Noutati IT, energie regenerabila, alerte

5:58 dimineata. Pasarelele dorm, dorm si eu cu ele. Ding-dang soneria ma loveste in timpan precum sirena de salvare. Chior de somn, ma lovesc de mobilele din casa in cautarea halatului pufos care-mi tine de cald.

Dupa ce calc pe doua jucarii pe care mi le-a lasat cel mic pe post de capcane prin sufragerie si ma abtin sa nu injur la ore atat de matinale, gasesc in sfarsit halatul. De la bucatarie arunc un ochi in curte. E intuneric si eu sunt adormit. Vad ceva miscare. E gunoiul imi spun eu. Sa vezi ce o sa le zic vreo doua, ca nu au mai fost de doua saptamani si se impute tomberonul. Dau sa deschid geamul si constat ca pervazul era plin cu dulciuri. Calculez rapid efortul de rearanjare a turnului de napolitane ce sta intr-un echilibru delicat si… renunt.

Calculatorul incepe sa imi lucreze la capacitate din ce in ce mai mare. Astfel, solutia imi vine rapid. Abandonez geamul si ma reped pe balcon. Pe gunoieri nu trebuie sa-i ratezi, ca mai trebuie sa mai astepti o saptamana dupa ei, daca au apucat sa plece. Ies delicat, trantind usa, si ma aplec pe peste balustrada.

– Stati asa, nu plecati, va deschid ca sa puteti sa-l luati! zic eu in intunericul de jos.

– Ce sa luam? se aude de jos.

– Tomberonul!

– Ce tomberon?

– Pai… nu e gunoiul?

– Nu! Suntem de la politie!

Incet-incet ochii incep sa mi se obisnuiasca cu intunericul si observ o viermuiala mare pe jos. Vreo 20 de insi erau prin curte.

– Aha… zic eu in cautarea unei vorbe inteligente. Si ce vreti?

– Nu avem treaba cu dumneavoastra, zic ei?

– Zau? Si atunci de ce sunati?

– Ca sa ne deschideti!

– Bine, vin! spun eu cu gandul ca ma voi lamuri jos care e treaba.

Imi trag halatul mai bine pe mine si cobor scarile. Pe masura ce ma apropii de usa de la intrare incep sa fiu tot mai nervos. Se poate sa fiu deranjat la ora asta? Astia chiar nu dorm niciodata? Auzisem eu ca politia vegheaza, dar de ce sa ma trezeasca si pe mine? S-au plictisit cumva sa vegheze singuri?

Nu sunt un tip plăpând, pe deasupra, ma infoiasem ca un curcan cand am coborat si ultima treapta. Intre mine si gasca din curte era doar o usa metalica cu un grilaj. Ma reped la ea si vad, ca in oglinda, pe unul dintre ei care se repede si el la usa. Trag aer in piept sa par mai impunator. Politaiul imi flutura o legitimatie in fata ochilor. Timpul incepe sa se scurga din ce in ce mai incet si aud ca prin vis cum vecinul de sub mine deschide usa si se repede pe scari. Aha, am intariri ma gandesc eu. Nu mai pierd nicio secunda si infig cheia in usa deschizand-o larg. Ma simteam ca un leu in cusca plina cu caprioare. I-as fi rontait la micul dejun pe toti cei care-mi tulburau somnul.

Dupa ce usa se deschise nu am apucat sa zic nimic pentru ca omul cu legitimatia a inceput sa vorbeasca primul.

– Directia Nationala Anticoruptie, zice el ca un fel de prezentare.

– Si ati venit toti? Intreb eu calmat brusc.

Prin minte, caruselul spagilor date de mine, incepe sa ma apese din ce in ce mai tare. Am lasat chiar ieri doi lei spaga cand mi-am luat tigari. Recunosc si la doctori mai dau spaga ocazional. Mintea incepe sa-mi lucreze din ce in ce mai repede. Se pare ca afluxul sporit de sange care mi se ducea la creier era luat din alte zone ale corpului pentru ca din cocosul care eram cand am coborat scarile, ramasese doar un puisor plouat si speriat intr-un colt. Nu neg ca la acesta transformare au contribuit din plin si cei trei mascati ce imi zambeau condescendent, sau cel putin asa mi se parea mie.

Oricum, conversatia continua, eu reusind intr-un mod absolut remarcabil sa procesez informatiile in paralel. Pe de o parte amintirile spagilor din intreaga mea viata, pe de alta, discutia cu apropritarul legitimatiei.

– Aici e nr…

– Da

– Scara 1?

– Nu, ati gresit, aici e o singura scara, hai, fie, doua daca o punem la socoteala si pe cea care se duce la mansarda.

Intre timp, vecinul ajunge langa mine si ma simt mai imbarbatat, stiind ca nu sunt singur in fata armatei invadatoare. El e mai mic si mai pispiriu, dar macar din punct de vedere moral il simteam de partea mea.

– Ce cautati de fapt? intreb eu ca sa lamuresc odata pentru totdeauna dilema.

– Apartamentul 2 doamna M. Avem mandat de perchizitie.

In momentul acela, mi-am dat seama, nu eram eu cel vizat, asa ca, dulce si candid, ma dau intr-o parte si il arat cu degetul pe vecinul buimac.

– Este sotia dansului, aici aveti treaba, va rog poftiti. Spun eu, incercand sa fiu amabil cu saracii oameni, care muncesc la ore atat de matinale.

Gasca nu asteapta prea mult si incepe sa se prelinga pe scari, si intra, si intra, vreo 20-25 de bucati sa tot fie. Vecinul a disparut fiind luat de primii din sirul interminabil, eu raman sa negociez cu ultimii din coloana.

– Eu incui usa.

– Nu o inchideti, imi spune unul dintre ei.

– De ce?

– Ca sa putem circula.

– Si daca imi fura cineva tomberonul din scara? il intreb eu artagos.

– Nu vi-l fura nimeni, domnule, ca suntem noi aici.

Cam neincrezator il las in pace. Totusi, il fac sa promita ca unul dintre ei va sta de planton sa nu mi se fure tomberonul.

Oarecum socat ma retrag in casa. Sotia se trezise si ii descriu totul cu lux de amanunte. Ne dam cu presupusul vreo 20 de minute, pe balcon, la o tigara. Vecina M lucreaza la Primarie, la arhive, sau cel putin asa stim noi. Deci, e posibil ca DNA-ul sa aiba ceva de impartit cu ea.

Dupa inca 20 de minute se aude o duba SMURD cu sirenele pornite care parcheaza in fata casei. In scurt timp, o vedem pe vecina cum e luata in pijama si urcata in duba. I s-a facut rau. Nu-i usor cu 20-25 de musafiri in casa. Mai ales daca nu esti pregatit. Pai atatea cafele, gustari si farfurii de spalat, ar da gata pe oricine, imi spun eu filozofic.

Dupa inca o ora, vecina se intoarce cu o masina cu girofar. Misto. A devenit VIP in cartier. Sotul si cu fata cea mica ii dau plasele cu schimburi pentru mai tarziu. Se urca si ei in masina personala urmarind girofarul.

Cobor si ma pregatesc de o noua zi de munca. In fata casei ma opreste o alta vecina si ma trage conspirativ intr-un colt.

– Ati vazut domnul Serbu?

– Da, raspund eu incercand sa scap mai repede.

– Ati vazut infractorii? Stiam eu ca e ceva necurat cu astia. Si-au luat televizor, mobila de bucatarie si masina.

– Pai, si ce eu nu mi-am luat?

– Da, dar dumneavoastra sunteti un boier, astia sunt niste coate-goale.

Bun asa, gandesc indreptandu-ma spre masina mea boiereasca. Maine, daca vine un necaz, ma transforma astia si pe mine in cine stie ce mare traficant. Cu gura lumii nu te pui, exact ca pe bloguri.

Comments on: "Deschideţi! DNA-ul e la uşă!" (9)

  1. …13 decembrie 1990…un maior cu un pistol uin mana, 5 soldati cu pusca fara pidica pusa, 3 politisti cu bulane…ora 6,30…cautau teroristi. Nu, nu era gresala de adresa…au facut perchezitie, cu noi, la zid. eu, fostul si o soacra…au gasit 2 masini de cusut…trageam in draci la ele!!!! morala. un vecin. fostul socru decedat cu 10 ani inainte de 1990, fusese colonel…
    nostim nu e ! Deloc! cat despre restul vecinilor…ca la urs…

  2. @ mesterulmanole
    Cam nasol. La Revolutie multi binevoitori erau peste tot.

  3. tare povestirea!🙂

  4. rectificare…nu decembrie…ianuare..of!

  5. frumoasa povestea.
    banuiesc ca nu ti-au furat tomberonu, nu?:))

  6. Foarte tare! Da’ ăsta nu mai e blogging, e literatură.

  7. @ mesterulmanole

    OK, oricum, a trecut mult de atunci.

  8. @ tykryt

    Bineinteles ca am stat cu ochii pe geam. Nu lasasera pe nimeni de planton. Cand am plecat de acasa am inchis usa cu cheia. Tomberonul nu disparuse.

  9. @ Darius cel Tulbure

    Ma bucur ca ti-a placut. Orice apare pe blog e blogging.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: