Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Posts tagged ‘cocalari’

La mare la Eforie Nord (II)

Odata ce am trecut de șocul pricinuit de vizionarea „apartamentului” ne pregatim voiosi pentru prima baie in mare din acest an. Evident doar nasa si cu Vladut aveau costume de baie.

In seara de dinaintea plecării sotia se îngrijise cu meticulozitate de bagaje și căutase cu nesfârșită îndârjire costumele noastre de baie fără să le găsească. Eu, bineînțeles, mi-am adus neprețuitul aport în această căutare oferindu-i un climat sonor liniștitor. Sforăiturile mele erau atât de molcome și de regulate încât reușeau să aducă calmul până și în cele mai agitate situații. În mod sigur, dacă aș fi fost treaz, situația ar fi fost mult mai dramatică iar adrenalina acumulată în ora de făcut bagaje ne-ar fi împedicat pe amândoi să mai dormim până dimineață.

În aceste condiții, nasa si cu cel mic au plecat la plajă iar noi ne-am împărțit sarcinile. Soția urma să meargă la cumpărături pentru a vedea unde poate găsi costume de baie, iar eu mergeam într-o misiune sub acoperire, extrem de dificilă și de periculoasă căreia i-am dat numele de „golirea și anihilarea în totalitate a halbelor de bere de la terasele din zonă”. Evident era o misiune sinucigașă intrucât nu auzisem pe nimeni în stare de o asemenea performanță.

Oricum, este bine să îți pui țeluri înalte atunci când te avânți în ceva, chiar dacă rezultatele finale sunt mai modeste. (mai mult…)

Anunțuri

La mare la Eforie-Nord (I)

E sambata dimineata, ma trezesc cu noaptea-n cap ca sa plec la mare. De cateva zile meteorologii ne ameninta cu un sfarsit de saptamana canicular – un moment propice ca sa scap de colbul Bucurestiului si sa testez noutatile litoralului.

Ca orice impatimit al netului ma informez inainte si cedez rugamintilor nasei si sotiei (eu jurasem sa nu mai calc pe litoralul romanesc – promisiune tinuta cu sfintenie aproape 4 ani de zile – dar asa suntem noi barbatii, mai gingasi si mai sufletisti, cedam repede la rugaminti). Alegem El Stefanino din Eforie Nord, dupa pozele pe net si poztionarea fruntasa in Google (ii rup eu picioarele SEO-istului care le-a optimizat site-ul)  saracii de noi nici nu stiam ce ne asteapta. (mai mult…)

Nor de etichete