Deschideţi! DNA-ul e la uşă!
5:58 dimineata. Pasarelele dorm, dorm si eu cu ele. Ding-dang soneria ma loveste in timpan precum sirena de salvare. Chior de somn, ma lovesc de mobilele din casa in cautarea halatului pufos care-mi tine de cald.
Dupa ce calc pe doua jucarii pe care mi le-a lasat cel mic pe post de capcane prin sufragerie si ma abtin sa nu injur la ore atat de matinale, gasesc in sfarsit halatul. De la bucatarie arunc un ochi in curte. E intuneric si eu sunt adormit. Vad ceva miscare. E gunoiul imi spun eu. Sa vezi ce o sa le zic vreo doua, ca nu au mai fost de doua saptamani si se impute tomberonul. Dau sa deschid geamul si constat ca pervazul era plin cu dulciuri. Calculez rapid efortul de rearanjare a turnului de napolitane ce sta intr-un echilibru delicat si… renunt.
Calculatorul incepe sa imi lucreze la capacitate din ce in ce mai mare. Astfel, solutia imi vine rapid. Abandonez geamul si ma reped pe balcon. Pe gunoieri nu trebuie sa-i ratezi, ca mai trebuie sa mai astepti o saptamana dupa ei, daca au apucat sa plece. Ies delicat, trantind usa, si ma aplec pe peste balustrada.
– Stati asa, nu plecati, va deschid ca sa puteti sa-l luati! zic eu in intunericul de jos.
– Ce sa luam? se aude de jos.
– Tomberonul!
– Ce tomberon?
– Pai… nu e gunoiul?
– Nu! Suntem de la politie!
Incet-incet ochii incep sa mi se obisnuiasca cu intunericul si observ o viermuiala mare pe jos. Vreo 20 de insi erau prin curte.
– Aha… zic eu in cautarea unei vorbe inteligente. Si ce vreti?
– Nu avem treaba cu dumneavoastra, zic ei?
– Zau? Si atunci de ce sunati?
– Ca sa ne deschideti!
– Bine, vin! spun eu cu gandul ca ma voi lamuri jos care e treaba.
Imi trag halatul mai bine pe mine si cobor scarile. Pe masura ce ma apropii de usa de la intrare incep sa fiu tot mai nervos. Se poate sa fiu deranjat la ora asta? Astia chiar nu dorm niciodata? Auzisem eu ca politia vegheaza, dar de ce sa ma trezeasca si pe mine? S-au plictisit cumva sa vegheze singuri?
Nu sunt un tip plăpând, pe deasupra, ma infoiasem ca un curcan cand am coborat si ultima treapta. Intre mine si gasca din curte era doar o usa metalica cu un grilaj. Ma reped la ea si vad, ca in oglinda, pe unul dintre ei care se repede si el la usa. Trag aer in piept sa par mai impunator. Politaiul imi flutura o legitimatie in fata ochilor. Timpul incepe sa se scurga din ce in ce mai incet si aud ca prin vis cum vecinul de sub mine deschide usa si se repede pe scari. Aha, am intariri ma gandesc eu. Nu mai pierd nicio secunda si infig cheia in usa (mai mult…)
Weblog de IT si nu numai 