadă ce l-a lovit. După un zbor scurt căzu pe jos horcăind.
– Stai muiere că îl omori, nu vezi cât e de mic, zise Mihnea repezindu-se să-i dea primul ajutor Chinezului.
Oceania nu avea ochi decât pentru Make care o privea înspăimântat și care ținea o distanță respectuoasă.
– Ăla micu să nu mă mintă pe mine! Make sufletul meu ce făcuși cu Ana? De ce m-ai lăsat pe câmp ai?
– …eu, …eu, bălmăji Make disperat.
– Ce, ți s-au terminat vorbele, credeai că am uitat?
– Nu, dar… nu, da… nu da femeie spuse Make rupând-o la fugă.
Oceania îl urmărea îndeaproape, dar Make era mai rapid. Totuși, o buturugă încăpățânată se puse în calea fericirii sale, prinzându-l de picior. Deși avea un avans de câțiva zeci de metri nu apucă să se ridice de pe jos. Oceania îl ajunse și începu să-l altoiască. Cu mâinile și cu picioarele Oceania îl pisa mărunt. Jap la coaste, jap în burtă, jap peste spinare.
Make țipa ca din gură de șarpe:
– Iertare! Nu mai fac! Stai! Nu mai da!
– Credeai că scapi de mine? Nesimțitule! Oi fi eu iubita ta… dar tu ești al meu! Oricum, de mâna mea o să mori jigodie!
Oceania luă un par din apropiere și îl lovi peste față pe Make. Acesta nu mai apucă să zică decât un „te iubesc…” și leșină.
Între timp, Mihnea reuși să-l readucă în simțiri pe chinez și se apropia de scena masacrului. Chiar dacă era noapte, lumina lunii asigura destulă vizibilitate. Oceania, îl luase în brațe pe Make și plângea. Oceania, cu lacrimile curgând întoarse capul către Dan.
– Ultimele lui cuvinte au fost că mă iubește, Dane, l-am omorât pe Make!
Make nu dădea semne de viață. Se lăsă liniștea, doar Chinezul sughița din când în când. Un pas rapid se apropia de ei. Îl văzură și pe Cristi care ajunse ultimul lângă ei.
Mihnea o luă deoparte pe Oceania ca să o liniștească. Chinezul și cu Dan încercau să vadă în ce stare e Make. Tocmai când se aplecară peste Make, o lumină mare lumină cerul în spatele lor. La scurt timp, se auzi și o bubuitură groaznică.
Cristi sărea dintr-un picior în altul și striga:
– Buuum e bun și bun e buuum! Buuum e bun și bun e buuum! Buuum e bun și bun e buuum!
Dan se enervă și strigă la Manole:
– Fă-i mă ceva lu’ ăsta că a înnebunit de tot.
– Lasă-l Dane să se bucure și el că i-a aruncat casa lui Pițigoi în aer.
– Ai dracului nebuni… mormăi Dan în barba-i deasă.
Chinezul îl pipăia pe Make și dintr-un buzunar scoase niște ierburi pe care le puse peste fața lui Make. MAnole cioplea deja o cruce cu briceagul.
– Băi dobitocilor, nu-l îngropăm aici se luă Dan de Chinezul.
– Lasă Dane, că e greu, ce să-l mai cărăm, îi fac eu cruce mișto, zise Manole.
– Nu e mort, spuse Chinezul, eu îi tratez falca cu gingseng că a fost pălit rău și o să-l doară când se trezește.
– Nu e mort!? și Oceania se repezi spre ei. Când ajunse lângă Make, Chinezul era deja la 50 de metri depărtare.
– S-o ia dracului de viață, nici acum nu a murit spuse Manole încetișor.
Oceania bucuroasă îl păli pe Manole cu o palmă pe spate, de i se opri respirația.
– Ai văzut Manole, iubitul meu trăiește.
– Îhî!

Comments on: "Make și Oceania – împăcarea (XIV)" (17)

  1. Ei, la câtă vreme a trecut, trebuie să reiau de la primul episod, că nu mai ştiu detaliile!…

  2. bre, da’ am linistit-o au ba? adica sa stiu si eu un lucru 😀

  3. ”Chinezul” e blogărul de succes cu același nume ?? 😀
    Bună ziua

  4. @ Vania
    Ti-am promis ca o sa continui. 😀

  5. @ Mihnea
    Aici ii las cititorului partea lui de suspans…

  6. @ Andi
    Da, e corect, ai dreptate, el e… sau mai bine spus tizul lui.

  7. Bai, si ce cruce frmoasa imi iesise! 😀 😀 😀

    M-ai facut sa rad, Razvane…chiar a picat la fix! 🙂

  8. in sfirsit 🙂

  9. deci serialul continua…:) la cat de apriga e Oceania parca mi-e frica sa citesc sfarsitul.

  10. @ Manole
    Te astept, ca de obicei, cu un debut la capitolul urmator…

  11. @ Dan
    Da, mi-am facut un pic de timp si pentru Make. 😀

  12. @ Oceania
    Apriga muierea, a bagat spaima in cartier…

  13. razvane, da nainte cu tupeu. 🙂 vezi ce pati dupa 🙂

  14. bre, la munca:)

  15. Domne’ trasei povestea, lecturam…si bagam continuare, azi asa cum zisei! 😀 😀

  16. Make de revenit isi revenise, da’ mai statea olecuta ca
    prea-l pupa de zor Oceania! Era o clipa de liniste, cu ochii inchis ideea de doua Ane…il face sa zambeasca gales:
    -Iote, Manole cum mai zambeste, hai ca-i place, acusi o sa-si revina! zise Oceania, mangaindu-l voiniceste pe Manole cu una scurta peste ceafa.
    -Zambite-ar caii sa-ti zambeasca…apuca sa zica Manole, inainte sa sara un metru de la duiosia Oceaniei.
    Dan, se uita duios la scena dragastoasa…numa’ ca un ghiortait puternic il facu sa-i strabata matele …si-si aduse aminte de pastravul lui ala care nu-l mai astepta, fiind scrum.
    Considera ca dragoste pe stomacul gol, nu mere. Intinse o mana si-l infasca pe Make, il aranja in verticala si zise:
    -Bai bulangiule, gata cu mistocarela! Mihneeeeaaaa! Cristiiii!
    -Buuuummmm???? veni intr-o clipita Cristi
    -Bah, ca-mi iesti simpatic, fa BUM aici si hai s-o tiram la crasma!MI-E FOOOAMMMME…!
    Make dadu sa zica ceva, da-si aduse aminte cum face Dan la foame…Cata repede prin buzunare,parca mai avea un baton
    de slabit, ca il adusese Anei, si cum cu Ana nu se intalnise…
    Intinse mana tremuranda spre Dan, si spera sa nu-l intrebe ce e.
    Chinezu facu un salt dublu axel cu triplu tulup si smulse batonul din mana lui Make si-l indesa rapid cu tot cu poleiala direct in stomac!
    Orice vorba nu-si mai avea rostul…Chinezul…o lua…si prin, si prin, si prin si prin si asta tot drumul spre carciuma!

  17. In spate, valvataia hangarului le lumina drumul si chipul angelic a lui Cristi!
    😀 😀 😀

Lasă un comentariu