Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Archive for 15 decembrie, 2008

Stolojan – sobolanul care paraseste vasul

Stirea zilei de astazi este, in mod evident, demisia lui Stolojan dintr-un post pe care n-a mai apucat sa-l ocupe. Bineinteles, motivele spuse de el in declaratia de renuntare sunt cusute cu ata alba. Deci, toata lumea se intreaba care este adevaratul motiv al demisiei.

Orice putem spune despre Stolojan, dar ca este prost nu. Ceva nu i-a convenit, ceva l-a deranjat. Oare ce?

Din punctul meu de vedere motivele ar putea fi o neintelegere cu PSD-ul, cu Basescu sau cu propriul partid pe unul dintre punctele negociate in acordul PDL-PSD. Evident este vorba de punctele care nu sunt pentru ochii profani ai publicului. Daca este asa, in scurt timp, aceasta informatie va rasufla. Totusi, daca e vorba de relatia cu Basescu, s-ar putea sa nu aflam nimic niciodata.

Dar, mai poate exista si o alta fata a problemei, una pe care Stolojan sa o tina doar pentru el. Daca finantistul din el a aruncat o privire critica asupra intregii economii si s-a uitat peste rezultatele lasate mostenire de PNL. Daca visteria e goala? Daca in criza in care abia am intrat totul se va duce de râpă? Daca acordul dintre PDL si PSD, cu relansarea economiei se bazeaza pe intentii si nu pe ceea ce poate oferi guvernul. Daca aplicarea acelor masuri va duce economia romaneasca pe marginea prapastiei?

Nu ar fi atunci logic ca Stolojan sa tina in el aceste concluzii si sa ia atitudinea de soboloan care paraseste vasul inainte ca acesta sa se scufunde? Nu e logic ca Stolojan, nemultumit de acordul la care s-a ajuns sa il puna in brate celor care l-au semnat?

Dar, iata cateva cuvinte care nu cred ca sunt intamplatoare: „argumentul meu este ca cei 2 presedinti care au semnat trebuie sa-si asume acest parteneriat prin cele mai importante functii in stat, functia de prim-ministru si de presedinte al Senatului”

Mafia imobiliara si plangerile

Am primit o scrisoare extrem de interesanta. Nu stiu daca faptele sunt exact cele descrise mai jos, nu am nici timpul si nici puterea sa caut, sa ma informez si sa fac i investigatie jurnalistica asupra acestui caz. Daca vreun jurnalist specializat in investigatii doreste iata materialul integral.

Pana atunci Razvan Petrovici ramane cu prezumtia de nevinovatie chiar si in ochii mei.

Scrisoarea

„Iata omul : Razvan Petrovici, omul de casa al PNL, a pus mana, cu ajutorul unor casute postale din Cipru, pe Complexul Moara Vlasiei si pe un teren din bulevardul Expozitiei.
Este cunoscut pentru „Scandalul Duty-Free-urilor”- asociat cu Costel Bobic, personaj banuit de contrabanda cu tigari, tocmai prin intermendiul magazinelor duty-free , precum si pentru falimentarea retelei de magazine „Univers’All”.
Cu ajutorul directorului interimar al RAPPS ( Adrian Dumitru cu dosar de coruptie pe rol ), Razvan Petrovici pune mana pe o parte din Scara A a imobilului din Strada Academiei, Numarul 39-41, imobil aflat la doi pasi de Ministerul de Interne si al Administratiei Locale.
Dupa ce reuseste sa cumpere o scara din acest imobil, printr-un contract plin de nereguli, Razvan Petrovici incepe asaltul asupra Asociatei de Proprietari din Scara B, atacand in Instanta contractele de vanzare-cumparare ale proprietarilor.
In paralel, incepe terorizarea a 27 de familii din scara B intrerupandu-le caldura si apa calda fara nici un temei legal, incercand intimidarea proprietarilor pentru a-i ceda partile lor indivize din holul blocului pe care vrea sa si-l insuseasca.
Hartuieste proprietarii prin numeroase procese intentate pentru motive neintemeiate.Mobilul final al acestor hartuieli este dobandirea totala a imobilului, lucru care il situeaza in categoria Mafiotilor Imobiliari.
Asociatia de proprietari a facut plingeri penale, plingeri civile la Politie si la Justitie fara nici un rezultat.Toata lumea ne sfatuieste : „Nu va puneti cu Petrovici, are bani si relatii!Nu aveti nici o sansa!”
Suntem intr-adevar neputinciosi.Nu avem bani pentru avocati, nu ne mai putem prezenta la servici pentru ca trebuie sa ne prezentam saptamanal la tribunal in incercarea de a ne apara.Suntem disperati si inghetati de frig in prag de iarna.Lucrul acesta se intampla in secolul XXI, in Romania proaspat intrata in Uniunea Europeana si in plin centrul Capitalei.
Batrani, copii si oameni maturi in orice clipa se pot imbolnavi de pneumonie, meningita si altele boli cauzate de lipsa caldurii.
Cine poate sa ne ajute?!

Asociatia Proprietarilor din Strada Academiei , Numarul 39-41
Presedinte : Urs Niculae 0723.59.04.06
Vicepresedinte : Gadina Costel 0788.93.74.40

Nor de etichete