A aparut cartea Sufletul Lupului Alb
Strămoșii noștri daci, “cei mai înțelepți și drepți dintre traci”, sunt cei care ne-au lăsat o moștenire mult mai bogată decât găsim scris în istoria oficială. I-am nedreptățit în ultimile generații, ne-am ferit de ei, în loc să ne mândrim. Oricum, există astăzi oameni care luptă pentru ca să aflăm cu toții cine au fost ei, și să-i pună la locul lor în istoria pe care o învață copiii în școli.
Doar 160 de cuvinte să ne fi rămas de la ei? Si asta s-a întâmplat in doar 160 de ani cu doar o mică suprafață din țară ocupată de romani. Suntem învățați că romanii s-au impus iar 60% din lexicul nostru provine de la ei. Așa ceva nu s-a pomenit nicăieri în regiunile stăpânite de romani, ca un popor să-și uite obiceiurile, tradițiile și limba într-o perioadă istorică atât de scurtă. Lasăm aceste teme pe seama istoricilor, lingviștilor și a celor care îi combat. Aceste întrebări au fost puse de mulți și sperăm ca ele să primească cât mai curând răspuns.
Cert este că dacii sunt extrem de slab reprezentați nu numai în istorie cât și în literatură.
Cartea de față aduce în atenția cititorului legende, povești, schițe și nuvele atât despre daci cât și despre urmașii lor.
Sper să vă placă, sunt scrise cu inima și trecute prin filtrul ratiunii.
Cartea poate fi comandata de aici: http://filedelumina.ro/2015/12/15/a-aparut-cartea-sufletul-lupului-alb