Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Viaţă grea de disident

Hai să ne facem disidenţi! Merită! E cool!

Această idee mi-a venit uitându-mă la cateva poze de pe vremea lui Ceauşescu.

Bun, dacă mă fac disident măcar să-mi iau ca model pe cineva faimos.

Doina Cornea – nu, prea au înjurat-o după 89. Coposu – ar fi mişto, dar a stat prea mult la închisoare. Poate Raţiu ar merge, dar ar fi trebuit să emigrez de mult. Nu, cel mai tare e Băsescu, dar ăsta nu a fost disident, nu merge. Trebuie să mă mulţumesc cu modelul lui Iliescu.

Citesc şi plâng:

„Trei echipaje ma urmareau tot timpul. Trei Dacii. Doua in oras, pe unde mergeam. Pas cu pas. A treia imi urmarea casa si sotia. Telefoanele imi erau ascultate tot timpul. Aproape 30 de ani, am fost un personaj incomod pentru regimul Ceausescu. Fusesem proaspat promovat secretar al CC si intr-o plenara am fost destituit si trimis la reeducare in Timisoara, apoi la Iasi”. (ca prim secretar).

Naşpa rău. Eu stăteam la cozi, la carne, lapte, ouă, etc, el nu, că era disident. Dar mai bine să punem niscava poze ca să ne introducem în atmosferă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Bun, acum ia gândiţi-vă cum e să faci disidenţă în asemenea condiţii. Adică Iliescu stătea în colţul mesei, mânca numai răcituri şi refuza politicos sticla de Burbon pentru un vinişor din beciurile Murfatlar. Era ultimul care arunca biluţele şi plângea prin tufişuri cu lama în mână (precum tinerii emo de azi) gândindu-se cât de amarnic pătimeşte de pe urma disidenţei sale.

Comments on: "Viaţă grea de disident" (12)

  1. motanul meu zice că-i mai cool să emigrăm în Irlanda😉
    http://cella-blogoblomovian.blogspot.com/2010/09/pe-ginduri.html

  2. @ CELLA
    In Irlanda nu am fost, e pe lista de locuri ce trebuie vizitate asa ca o sa-ti spun cand ajung pe acolo.

  3. literelibere said:

    asta e secretul longevitatii in politica🙂

  4. anndryusha said:

    Cred că cel mai greu, pe vremea lui Ceaşcă, era cu ascultatul telefoanelor. Mai ales pe mobil, securiştii erau enervanţi la culme! :)))))

  5. @anndryush prietenoo aia nu aveau mobile pe vremea aia

  6. pozele sunt foarte tari

  7. […] Oana Stoica-Mujea, Onu, Oplisme, Orfiv, Orry, Paul G. Sandu, Petra, Pro Atitudine, Pucca, Ragnar, Răzvan Şerbu, Răzvanrc, Simion Cristian, Simona Ionescu, Societate, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, […]

  8. […] arta a instruirii consta in capacitatea de a trezi curiozitatea naturala a mintilor tinere cu scopul de a-si satisface aceasta curiozitate ulterior” – Anatol […]

  9. […] Au fost pregătiţi pisoii – sau pachetele de Whishkas – pentru: Ovidiu Eftimie, Dumitru Agachi, Carmen Negoiţă, Caius, Cristian Lisandru, Theodora Marinescu, Elisa, Tanya, Andi Bob, Haicăsepoate, Răzvanrc, Teo Negură, Cristian Dima, Achilianu, Ada Pavel, Adina Olivia Huţanu, Adrian Popa, Adrian Voicu, Al2lea, Sophie, Alexandra Chiorean, Alexandru, Alexandru Marin, Alex Mazilu, Alice Diana Boboc, Alice Drogoreanu, Alina Sighete, Ama, Amalgammax, Ana Maria Bobeică, Ana Pauper, Ana Veronica, Anavero, Anamaria Deleanu, Ancuţa Ion, Andra Agachi, Andrei, Anknews, Augustin Rădescu, În colţ de lume, Belle de Jour, Bianca Dan, Black Angel, Blog de prost, Athe, Blogolumea, Blonda deşteaptă, Bogdan Onin, Boghi, Burghi, Camelcutza, Carmen, Cati Lupaşcu, Cârtiţoiu, Cella, Cinabru, Corina, Corina Creţu, Cornelius Roşca, Cosmin Ştefănescu, Creatza, Crina Dunca, Cugetări stocate, Cărţi dragi, Dan Brad, Dan Novac, Dan Pătraşcu, Dan Văideanu, Daniela Alexandrescu, Daurel, Decebal, Dialoguri somnoroase, Diana Alzner, Dielda Dinu, Dispecer Blogosferă, Doina Popescu, Dramoleta, Elena Agachi, Ellea, Evergreen, Flavius Obeadă, Fleurdulys, Florin Crăciun, Florin Moroşan, Gabi123, Gabi Rus, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Savitsky, Gând licitat, Geocer, George Valah, George Şerban, Georgiana, Gia, Gloria Cioloca, Grişka, Ilana, Irizaţii, Iulia Diana Mihai, Ivona Boitan, Jamilla, Joaca de-a mine, Joy, Karina, Klara Incze, Lady A, Lady Allia, Laura Iancu, Leo, Licuriciul orb, Lilick, Link-Ping, Lisabeth, Lucius Fascius, Madi, Madi Buşoi, Magykhurin, Maminineta, Mana Ciutacu, Manole, Marcel Răduţ Selişte, Maria Barbu, Mario Ovidiu Oprea, Marius Ola, Matilda, Melami, Mercu, Michaela, Mihaela Anghel, Mihaela di Toscana, Mihaela Man, Mihnea Chirilă, Mircea Rusnac, Mircea Suman, Mirela Pete, Mirolara, Mugur Bădărău, My Epona, My Life in Few Words, Nameless, Narcis, Nea Costache, Neînţeles, Nepoate, Never Give Up, Nicu, Adele Onete, Noaptea Iguanei, Nuclearrr, Oana Clara, Oana Stoica-Mujea, Octavia Sandu, Oplisme, Orry, Otilia Enache, Otto Pop, Pan, Paul G. Sandu, Paul Sorin Tiţa, Petra, Pitikul Jenikă, Policier, Popa Ţeapă, Poşeta cu idei, Primadona, Pro Atitudine, Pucca, Ragnar, Ralu, Chat Noir, Richie, Rodica, Roxxxybel, Roxy, Rusu Gigi, Răzvan Codrescu, Răzvan Popa, Răzvan Şerbu. […]

  10. […] George, Gina, Ioan, Vania, Kid, Madi, Madya, Mika, Mirela, Oana, Tavi, Ragnar, Petronela, Cami, Razvan, Roxana, […]

  11. […] Ralu, Chat Noir, Richie, Rodica, Roxxxybel, Roxy, Rusu Gigi, Răzvan Codrescu, Răzvan Popa, Răzvan Şerbu, Sebra, Silvia, Simion Cristian, Simon, Simona Ionescu, Societate, Sofilios, Son of the Earth, […]

  12. […] Ralu, Chat Noir, Richie, Rodica, Roxxxybel, Roxy, Rusu Gigi, Răzvan Codrescu, Răzvan Popa, Răzvan Şerbu, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: