Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Archive for iulie, 2010

Principiul balansoarului…

Dacă vrei să vezi cum funcționează un balansoar, poți să incerci așa:

Cine e handicapatul?

Te uiți la el, vezi că-i lipsește un picior, te uiți la altul, vezi că-i lipsesc amândouă…

Săracii! Vai mama lor de handicapați! Ce milă mi se face de ei, și ce viață tristă, îți spui în sinea ta. Afli după aceea că al doilea tocmai a escaladat Everestul.

Hooopaaa! Stop!

Ceva nu-i în regulă, ceva nu se potrivește. Cum a urcat ăla pe munte? Cu noile proteze produse de firma X, cu care aleargă mai repede decât tine.

Te oprești și faci o reevaluare. Îți pui întrebarea legitimă „eu pot să escaladez Everestul?”. „Nuuu, fii serios, cu burta mea? N-am mai făcut mișcare din liceu… ȘI ATUNCI CINE E HANDICAPATUL? Eu sau el?”

Pe de altă parte, vezi pe cineva fără mâini și te gândești ca dacă n-ar avea nici picioare ar fi egalul tău… Dar te oprești din aceste gânduri morbide și își spui că fără mâini e suficient. E mai grav decât fără picioare.

Ești gata de un concurs la ceva… mai exotic, unde nicio proteză nu-l poate ajuta pe oponent.

Să spunem… la chitară. Ești domn și îl lași pe el primul: (mai mult…)

Turnul din Pisa

Daca vrei sa iei un interviu si sa nu te duci acasa cu ochii umflati, va trebui sa nu faci precum reporterul din imaginile de mai jos.

Hinghierii de Bucuresti

Au trecut hinghierii prin faţa casei!

O turma de patrupezi, căreia în limbaj popular i se spune haită se aciuiase pe la noi pe sub balcon. Play ground-ul lor a crescut sensibil odată cu lansarea în producţie a Pasajului Basarab. 12-14 bucati se tolanesc ziua la soare, iar noaptea, cand devin prea galagioşi, încep sa alerge după pietrele lansate de praştia subsemnatului.

Preocupările canine sunt extrem de variate. Somn – masă – vânatul maşininilor, a bicicliştilor, a motocicliştilor şi, ocazional, a trecătorilor, mai ales a celor de vârste fragede.

Surpriză! Au venit hinghierii! Au o maşină pe care scrie Poliţia Comunitară şi o alta sub formă de dubă, pe care scrie… tot Poliţia Comunitară.

Je, îşi trage un scaun mai aproape de marginea balconului ca sa vadă spectacolul ce va urma (doamne ce îmi mai place să vorbesc despre mine la persoana a III-a). Mai mulţi vecini îmi urmează exemplul. Ca la o comandă, ne aprindem ţigările, ne turnăm în căni cafelele, ceaiurile şi ocazional votca (era 7 dimineata), fiecare după preferinţe. Blocurile fumegau de la ţigările noastre, balcoanele erau pline.

Hinghierii se dau jos din maşini îşi iau sculele din dotare şi merg să caute patrupedele canine.

SURPRIZĂ!!! Nu era niciun patruped la hectar! Caută ei cu îndârjire timp de 20-25 de minute şi nu gasesc nimic spre necazul spectatorilor. Câinii s-au evaporat! Într-un târziu pleacă învinşi. Misterul câinilor vagabonzi dispăruţi rămâne să fie aflat în zilele următoare. Cert este că după 30 de minute de la plecarea hinghierilor, turma era completă în acelaşi loc.

În concluzie, suntem supăraţi pe vecinii care i-au pitit pe patrupeyi şi ne-au privat de binemeritatul show. Ca să nu mai pun la socoteală şi faptul că hinghierii sunt plătiţi din banii noştri şi dacă nu îşi fac meseria înseamna ca aruncăm banii pe fereastră.

Ne permitem doar, că e criză!

Și am zis: Stand by me!… tovarăși

Ieri am dat o raita prin blogosfera si am gasit ceva minunat. Mi-a placut atat de mult incat l-am revazut de nenumarate ori. Este vorba de un cantec celebru, intr-o interpretare noua. Blogul unde l-am descoperit ii apartine lui Cati Lupascu (sau asa cred eu din ce-am vazut eu pe acolo) iar postarea la care ma refer este aici.

Evident, ce cititi acum a publicat ea inainte, dar nu m-am putut abtine sa nu impartasesc aceasta minunatie tuturor celor care trec pe aici. Prin urmare, va voi oferi melodia in celebra interpretare a lui John Lennon ca sa ne obisnuim urechea.

In continuare, va ofer si cireasa de pe tort, adica motivul real al acestui post. Sper sa va placa cel putin la fel de mult cat mi-a placut si mie.

P.S. Avem 2 new entry in blogroll la sectiunea ce citesc. E vorba evident de Cati Lupascu si de Cella, treceti si pe la ele, veti gasi lucruri interesante.

Ati trecut pe la ele?… Da?

V-am prins, nu-i asa ca nu ati fost? Daca treceati pe acolo va dadeati seama ca link-urile sunt inversate… Acum o sa spuneti ca le-ati accesat direct din blogroll, dar eu nu va mai cred.  😉

Și azi e sărbătoare…

A fost ziua mea, mi-a plăcut mult. Am primit cadouri, am băut, am mâncat, m-am veselit cu familia. Am biruit tristețea TVA-ului de 24%, a impozitelor mărite și a crizei economice.

Prin urmare, m-am hotarât să sărbatoresc și astăzi cu și mai multă voioșie.

CE?…

Simplu, numărul 26.370:

DE CE?

Sărbătoarea la număr fix sau la multiplii de 10, 100, 1.000, 10.000, 100.000 este ternă și plicticoasă. E momentul să facem o schimbare. Prin urmare, am decis că 26.370 este cool. Prima cifră este de trei ori mai mică decât următoarea iar dublul celei de-a treia o formează pe a patra (plus 1, ca să fim mai exacți), mai adaugi un zero și ai obținut numărul ce reprezintă:

Spam  Akismet has protected your site from 26,370 spam comments.

Vedeți cum blogurile ne aduc numai bucurii?

HAI NOROC!

Make – la crâșma lui Dan (XX)

ADC nu-și dădea prea bine seama cum reușiseră câțiva oameni să-i distrugă o întreagă patrulă. Era clar, primiseră ajutoare. Totuși, cei 3000 de calareti i-ar fi ajuns, cu conditia sa nu se intalneasca cu intreaga ostire a lui Mircea.

Stătu în cumpănă dacă să se întoarcă sau nu, mai avea oare nevoie de mai mulţi ostaşi? Oricum, după câteva minute constată că i-a amorţit piciorul. Cumpăna nu era poziţia lui favorită. Oare de ce spunea lumea că trebuie să stai în aceasta poziţie când ai de ales între mai multe variante?

Partea mai proastă era că grupul se bagăse în smârcurile Neajlovului. Acolo nu putea să-i urmărească. Ştia că sunt poteci strâmte cunoscute doar de oamenii locului. Cine păşea greşit se afunda în mlaştină şi nu mai putea fi salvat. Putea să convingă pe cineva să-l îndrume, dar nu avea siguranţa că nu va fi atras într-o capcană. Mai sigur era să înconjoare smârcurile şi să le taie drumul către curtea lui Mircea.

Odată hotărârea luată. ADC îşi evalua efectivele cu alţi ochi.

– Suntem prea puţini pentru a-i prinde în capcană, spuse cu necaz ADC.

– Aţi spus ceva stăpâne? întrebă sclavul lui personal.

ADC îi aruncă o privire încruntată, de-l trecură pe bietul om toate sudorile. După o pauză prelungă, văzu cum spaima se accentuează pe chipul sclavului cu fiecare secundă în plus. Când acesta era la un pas să o ia la fugă urlând îngrozit (mai mult…)

Azi e ziua mea, prin urmare….

Tassos – in imagini

M-am intors din vacanta.

O imagine face cat 1000 de cuvinte, asa ca va voi delecta cu cateva zeci de mii de cuvinte, sute de mii de caractere…

Nor de etichete