Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Mânăstirea

Se spune că odată, în mijlocul unui podiș, departe de orice sat sau oraș, în mijocul unor ținuturi aspre, greu încercate de stihiile naturii s-a construit o mânăstire. Acolo, disciplina era foarte strictă. Regulile erau multe și preotul ce o conducea cu mână de fier nu accepta nici cea mai mică abatere.

În câteva secole, această mânăstire a devenit foarte faimoasă pentru puritatea asceților ce trăiau aici. Disciplina și regulile au rămas mereu la fel de stricte. Obiceiul era ca din când în când, câte un tânăr călugăr să se închidă într-o mică chilie pentru meditație și rugăciune. El avea voie ca odată la 10 ani să spună două cuvinte.

Într-o primăvară, un tânăr bălai cu sufletul plin de fervoare a cerut permisiunea preotului ce conducea mânăstirea să pornească pe „Calea de 10 ani” cum era cunoscută mica chilie de piatră. Tânărul și-a petrecut 10 ani de tăcere în liniște și meditație.

În ziua în care se împlineau cei 10 ani, preotul a venit la chilia de piatră.

– Care sunt cele două cuvinte pe care vrei să le spui astăzi, după 10 ani?

-… patul…  tare.

– Așa deci, mormăi preotul în barbă.

Și încă zece ani trecură. Din nou preotul, ce era bătrân acum, făcu drumul până la chilie pentru a auzi ce are de spus ascetul.

– Au mai trecut 10 ani, care sunt cuvintele pe care dorești să le spui azi?

– Mâncarea… proastă.

– Așa deci, mormăi preotul în barbă.

Și încă zece ani trecură. Preotul ajunsese foarte bătrân și a cerut ajutor pentru a putea ajunge la chilie pentru a auzi cele două cuvinte. Câțiva tineri învățăcei au sărit imediat și l-au sprijinit pe tot drumul.

– Iată că eu am îmbătrânit și nici tu nu mai ești copilul care a intrat în această chilie. Au mai trecut încă zece ani. Ce cuvinte dorești să spui astăzi?

– Eu… abandonez.

– Știam eu că ești slab, nu știi decât să te plângi, spuse bătrânul.

Comments on: "Mânăstirea" (2)

  1. In liniste si meditatie… impropriu spus,va dati seama ce batalie se dadea in sufletul tanarului?
    A reusit sa editeze o fraza in 30 de ani,si aceea nu tocmai pe placul batranului.
    Bine ca a rezistat cu stoicism pana la capat,reusind astfel sa-si spuna pasul. 🙂

  2. @Lumi
    Avea omul prea multe necazuri si prea putine cuvinte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: