Chiliman din fata casei

Zilele trecute a sunat vecina la mine. Imi dezvaluie conspirativ ca primaria o sa repare blocul de langa noi. Foarte frumos zic eu. Totusi, vecina – o femeie trecuta de 60 de ani dar foarte vioaie – nu stia prea multe amanunte. Imi spune ca jos, langa noi e in plina desfasurare o sedinta a Asociatiei de Proprietari de la blocul cu pricina.

Asa care va sa zica – imi spun eu. O trimit pe vecina sa mearga tiptil, in misiune de spionaj. Ochiul si urechea trebuie sa-i fie vigilente si mereu la datorie. Vecina pleaca iar eu ma schimb rapid si ies pe balcon ca sa supervizez actiunea. O vad. Cu o pricepere subtila, capatata in zeci de ani de antrenament prin metrouri, autobuze si stat la cozi, se apropie de vorbitori.

Ok, actiunea a ramas nedetectata, daca e ceva important voi fi avertizat. Vecina se uita in sus, ma observa, si brusc incepe sa gesticuleze si sa strige la mine sa vin la fata locului. S-a dus dracului toata operatiunea dar, poate are nevoie de intariri. Cobor urgent si ajung in mijlocul multimii, langa vecina.

Ma linistesc. Decamdata, nu e nici o problema. Niste indivizi suspecti se uitau la noi. Vecina mi-l arata pe unul dintre ei. E de la primarie imi spune ea. Vor sa repare blocul, dar casa noastra nu e pe lista. Trag aer in piept si ma duc sa-l abordez pe individ. Omul, la vreo 40 de ani era flancat de un altul mai mic si mai slabut imbracat in costum. O am pe vecina langa mine – om de baza, face cat trei ca ala mic si pispiriu. Ma postez hotarat in fata celui mai mare si spun decis „buna ziua” – atat am apucat.

Din punct de vedere tehnic, omul venise cu vorbele la el. Ma priveste in ochi si incearca sa ma convinga ce minunat o sa ma simt in acel bloc dupa ce va fi reabilitat termic de Primarie. Cu cat o sa-mi scada factura etc. Vorbeste rapid, semi-tehnic, fara sa se opreasca, cu o dictie de om antrenat. Ma simt ca pe vremea impuscatului, la scoala, la ora de economie politica, omul nu se mai opreste… Brrr…, hooo…, STOP!

Omul face ochii mari, incearca sa se opreasca din recital. Am viziunea unei masini care aluneca cu franele puse si se tot duce patinand pe gheata pana cand, intr-un final, se opreste cu greu. El inghite in sec, mai mormaie cateva vorbe si ma priveste cu ochii bulbucati.

Eu nu locuiesc in blocul asta ii spun, incercand sa-l calmez. Privirea lui e disperata, ca si cum i-as fi infipt un cutit direct in inima. Toate vorbele lui, toata stradania au fost in zadar.

– Dar unde locuiti? ma intreaba cu un glas sfarsit.

– In casa asta, de langa bloc.

Disperarea de pe fata ii se sterge rapid. Incepe sa gandeasca – e focusat. Fata i se lumineaza, a gasit in memorie textele al caror destinatar sunt eu.

– Nu vreti sa participati si dumneavoastra la program?

– Ce program?

Aha – back in business. O ia de la inceput cu prezentarea. Ascult intoducerea si il intreb ce trebuie sa fac ca sa am o casa „reabilitata termic”.

– Trebuie sa faceti o cerere la Primaria de Sector.

– Zau? Numai atat?

– Bineinteles, de restul ne ocupam noi, si scoate cu o dexteritate de prestidigitator o carte de vizita din buzunarul de la piept. Vazandu-i valoarea si talentul ma dau un pas in spate testandu-mi buzunarele dupa portmoneu – este – cheile – sunt – ceas – nu e cazul, ca nu port. Din spate nu se apropie nimeni ca am bodyguardul cu mine.

In continuare, incerc sa inteleg mecanismul minune prin care as putea deveni fericitul proprietar al unui apartament reabilitat. Dar, itele incep sa se incurce… Ne trebuie asociatie de proprietari. Nu avem. Pai nu suntem toti proprietari. Una femeie 68 de ani cu un copil-adult de 40-45 de ani actualmente internat la Balaceanca nu are bani sa-si cumpere casa. In plus, tiganul de sus si-a baut toti banii castigati de-a lungul vietii. Si el a ramas chirias. Acum problema e cum sa faci o asociatie de proprietari care sa contina chiriasi? Raspunsul este simplu – s-a rezolvat: nu se poate.

Presupunand ca am rezolva aceasta spinoasa problema, am putea sa ajungem, cu chin cu vai in furcile caudine ale birocratiei primariei.

Incercand sa gasesc o rezolvare acestei spinoase probleme, ma simt lovit in coaste. Hopa, e grav imi spun eu. Inamicii au trecut de vecina. Inca un cot in coaste, ma intorc brusc incercand sa surprind atacatorul. Era chiar vecina… rasuflu usurat.

– Ce dai asa? Mai vreau sa dorm pe-o parte in noaptea asta.

– E el! A venit! In persoana!

– Cine? Bush? intreb eu.

– Nu! Primarul! Chiliman!

Aha, deci el e urmatoarea tinta, el sigur stie mai multe.

Ma intorc din nou la omul cu care vorbisem pana acum si incerc sa inchei civilizat discutia:

– Deci, daca mai am nevoie de lamuriri va caut eu la Primarie.

– A, nu, nu ma gasiti la Primarie. Eu am firma mea, imi raspunde omul mandru de statutul sau patron. Dau consultanta domnului Primar.

– Ce coincidenta fericita, zic eu, am mai cunoscut odata un patron, dar a murit saracu… si era asa tanar, cam ca dumneavoastra.

– Omul ramane la fel de vesel, doar ca nu mai misca si e un pic mai palid.

Ma intorc ca sa-mi abordez Primarul. Vecina care se uita la mine sa vada ce intentii am, cand vede ca ma indrept spre Chiliman tasneste inainte. Imi taie calea si ii tranteste in fata lui Chiliman vreo doua…

„Sa va dea Domnul sanatate, ca noi pe dumneavoastra va iubim, nu pe chiorul ala de marinel” – isi exprima ea liber opiniile politice in fata primarului.
Chiliman imi strange si mie mana cu recunostiinta. Eu nu am puterea sa o opresc din al doilea val: „Sa-i spuneti lui Tariceanu ca noi pe el ne bazam, sa-l dea jos odata pe Basescu”. Ups! Incitare la lovitura de stat, in cardasie cu premierul va sa zica. Iar eu sunt complice.

Ca sa-i dau de inteles omului ca parerea mea e diferita aduc vorba de taxa de prima inmatriculare. Parerile lui sunt foarte hotarate. Citez din memorie: „Vosganian e un cretin”; „Nu cautati sa intelegeti logica taxei – ea nu exista si nu a existat niciodata”, „Eu sunt rebelul din PNL”.

Mai sa fie!

Il aduc cu picioarele pe pamant si il intreb de casa noastra. Se uita la ea cu un aer de cunoscator si zice: „Nu se califica”. Adica ce are domnule? intreb eu.

– Legea, imi raspunde el, unde-i lege nu-i tocmeala! Dar e adevarat ca legea e proasta, dar e asa pentru ca e facuta de Guvernul.

– Pai, stai asa musiu! Guvernul de snapani tot al vostru e. Dar ce zice legea?

– Se califica casele multietajate.

– Pai noi avem trei etaje plus parter si subsol.

– Atunci merge, dar cam la limita – decide Primarul.

– Da, trebuie sa fie construita dupa 1950.

– De ce?

– Ca asa e in lege.

Sa va ia dracu’ cu legile voastre imbecile imi spun in gand. Casa noastra e construita in 1938.

Ma intorc si dau sa plec. Il aud pe Chiliman cu un glas plin de miere: „dar, ar mai fi o solutie”

– Care? intreb odata cu vecina.

– Pai, daca ma alegeti tot pe mine primar o sa extind programul si pentru cei care nu cad sub incidenta legii. O fac eu, cu foduri de la Primarie pentru un proiect al Primariei. Incepe sa imi povesteasca de situatia lui locativa precara si cum i-a reabilitat termic un perete soacrei.

Ma intorc si plec, abandonez lupta.

Concluzionez ca a inceput campania electorala. de primavara