Noutati IT, energie regenerabila, alerte

Felicitări vărului Obama

Draga Obama,

M-am urcat in podul casei si am scotocit printre lucrurile vechi ale mamei. Am gasit, mai la fund, pe laviţa din dreapta, aia veche mancata de carii, arborele meu genealogic. Se cam ofilise saracul, ca nu a mai fost udat de mult. Am descoperit acolo, buchisind cu greu printre mii de oameni morti ca suntem verisori si ne tragem dintr-un lung sir de domnitori. Cica, cel mai important a fost Burebista (mai inapoi, in timp, nu mai pot sa descifrez ca e scris cu litere cuneiforme si nu am gasit niciun dictionar prin casa).

Asa ca lasa-ma sa-ti zic ce am descoperit de la Burebista incoace. Cica suntem inruditi si cu Decebal, dar asta a fost cam magar cu familia si s-a jucat singur cu romanii. Dupa ce a venit Traian pe la noi in vizita o sora de-a noastra a plecat cu el prin Italia, cica a fost de soi rau care s-a transmis si peste generatii (ce sa-i faci asa e cu sangele stricat). Din plozii ei, peste generatii a aparut Musolini. Dar sa-i lasam pe astia care au fost repudiati si sa ne vedem de ale noastre.

Ai auzit de Gelu si Menumorut? Ma duc duminica sa dau un acatist si pentru ei ca au tinut familia unita inainte de 1.000. A, era sa-l uit pe Vlad Tepes, asta a fost foarte respectat in familie. Nimeni nu avea curaj sa iasa noaptea din camera lui. Unul dintre stramosi povesteste ca facea pipi direct pe geam cand erau la castelul Bran ca nu aveau WC in camera si pe holuri nu-i lasau parintii. Cica, Maria avea cele mai mari probleme ca era grasa si nu ii intra fundul pe geam.

Fiica Mariei a fugit cu circul si a ajuns prin Franta. Acolo s-a maritat cu Pierre si familia era fericita ca si-a gasit si ea pe cineva. Nimeni nu-i mai dadea vreo sansa, ca era urata cu spume. Si acum, prin familie e vorba „nu-ti lua nevasta urata ca fica Mariei, ca nu meriti asa pedeapsa”.

Am trimis arborele si la New England Historic Genealogical Society ca sa mai sape ei in ramura Mariei, ca la mine nu se prea vede ca l-au cam ros soarecii in coltul ala. Mi-au raspuns (vezi aici) ca amandoi presedintii Bush, Gerald Ford, Lyndon Johnson, Harry Truman si James Madison (si acum cu tine) suntem in familie ca verisori. Baietii aia sunt tari ca ei abia acum si-au dat seama ca Brad Pitt e si el in familie. Sa-i transmiti salutari si de la mine.

Pe verisoarele Madonna, Céline Dion si Alanis Morissette sa nu le spui de aceasta scrisoare ca ele nu au fost niciodata apropiate de familie. Sunt dintr-un alt soi rau care a fugit in Canada. Stramosul lor s-a certat cu cel al scriitorului Jack Kerouac si al Camillei, Ducesa de Cornwall, cu toate ca erau frati. S-au alergat cu toporul prin curte pana au venit indienii si l-au luat pe cel de soi rau.

Samuel Hinkley of Cape Cod a intrat si el in familie prin 1600. L-au acceptat chiar daca era evreu, dar daca te intreaba cineva, el este stramosul comun al tau si al lui Bush. Saracul, a dat coltul in 1662 dupa ce a adus bomboane la copii.

Daca tot vorbeam despre asta stii ca John McCain se dadea mare ca e ruda cu regele Scotiei Robert the Bruce. E o minciuna sa stii. Am descoperit eu ca fica Mariei avea un baiat in casa ce spala podelele. Asta a fugit cu o vrajitoare urmarita de biserica. Asa ca sa stii ca astia au fost stramosii lui.

Cu drag,

varul tau.

PS. trimite-mi numarul tau de telefon ca mi-e tare dor de tine si vreau sa vorbim cat mai mult la telefon. Iti dau bip si sa ma suni tu inapoi, ca sunt pe Orange, pe cartela.

Comments on: "Felicitări vărului Obama" (8)

  1. Măi văru’…😀 Amuzant tare.

    Cred că mă voi înscrie pe BPP ca să fim şi mai înrudiţi.

  2. @ Darius cel Tulbure
    Te astept cu drag vere.😀

  3. Ai gasit bine inceputurile! De fapt am auzit ca multi arbori (genealogici) de la noi incep cu Burebista Ba chiar toti arborii.Sa fie asta confirmarea bancului ca toti oamenii se trag din Adam si Eva, numai romanii din daci si romani?

  4. @ nicdan
    Inceputurile mele sunt mult mai vechi. Ce crezi tu ca Burebista nu a avut tata si mama? Ma cam dor ochii, ca scrie mic, dar ti-as putea povesti si cum sta treaba cu Big-Bang-ul. 😀

  5. […] Răzvan, e chiar muszaly să scriu corect româneşte? Că după mine greşelile e cool… […]

  6. Am eu ID-ul de mess al lui Obama, da-i plictisitor tipu’…

  7. Cu ocazia alegerilor din America am aflat ce inseamna democratia pentru romanul care la ora 7 dimineata bea tarie intr-o bodega jegoasa. Erau doi muncitori in salopete la masa, cu cate un pahar de lichid maroniu (ma tem sa il numesc rom) in fata si se uitau pe Pro TV la discursul lui Obama. Pe ecran apare un cadru cu oameni plangand de fericire. Atunci unul dintre ei exclama cu un aer inteligent si plin de sine: „Vezi, ba? Asta e democratia…” Privirea ii ramane tintita in paharul cu lichid maroniu si mai spune: „Cand o sa plangem si noi la alegerea unui presedinte?”

  8. @ Tirdea
    Teoretic, ar fi trebuit sa plangem la alegerea fiecarui presedinte de pana acum.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: