Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Sclavul Nanu

Trăiesc într-un oraș măreț, plin de aur și de nestemate, am o soție minunată și doi copilași cu părul bălai. Astăzi este târg de sclavi și trebuie să merg ca să mai cumpăr câțiva oameni puternici.
Eu, spre deosebire de alții, îmi tratez bine sclavii. Le ofer multe bucurii, în schimbul muncii și supunerii lor. În urma războiului din nord, s-au schimbat multe și nu prea. Cei bogați au devenit și mai bogați, iar cei sărmani au rămas la fel de săraci. Totuși, unii săraci au intrat în armata imperiului și solda lor este mult mai mare decât ce câștigau înainte. Unii s-au așezat la casa lor, iar cei viteji s-au îmbogățit. Numărul de sclavi din oraș a crescut foarte mult, iar prețurile au scăzut în urma războiului. Pe neguțătorii adevărați de sclavi îi remarci imediat. Sclavii lor sunt mai mari, mai bine hrăniți, mai sănătoși. Ceilalți, oportuniștii, îi biciuiesc adesea și îi țin toată ziua numai în bătăi. Acesta este și motivul pentru care câștigă atât de puțin.
Eu am de gând să cumpăr numai de la marii negustori. Chiar dacă dau un ban în plus, nu am bătăi de cap după aceea.
– Antono cel Frumos aduce în fața voastră cei mai falnici oameni ai Nordului, se aude o voce ce prezintă începerea târgului.
Falnici, a spus? Înseamnă vă e vai de capul lor, mă gândesc eu. Aștept cuvântul magic „puternici” sau „știutori de carte”, dar cei din urmă sunt cei mai rari. Barbarii din Nord nu știu carte, așa că mi-e greu acum să găsesc un înlocuitor pentru grămăticul meu. E drept că nu a murit încă, dar e tare bătrân și abia se mai mișcă. L-am făcut om liber acum câțiva ani, dar a rămas la mine. Mulțimea mă împinge, se împotrivește ca un animal rănit, atunci când vreau să ajung mai aproape de micuta scenă unde sunt negustorii. Câteva coate bine plasate mă ajută să-i văd mai bine pe sclavi.
– Zece galbeni, doar zece galbeni, pentru această minunată sclavă, ce vă poate umple casa de micuți, se aude vocea negustorului.
Nu mă interesează, eu vreau doar sclavi puternici, pentru drumul către capitală. Acum trebuie să scot piatra din munte și mai am nevoie de oameni. Sunt presat de guvernatorul orașului să termin aleea imperială, până la toamnă. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna să nu termin la timp.
– O iau eu, se aude un glas din mulțime.
Brusc, am devenit interesat. E vorba de Dregătorul din Vert. Suntem certați de mai bine de zece ani, din cauza unei pășuni. Nu mă interesează sclava, dar voi licita numai ca să-i cresc prețul, să-l fac să plătească mai mult.
– Dau 11, strig eu.
Dregătorul m-a văzut.
Vrea să se răzbune, va licita, îmi zic eu privindu-i fața roșie de ciudă.
– 12
– 14 galbeni, spun eu.
– 15
– 17 galbeni.
– 20 spune el sfidător.
Nu s-a mai auzit de 20 de galbeni pentru o sclavă. Doar pentru cei care știu să scrie și să citească fluent, în mai multe limbi, s-a mai oferit atâta. Fac semn că renunț și mă uit la fața lui roșie de furie. Sunt mulțumit. Este cu 10 galbeni mai sărac, datorită mie.
Dregătorul se uită la sclava pe care tocmai a cumpărat-o. Vrea să-mi arate că el este stăpânul și că are drept de viață și moarte asupra ei. Ridică biciul și o lovește. Nefericita cade în genunchi. Vrea să o lovească și a doua oară, dar capătul biciului se înfășoară pe mâna unui sclav puternic ce tocmai s-a pus între dregător și victima sa.
Orbit de furie, dregătorul vrea să taie gâtul sclavului, cu o sabie pe care o scoate de la brâu. Zâmbind, sclavul se ferește cu grație. Figura se repetă de câteva ori, până când negustorul de sclavi sare între ei.
– Nu-mi strica marfa. E sclavul meu, dacă-l vrei, plătește şi după aceea poți să-l omori.
– Cât vrei pe el?
– Doisprezece galbeni.
– Ia banii, spune dregătorul din Vert și începe să se scotocească în pungă. Aruncă galbenii în fața negustorului și ridică sabia. Nu apucă să o coboare că aude strigătul meu:
– 15 galbeni și dacă pățește ceva, îmi dai 25 pe el.
Dregătorul se întoarce, îmi aruncă o privire plină de ură, își culege galbenii de pe jos, își ia sclava cu el și pleacă fără o vorbă. Cel mai încântat este negustorul de sclavi, care a obținut prețuri excelente pentru doi dintre sclavii săi. Drept mulțumire, îmi dă cadou un sclav, oricare vreau eu. Mă uit la cei zece rămași. Au privirile pierdute, parcă și viața li s-a scurs din ei. Nu vreau niciunul, când îl aud pe neguțător că ar fi bine să-l aleg pe cel mai tânăr, pentru că știe carte. Mi se pare incredibil să am așa noroc. Mă prefac neinteresat și spun cu o jumătate de gură că sunt de acord.
Așa l-am cumpărat pe Nanu, uriașul bărbos, cu brațe de fier. Timpul a trecut și am constatat că Nanu era un sclav deosebit. Nu mai cunoscusem și nici nu mai auzisem de altul ca el. Ridica greutăți uriașe cu o singură mână – și nici măcar nu transpira. Dacă era biciuit sau înjurat, se așeza pe jos și nu mai făcea nimic, oricâte pedepse ar fi primit. Mă obișnuisem cu el, îl lăsam să muncească în ritmul lui, în felul lui. Oricum, muncea cât cinci.
A venit toamna și am reușit să termin drumul.
A venit ziua cea mare, ziua când guvernatorul verifica drumul. Mi-am pregătit sclavii, i-am îmbăiat, le-am dat haine noi și i-am pus la marginea drumului.
Iată-l și pe guvernator, împreună cu familia sa, cum sosesc pe drumul cel nou. Acum este cel mai greu. Nanu nu va îngenunchia niciodată. I-am explicat de nenumărate ori că atunci când vine guvernatorul sau alte oficialități, trebuie să îngenuncheze. Chiar și eu o fac – și doar sunt stâpânul lor. El doar zâmbește, dar sunt convins că nu o va face. Ca să nu risc o purtare nesăbuită ce l-ar putea deranja pe guvernator, l-am trimis pe Nanu să stea de pază lângă pârâu. Acolo am un depozit de materiale și nu se va întâlni cu guvernatorul.
Caleașca sosește, guvernatorul coboară și o văd pe zgâtia lui de fată cum sare pe un armăsar pe care-l lăsasem lângă drum.
– Tată, mă duc până la pârâu, strigă fata la guvernator.
– Stai aici, apucă să strige guvernatorul, dar calul nărăvaș începe să sară în toate părțile și o ia ca vântul spre pârâu.
Asta-mi mai lipsea, dacă fata pățește ceva și e calul meu de vină…
– Nanuuuu! Oprește calul!, strig eu spre pârâu.
Sclavul mă aude, vede că zgâtia de fată nu e în stare să potolească armăsarul ce pare a fi turbat. Nanu aleargă ca vântul și, cu un efort supraomenesc, reușește să prindă calul de gât. Calul pare a se lovi de o stâncă. Se opintește, dă să sară, dar Nanu e mai puternic, îl strânge de gât până ce bietul animal aproape leșină. În mod surprinzător, fata nu pățește nimic și reușește să se dea jos de pe cal, nevătămată. Cu toții ajungem câteva minute mai târziu, la fața locului și vedem fata ce stă pe o buturugă, încercând să-și recapete suflul și pe Nanu cum mângâie calul care tremura din toate încheieturile.
– Iată un sclav deosebit, strigă guvernatorul la mine.
– Așa este, altul mai bun și mai puternic nu am.
– Sunt sigur că după această ispravă va fi eliberat, spune guvernatorul, uitându-se la mine.
Îmi fac socotelile, mi-e greu să mă despart de Nanu, m-a costat o avere. Pe de altă parte, drumul este terminat și nici nu-l pot refuza pe guvernator. Am două opțiuni. Îl pun să îngenuncheze pentru a-l elibera sau îl eliberez, pur și simplu. Dacă-l pun să îngenuncheze, Nanu nu o va face și voi fi nevoit să-l pedepsesc. 100 de lovituri de bici omoară pe oricine. Mă uit la Nanu și-l văd cum zâmbește. Știe.
Știe că astăzi va fi liber, indiferent de alegerea mea. Încă nu m-am hotărât şi vreau să-l înțeleg.
– Nanu, vrei să te eliberez?
– Tu nu mă poți elibera, îmi spune.
– De ce?
– Tu ești sclavul tău și al celorlalți. Tu ești sclavul averii tale, al guvernatorului, al împăratului și al dorințelor tale.
Eu sunt și am fost mereu liber.

Nu am mai avut cuvinte, am dat din cap în semn că poate pleca și am stat să-l privesc pe Nanu cum merge spre Nord cu pasul său mândru de om liber. Am realizat că el mereu a mers în acest fel.
Acum îmi dau seama că acei 15 galbeni au fost cea mai bună investiție a mea. Am înțeles că libertatea vine din interiorul meu. Cel mai mult regret faptul că Nanu a fost un înțelept pe care l-am apreciat doar pentru forța mușchilor săi.

Anunțuri

Comments on: "Sclavul Nanu" (6)

  1. Presupun ca la baza povestirii tale stau cumva vechile legende ale „sclavilor mandri” (in Imperiul Roman existau chiar sclavi care aveau…sclavi!)

  2. Nu, baza povestirii se afla in articolele nepublicate pe http://www.filedelumina.ro care este noul meu proiect. Eu scriu, dar nu tot ceea ce scriu se si publica acolo, asa ca ceea ce nu public acolo pun aici. 🙂

  3. Ahh, am inteles. Am si eu ceva proza scurta nepublicata sau pregatita pentru publicare, insa nu ma prea indur sa o postez pe blog (doar articolul numit Diacritice ce a mai scapat).

  4. Sclavul a avut viata lui, a avut identitate si alte lucruri, dar acestea nu i-au apartinut, la fel si soarele, este al lui, dar nu i-a apartinut niciodata, in schimb a avut libertatea,care i-a apartinut dintotdeauna.
    Acesta este un mod de a spune ca sclavul Nanu nu este mai putin decat stapanul sau.
    O zi buna!

  5. Cred ca e vremea sa publici o carte:D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: