Vara asta avem si vesti bune. Iata una dintre ele:

Make, tura motorul la maxim - spre disperarea celor doua raţe de pe marginea drumului, şi zbură avându-l pe chinez în spate…abia avut timp Chinezu să se lege cu codiţa lui (în tinereţe fusese japonez) de mijlocul lui Make.
Ajunşi aproape de casa babei, Make opri motorul şi-l puse pe chinez să împingă la motocicletă.
-Da, de ce? mai apucă chinezul să întrebe, că Make îl săgetă cu privirea … şi cu levierul peste cocoaşa chinezului.
- Nu fi bleg, ce vrei să ne audă baba? Şi e motoscârţa mea…deci tu împingi!
Chinezul se resemnă înjurând într-o limbă necunoscută lui Make
- Ce zisăşi, mă? Hait, tu mă înjuri? şi iară agită levierul în aer
- Nu dădea! ţipă chinezul, că am leac pentru babă
-Leac, pentru babă? Ce, ai cuţit sau niscai prafuri de pe la tine?
-N-am. Am sake.
-Ce ai, mă? Sacâz? Pai ce, baba e vioară? Poate violoncel, şi Make se hăhăii.
-Nţ. zise chinezul. S-A-K-E. Beutura! De la mine. Îmbătăm baba.
- Bine băi, ia bagă nişte motoare ca ne prinde noaptea.
Chinezul împingea de-l treceau toate sudorile, da el mic, motorul mare şi cu Make ce nu vroia în ruptul capului să se dea jos. În concluzie, le trebui aproape o jumătate de oră ca să facă ultimii 200 de metri şi deja se înnoptase. Dându-se jos de pe motor Make îl întrebă pe chinez:
- Unde e măi pişpiriule beutura? Hai, mai repejor că până acum te-ai mişcat ca ochiul mortului.
- Aici, spuse Chinezul scoţând din haină o pastilă cât unghia de mare.
- Ce e asta?
- Beutura.
Make nu mai aşteptă şi, fără o vorbă, îl altoi pe chinez cu manivela.
- Văleuuu! Ce dai bre?
- Tu îţi baţi joc de mine?
- Nu! Asta se amestecă cu apă şi avem cel mai bun SAKE!
- Sigur? Nu mă minţi?
- Chemicale de calitate! Made in China! Zău Make, ai încredere.
- Bine, arătare, hai să mergem.
Make porni primul, strecurându-se spre casa babei. Chinezul îl urma ca o umbră. Tiptil, tiptil, ajunseră la uşă, iar Make văzu că era deschisă. Îi făcu semn chinezului să intre primul. Acesta nu prea vroia, dar, văzând lucirea manivelei din mâna lui Make, se gândi că oricum n-are încotro.
Chinezul făcu un pas înăuntru şi, până să i se obişnuiască privirea cu întunericul mai adânc din casă, se trezi cu un picior în burtă. Fiind micuţ şi lovitura puternică, zbură prin aer câţiva metri şi ateriză pe spate, printre răsadurile de flori.
- Auuu! Doareee! Şi chinezul mai spuse câteva cuvinte tânguitoare în limba lui.
Make se piti după butoiul de varză de lângă uşă. Cum văzu o siluetă care ieşea se repezi pe la spate să o lovească cu manivela. Tocmai atunci, luna ieşi din nori şi Make îi zări faţa, cu mare greutate reuşi să oprească manivela din traiectoria sa descendentă. Roxana se întoarse spre el surprinsă.
- Make? Tu eşti?
- Da, eu sunt, am venit cu Chinezul.
- N-ai mai fost de ceva timp pe la mine, spuse ea clipind des din ochii mari.
- Nu cu tine am treabă, ci cu mă-ta.
- Te dai acum la mama? Măgarule! Spuse Roxana bosumflată.
- Stai muiere, v-aţi ţăcănit toate azi? Măta mă face vârcolac de mă aleargă tot satul. Am o vorbă cu ea.
Din casă se auzi un strigăt:
- Cine e acolo? Roxana, cu cine vorbeşti?
- Cu Make şi Chinezul, strigă Roxana către babă.
- Spune-le să intre.
- Hai, intraţi, da, să vă ştergeţi pe picioare, că vi le înnod la spate, zise Roxana încă supărată.
De voie, de nevoie Make şi Chinezul intrară în camera babei. Aici, într-o dezordine completă, în mijlocul patului stătea baba. Chinezul se minuna de zecile de gândaci ce fugiseră din bucătărie şi acum defilau în şir indian spre fereastră. Baba se uita la ei şi îşi freca mâinile cu satisfacţie. Pe de altă parte, nici lor nu le era prea bine, fiind prinşi în timp ce se furişau în casă străină.
- Ha! Eu sunt curvă bătrână, dar până acum nu am făcut-o cu un animal mic şi galben, care mai ştie şi să vorbească. Am mai pus-o cu animalele că sunt zoofilă, dar cu unu galben niciodată.
- Doamnă, dar eu nu… spuse Chinezul care era şi mai galben decât de obicei. De fapt, faţa lui era precum hârtia şi disperarea i se citea în priviri.
- Taci mă! Strigă baba la el.
Make se distra copios imaginându-şi tovarăşul călare pe babă. Totuşi, nu lăsa să se arate decât un surâs în colţul gurii. Zâmbetul îi îngheţă în curând, cănd o auzi pe babă:
- …cât despre tine, vârcolacule, îţi voi arăta nişte figuri pe care să le povesteşti până în fundul Iadului. Spuse baba rupându-şi hainele de pe ea.
Când îi văzu ţâţele ca două piei prelungi ce-i treceau de cele şapte rânduri de şunci ce îi ascundeau buricul, Make întoarse privirea scârbit. Imediat după aceea se şi auzi un horcăit ce venea dintr-un colţ. Pentru Chinez era prea deja mult. După ce fusese pe post de vânat şi în sat şi în porumb, după ce împinsese la motor… un picior în burtă, gândacii şi acum baba… se ţinea cu mâinile de laviţă şi vomita în colţ cu o faţă chinuită.
- Taci nebuno! Strigă Make aruncând o cuvertură peste babă. Am venit să negociez!
- Ce?
- Hai, pune ceva pe tine, babă nebună şi hai să bem!
- Ai adus de beut? Întrebă baba cu o faţă brusc interesată.
- Are ăsta micu, da e cam slab de înger, şi nici cu stomacu nu stă prea bine!
Baba îşi luă nişte haine pe ea, se aşeză la masă împreună cu Make, în timp ce Roxana aducea paharele. Chinezul după ce se dezmetici aruncă pastila de sake într-o vadră de apă şi turnă în pahare. Make ridică paharul şi luă cuvântul:
- Fă, eu nu sunt vârcolac şi nici ăsta micu nu e animal.
- Eu nu cred, trebuie să daţi o probă, unu cu mine, altul cu Roxi, spuse baba repede. Acum e timpul să alegeţi.

* * *

Ana plângea sprijinindu-şi trupul de zăbrelele celulei. Lumina lunii se strecura printr-o mică gaură ce se afla la peste trei metri înălţime. Chiar dacă era extrem de atrăgătoare şi de senzuală, inimile paznicilor nu reuşise să le înduplece. Aceştia erau precum stâlpii de telegraf din curtea castelului.

Un servitor coborâ treptele temniţei şi strigă la cei doi gardieni:

- Mircea vrea să o vadă pe Ana. Aduceţi-o de urgenţă în sala tronului.

Intrucat ieri a fost ziua mea si am pasit intr-un nou deceniu, va ofer o portie virtuala de tort. Sa-l savurati cu placere. Cine doreste poate sa obtina si varianta reala. Totusi, pentru acest lucru, va trebui sa se intalneasca cu mine si sa-mi suporte prezenta. 

In primul rand, vreau sa-mi cer scuze celor pe care poate fara sa vreau, povestea lui Make le-a adus vreun prejudiciu de imagine sau orice altceva.

Pana acum, persoanele incluse de mine in aceasta povestire, ce pare sa se transforme intr-o adevarata saga, nu au avut posibilitatea sa renunte sau sa schimbe derularea actiunii. Practic, vrand-nevrand s-au trezit implicati in ceva in care poate nu doreau sa intre. Din partea mea, am considerat ca acest lucru nu este corect. Astfel, va rog sa binevoiti a-mi da acordul asupra folosirii in continuare a personjelor ce va reprezinta.

Oricum, eu va respect enorm pe toti, iar povestea trebuie tratata ca o utopie amuzanta. In mod evident, in cele mai multe din cazuri, persoanele ce va reprezinta nu au nimic comun cu realitatea, orice apropiere de aceasta fiind pur intamplatoare. Spun aceste lucruri intrucat pe marea majoritate va cunosc doar prin blogurile in care aveti amabilitatea sa impartasiti cu ceilalti framantarile si gandurile voastre.

In afara de mesterulmanole, ce a devenit un introducator de meserie in episodul urmator, daca exista cineva dispus sa participe la aceasta povestire este invitatul meu. Orice sugestie este binevenita.

Acum va dau cuvantul: Oceania, Ana, Anaayana, Chinezul, Dan, Vania, Cristi, Alex

Iata o informatie care ne va face multa placere. Romanii sunt iarasi cei mai buni. Chiar si cu un sistem educational din ce in ce mai precar, in care coruptia si scandalurile reprezinta numitorul comun dintre parinti, elevi si profesori, varfurile continua sa apara si sa uimeasca la competitiile internationale.

Recent, la Dresda, in Germania, s-a desfasurat cea de-a 15 editie a Olimpiadei de Informatica a Europei Centrale -CEOI (Central European Olympiad in Informatics).

Elevii romani au dominat competitia din acest an dovedind un nivel ridicat de pregatire, reusind sa obtina un numar impresionant de medalii. Cu o medalie de aur, doua de argint si una de bronz, echipa Romaniei s-a clasat pe locul I in clasamentul pe natiuni.

CEOI este o competitie initiata de Romania in 1994, fiind gazduita an de an, de catre una dintre tarile membre -Croatia, Ungaria, Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Romania.

Nivelul sporit de dificultate al problemelor propuse spre rezolvare precum si valoarea concurentilor recomanda Olimpiada de Informatica a Europei Centrale, drept una dintre cele mai dificile competitii de informatica la nivel international.

Echipa Romaniei a fost alcatuita din: Cosmin Gheorghe medaliat cu aur, Bogdan Tataroiu, medaliat cu argint, Paul-Dan Baltescu, medaliat cu argint - toti elevi ai Liceului International de Informatica Bucuresti, Stefan -Alexandru Filip, medaliat cu bronz, elev al Colegiului National de Informatica Tudor Vianu. Echipa a fost condusa de doamna profesoara Emanuela Cerchez de la Liceul de Informatica “Grigore C. Moisil” Iasi (team-leader) si de domnul profesor Zoltan Szabo, de la Grupul Scolar “Petru Maior” din Reghin (deputy leader).

“Olimpiada de Informatica a Europei Centrale a fost o noua confirmare a valorii elitelor informaticii romanesti. Rezultatele copiilor ne dau sperante ca si anul acesta Romania va obtine rezultate remarcabile la Olimpiada Internationala de Informatica”, a declarat Emanuela Cerchez. Aceeasi echipa va reprezenta Romania la Olimpiada Internationala de Informatica ce se va desfasura in Egipt intre 16-23 august.

***

Intre 8 si 13 iulie, Romania a avut reprezentanti si la Shumen in Bulgaria, unde s-a desfasurat Balcaniada de Informatica pentru Juniori.

Olimpiada Balcanica de Informatica pentru Juniori este o competitie de programare ce se adreseaza elevilor din invatamantul gimnazial, ce provin din tarile Balcanice. Prezenta la acest eveniment reprezinta o reala oportunitate pentru viitorii participanti la prestigioasele concursuri internationale de informatica. Concurentii au ocazia de a-si evalua cunostintele si a acumula experienta competitionala, regulamentul Balcaniadei de Informatica fiind similar cu cel al Olimpiadei Internationale de Informatica.

Puternica echipa de juniori a Romaniei a fost condusa de prof. Marinel Serban de la Liceul de Informatica “Grigore C. Moisil” din Iasi, team leader si prof. Elena-Daniela Lica de la Colegiul National Ion Luca Caragiale din Ploiesti, deputy team leader.

In ciuda concurentei extrem de puternice, cu un punctaj impresionant, de 540 de puncte, echipa Romaniei s-a clasat si la aceasta competitie pe locul I pe natiuni.

Toti cei 4 elevi din echipa au castigat medalii. Astfel, au obtinut medalii de aur: Radu Voroneanu de la Colegiul National ”Mihai Viteazul”, Ploiesti (cu punctaj maxim 600 de puncte din 600 posibile), Andrei Purice de la Colegiul National “Ion Luca Caragiale”, Ploiesti si medalii de argint: Vlad Gavrila de la Liceul International de Informatica Bucuresti si Teodor-Anton Pripoae de la Scoala Generala. Nr. 56 “Jose Marti”, Bucuresti.

Este de mentionat si faptul ca toti cei 4 elevi din echipa Romaniei participanta la Olimpiada de Informatica a Europei Centrale precum si castigatorii medaliilor de aur la Olimpiada Balcanica de Informatica pentru Juniori s-au numarat printre finalistii concursului .campion editia 2008, competitie organizata de SIVECO Romania.

Chinezul profita de buimaceala generala, o lua pe langa baba, ii dau un cot ju-jit nepotului, de-l indoi pe acesta, fix de la genunchi…si pas-pas, o tuli spre lanul de porumb, numarind stiuletii dar mai ales, in goana lui, frunzele ce-l taiara si pe drapta si pe stanga!

- Fir-as! Mai bine ma impuscau!…

Make, cu Harley-ul lui navali intre sateni!

Baba il vazu prima, trase un urlet si incrucisa repede cele doua degete mari de la picioare, in semn de cruce!!!

-Ptiu, ptiu! Sariti! O venit varcolacuuuuuuuuuuuuuu’!

Satenii intoarsera pustile si incepura sa traga inspre Make. Acesta cand vazu ca e groasa, intoarse ghidonul si o lua si el prin porumb. In scurt timp il vazu in fata pe Chinez. Uita de pustile din spate si incerca sa-l calce pe Chinez. Dar chinezul era dibaci si in ultima clipa sarea ba in stanga, ba in dreapta. Make nu-l nimerea si pace.

Sportul lor amical de-a vanatorul si vanatul dura ceva timp pana ce terminara lanul cu porumb. Aici, pe pajiste, Make se simtea in avantaj, asa ca se hotara sa doboare aratarea mica si galbena cea iute de picior. Din pacate pentru el, si din fericire pentru chinez, un fazan ii sari in fata lui Make care frana brusc. Enervat, Make cobora de pe motor si pali fazanul cu o manivela. Acum era randul chinezului.

Inspaimantat, chinezul dadu sa fuga dar Make il prinse de gat…

- Iertare stapane… reusi chinezul sa bolboroseasca.

Make, cu o mana in gatul chinezului, se uita in stanga si in dreapta, vazu ca erau singuri si il intreba pe chinez:

- Cu mine vorbesti ma?

- Da… indurare, maria-ta!

- Ce-ai ba, esti bolând? Ce dracu ma iei cu maria-ta, stapane etc. Ce, crezi ca eu sunt Mircea?

- Nu, dar vroiam sa fiu respectuos.

- Hai ma, zi ca ai vedenii. Oricum, ce alergai asa ca disperatul?

- De frica!

- Ti-era frica de mine? intreba Make cu o mina inocenta.

- Da. Uite, si acum ai o mana in gatul meu, spuse Chinezul cu o voce gatuita.

- Normal, bai mititelule, ca sa nu fugi. Eu vreau sa-ti dau inapoi pasaportul care ti-a cazut din buzunar si tu alergi ca iepurii prin porumb. Chiar asa, ca sa stii, bai mititelule, ca eu am mai vazut d’astia ca tine. Eu sunt un om umblat, am fost si la rusi, sa stii!

- La rusi? Si ce-ai facut acolo?

- Asta e alta poveste, spuse Make bagandu-si mainile in buzunare. Iata si pasaportul tau chinezule. Chiar asa, eu sunt Make, pe tine cum te cheama?

- Eu mi-s Chinezul!

- Da! Spuse Make cascand ochii.

- Da, zise si chinezul.

- Ce da? intreba Make.

- Nu stiu!

- Ba, tu esti greu de cap?

- Nu.

- Te-am intrebat cum te cheama chinezule!

- Eu sunt Chinezul!

- Bine ma, asta stiu, zi-mi ceva ce nu stiu.

- M-am nascut langa…

- Ba, omule! Taci!. Taci! Ai auzit?

- Da.

- Si atunci de ce nu taci?

- Pai…

- Mucles!

Chinezul se facu mic si tacu din gura. Atunci, Make isi trase rasuflarea si se apropie de chinez.

- Ba baiatule, uite, eu te intreb ceva simplu, ca la gradinita, “Cum te cheama omule”, tu o sa stai, o sa te gandesti bine si o sa-mi raspunzi ca la gradinita “Numele meu este, ala care este”. Daca nu stii, incearca cu “my name is” sau in franceza, turca, germana etc. gasesc eu un translator. Totul e sa nu-mi vorbesti in chineza. E bine? Chinezul facu semn din cap ca da.

- Bun, deci, cum te cheama chinezule?

- Pe mine ma cheama Chinezul!

In acel moment Make se inrosi la fata, si zise:

- Stii ce? Ma enervezi, ia da pasaportul la mine sa citesc eu ce scrie.

Make desfacu pasaportul, pe care i-l smulse din mana chinezului, si se uita la nume.

Name: Chinezul.

- Aha! Deci te cheama Chinezul?

- Da, raspunse acesta, oftand usurat.

- Si de ce nu zici asa?

- Pai…

- Bine mai chinezule, greu se mai intelege omul cu tine. Voi astia mici si galbeni sunteti cam grei de cap si in plus, nici nu prea tineti la bautura. Ce dracu’ s-a intamplat cu tine?

- Am auzit ca nu e frumos sa vorbesti despre necuratul.

- Pai tu de ce religie esti galbejitule?

- Crestin!

- Aha!

-… si musulman!

- ….?

- … si budist, si mai cred si in cei 1000 de zei ai Chinei.

- Cu tine alaturi, viata e o provocare, spuse Make punandu-si o mana pe frunte.

- Da? De ce, intreba chinezul facand ochii mari.

- Tot imi vine sa te iau la palme, abia ma abtin, asta e o mare provocare pentru mine. Acum, incearca sa uiti ce a fost mai devreme si povesteste-mi ce s-a petrecut in sat, ca mi se rupe unde te-ai nascut si ce ai facut pana acum. E clar?

Chinezul dadu din cap aprobator si ii povesti totul cu lux de amanunte.

- Deci Vania a luat-o pe Ana? Si bulangiul ala de Manole nu a facut nimic. Mare porcarie! concluziona Make.

- Ce facem Make?

- Dupa cum vad eu problema, noi avem un ghinion comun.

- Care?

- Baba.

- Si ce facem?

- Ii luam gatul babei. Dupa aceea intram in sat ca ne descurcam cu astia. Or fi ei multi, dar sunt prosti de impung.

- Ce impung?

- Lasa, ca-ti explic eu alta data, acum hai la baba.

- Nu putem sa o legam pana ne facem intrarea in sat? Chiar trebuie sa o omoram? Intreba Chinezul urcandu-se in spatele lui Make pe motor.

*      *      *

Oceania, parasita de Make, era nervoasa si se gandea cum sa-l pedepseasca pe acesta. Decise ca o infruntare fata in fata cu Make i-ar aduce cele mai mari satisfactii. Cu o mana exersata in mii de ore de antrenament arunca lasoul spre unul dintre caii din pajistea satenilor. Din fericire, avu noroc si il prinse pe cel mai semet dintre ei, din doar trei incercari.

Oceania incaleca rapid si o lua pe drumul ce ducea spre sat. Chiar daca fusese departe, avusese impresia ca auzise mai devreme toaca, inca un motiv de ingrijorare. Focurile de arma nu erau de natura sa o linisteasca asa ca isi biciui bidiviul neincetat, reusind sa ajunga la destinatie extrem de rapid.

Satul era pustiu. In centrul sau, pe o banca, statea la soare Dan, jucandu-se cu un aparat de fotografiat. Oceania descaleca in fata lui.

- Dane, unde e Make? intreba Oceania transpirata de atata efort.

- Domnu a dat, Domnu a luat.

- Ce sa ia Dane?

- Nu stii? Make a murit!

- Cum?

- Asta nu stiu, da pentru mine nu are nici o importanta. Ma stii doar, mie-mi place prin bucatarie, IT-ul, ceva poezie si de ce nu, femeile. Chiar asa, stiai ca esti frumoasa?

- Dane, am mai vorbit pe tema asta, eu sunt a lui Make.

- Acum, ca Make e mort…

- Make era bine sanatos acum o jumatate de ora.

- Daca zici tu, Oceania…

- Da, asa este.

- Atunci, mai vorbim despre asta dupa ce moare Make, ca la cat e de ametit, nu are zile multe. Oricum, vorbeste cu Manole si cu Vania ca astia au venit cu vestea mortii lui Make in sat.

Oceania se urca pe cal si o lua spre crasma de pe deal. Aceasta era locul de intalnire al tuturor.

*      *      *

La crasma, Vania incerca sa-l consoleze pe Manole, care era deja matol:

- Lasa Manole ca Ana va fi pedepsita, nu mai fi nervos.

- O iubesc Parinte! Din toata inima.

- Nasol, o sa-ti refaci tu viata dupa ce o spanzuram.

- Acum, ca Make a fost declarat oficial mort, nu mai are o sansa Ana? Eu o iert.

- Eu si Mircea facem jocurile, spuse Vania fecandu-si mainile. Dar, vezi tu, Make nu e mort. A aparut pe motor in mijlocul satului.

- Dar ala a fost un varcolac!

- Varcolac esti tu cu măta, prostule! Nu exista asa ceva. Numai prostimea crede in aratari. Baba aia era sonata!

In acel moment, usa crasmei se rupse din balamale si lumina orbitoare a soarelui navali inauntru. In locul unde fusese usa silueta Oceaniei furioase se profila in praful din incapere. Ii vazu pe Vania si pe Manole stand de vorba la masa din colt. Din cativa pasi rapizi ajunse langa ei si striga nervoasa:

- Ce-ati facut cu Make al meu?

Cei doi meseni isi aruncara o privire scurta si incercara sa o linisteasca. Din pacate pentru ei, nu le reusi figura asa ca o luara la fuga prin crasma, daramand de-a valma scaune si mese. Oceania rupsese deja o bucata dintr-o scandura si ii alerga necrutatoare, altoindu-i cand pe unul cand pe altul, pe masura ce-i prindea. Cu greu, Vania reusi sa iasa pe usa crasmei abandonandu-l pe Manole in mainile grele ale muierii furioasa. Il durea spatele, capul si chiar picioarele, vanataile deja isi facusera aparitia pe tot corpul sau de ascet.

- Femeie nebuna. Sper sa se linisteasca pana ma intalnesc din nou cu ea. Oricum, eu am scapat usor, cu Manole e problema…

O dimineata placuta de dumunica. Iata ca la usa suna cineva. Ma reped si imi iau un halat pe mine ca sa pot deschide usa intr-o tinuta decenta. Ma gandeam sa imi pun si cravata, dar soneria devenea din ce in ce mai agresiva. Asa m-am decis sa las cravata sa zaca in sifonier si deschid in sfarsit usa.

Vecina, mestera si atotcunoscatoarea evenimentelor mondene din cartier, era in prag si imi facea semne din mana. Eu stau mirat in usa neintelegand daca cu mana goneste mustele si tantarii de pe scara sau imi face mie semne. Vazandu-ma nedumerit, vecina isi calca pe suflet si deschide gura spunandu-mi cu un aer conspirativ:

- Ati auzit? murmura ea.

- Ce? Intreb eu imprudent.

Brusc, nemultumita de tonul meu, vecina se strecoara in casa. Inchide usa dupa ea si imi spune vizibil usurata:

- De doua zile il urmaresc pe Chiliman.

Valeu! S-a indragostit vecina imi spun eu. Cand vreau, si mai ales daca ma intereseaza subiectul, pot deveni un ascultator perfect. Deci, iau o fata oarecum preocupata, si, mimand indiferenta, o intreb:

- Dar ce aveti cu primarul, v-a suparat cu ceva?

- Pai nu stiti?

- Ce sa stiu? Deja sunt in ceata. Luati-o usurel, cu inceputul, ii spun invitand-o sa stea pe un scaun.

- Ne-au anuntat gunoierii ca nu o sa mai vina sa ne ia gunoiul.

- Ups, asta e grav. Pai nu le platim luna de luna? De ce sa nu mai vina?

- Nu stiti scandalul dintre Chiliman si REBU?

- Ba da, asta a fost de mult. Ce mai e acum?

- Iar s-au certat si acum au reziliat toate contractele, imi spune ea conspirator. Nici factura pentru gunoi nu mai vine.

Ma decid sa iau taurul de coarne si ii spun hotarat vecinei:

- Misiune de cercetare in blocul vecin! Vedeti cum au rezolvat ei problema!

- He, he, am fost deja, mi-a replicat ea.

- Si?

- Nimic, sunt si ei disperati, iata ca nu au nici o solutie. Sunt si ei in aceeasi situatie ca si noi.

- Naspa! O sa ma gandesc cum putem rezolva problema.

- Eu il pandesc pe Chiliman, cand vine sau cand pleaca de la primarie, sa dau cu el de pamant, imi spune ea hotarata.

- OK, e si asta o solutie. Dar ne trebuie un backup pentru cazul in care nu-l prindeti.

- Punem gunoiul langa stalpul din fata casei. O sa-l ridice gunoierii stradali. Nu ati vazut cat gunoi era acolo ieri dimineata?

- Sincer, nu! ii spun eu nedumerit.

Vecina se ridica de pe scaun si se pregati sa paraseasca demn apartamentul. Eu declar oficial sedinta inchisa si o conduc pana la usa.

Imediat cum inchid usa, arunc halatul gros de pe mine si dau drumul la aerul conditionat. Uf, am transpirat tot sub acel halat facut pentru vremurile de iarna. Ies pe balcon ca sa rumeg informatiile cu o tigara. Fara sa vreau, imi arunc ochii in strada si vad un domn in costum si cu o mapa sub brat. O mana tinea mapa, iar cealalta o mica punguta de plastic legata la gura. Cu un gest elegant lasa punga de plastic langa stalp si se indeparteaza.

Raman sa-l privesc cum se urca intr-un Range Rover si demareaza spre Victoriei.

Je, vecina, ceilalti locatari si cu vecinii din cartier, dorim sa-i multumim Domnului Primar Chiliman pentru minunatele zile de vara in care ne asasineaza propriile gunoaie.

Câţi dintre noi nu am văzut epoca de gheaţă pe calculatorul nostru? Un program rebel care nu vrea să se închidă, sau care a îngheţat pe ecran ne forţează câteodată să resetăm computerul… inevitabil şi cu câteva documente nesalvate.
Nişte unii de peste gârla ce o numim de obicei Atlantic au fost suficient de enervaţi de această caracteristică a computerelor de azi încât au decis să ia măsuri.
Practic, au pus ochii pe Xkill din lumea UNIX şi i-au făcut o clonă pentru Windows. Soft-ul minune care ucide programele blocate se numeşte “One Click App Killer” şi poate fi descărcat de aici.

Totuşi, câteodată, ca utilizator frecvent de computer pot spune că mi-aş dori să se inventeze programul-minune care ucide creeatorii softurilor care se blocheaza.

E vineri, e vara, multa lume se gandeste la vacanta asa ca un zambet nu strica.Ice Age 2 extended - pentru bucuria noastra.

Urmatoarea intrebare a fost pusa la un examen de fizica la Universitatea din Copenhaga:
“Cum puteti determina inaltimea unui zgarie-nor daca aveti la indemana un barometru.”
Un student a raspuns: “Legam o sfoara lunga de capatul barometrului, il coboram pana atinge pamantul si daca suntem pe acoperis obtinem lungimea inaltimea cladirii ca fiind lungimea sforii plus lungimea barometrului.”
Acest raspuns original l-a determinat pe examinator sa-l pice pe student la examen. Studentul a facut contestatie intrucat a considerat ca fusese nedreptatit, iar raspunsul sau era correct.
Universitatea a decis sa numeasca un professor examinator independent pentru a decide in acest caz.
La studiul contestatiei, profesorul independent a tras concluzia ca raspunsul a fost intr-adevar corect, dar nu arata in nici un fel cunostintele de fizica dobandite de student. A decis sa cheme studentul si sa-i ofere sase minute in care acesta sa prezinte un raspuns verbal care sa dovedeasca macar cateva cunostiinte minime de fizica.
Timp de cinci minute, studentul a pastrat tacerea. Profesorul independent i-a reamintit ca timpul trece. Atunci, studentul a raspuns ca are mai multe rasunsuri relevante asupra subiectului, dar nu se poate hotara pe care sa-l foloseasca.
Fiind din nou avertizat sa se grabeasca, studentul a replicat ca „poti lua barometrul, sa-l arunci de pe cladire. Prin masurarea timpului in care barometrul cade la pamant se poate masura inaltimea cladirii. Astfel, inaltimea cladirii este data de formula fizica pe care am notat-o pe aceasta hartie.”
Studentul a adaugat „Dar eu nu recomand aceasta metoda, ar fi un ghinion pentru barometru. O alta alternativa ar fi in cazul in care avem soarele pe cer. Astfel, daca vom masura umbra cladirii si vom masura si marimea umbrei barometrului, impreuna cu dimensiunea barometrului vom putea detremina rapid inaltimea cladirii. Practic, vom avea o problema simpla de proportionalitate geometrica. Pe hartie veti gasi formula ce trebuie aplicata.
Dar, daca vrem sa apelam la metode mai stiintifice vom putea lega o bucata de sfoara de barometru, pe care il vom balansa asemenea unui pendul. Prima data la nivelul solului, apoi la inaltimea acoperisului. Inaltimea, va fi data de diferenta dintre gravitatia masurata la nivelul solului si cea de pe acoperis. Totusi, am detereminat ca trebuie sa facem calcule extrem de complicate pentru a afla inaltimea. Oricum, vi le-am atasat si pe acestea.
Sau, domnule, o alta metoda, ce implica mai putine calcule ar fi urmatoarea. Daca aceasta cladire are o scara exterioara si putem urca pe ea vom masura in felul urmator. Vom pune barometrul la baza, vom trasa inaltimea pe zidul cladirii, vom pune barometrul de la acel semn si vom continua operatia pana cand vom ajunge in varf. Astfel, vom putea calcula inaltimea cladirii ca un multiplu al lungimii barometrului.
Totusi, eu sunt convins ca dumneavoastra asteptati de la mine raspunsul extrem de tipic si plictisitor. Bineinteles ca putem folosi barometrul pentru a stabili diferenta de presiune de la nivelul solului fata de cea de la nivelul acoperisului. Se poate transforma astfel, cu ajutorul unei formule diferenta in milibari in metri pentru a se stabili inaltimea cladirii.
Totusi, eu consider ca cea mai buna metoda de a afla inaltimea cladirii este de a vorbi cu portarul si sa-i spunem ca ii oferim cadou un barometru dragut daca ne spune care este inaltimea cladirii.”
Studentul era Niels Bohr, singurul danez care a castigat premiul Nobel pentru Fizica.

Chiar daca aceasta anecdota nu este reala, ea spune mult despre cei care gandesc altfel decat majoritatea.

…dar Chinezul..nu dusese gandul pana la capat…stia el de ce, nu-i suporta degeaba mirosul imputitului… Ridica ochii, catre imaginarii Buddha, Mao si Tao, rugandu-se sa-i inchida, macar pentru o clipa narile…ceea ce ei si facura, lasandu-l fara inspiratie dar si fara expiratie, tot pentru o clipa!

…deci, Secretul, Secretul trebuia pastrat…unde? unde putea fi in siguranta? Si pentru prima oara Chinezul…se uita gales la Manole, ii venea sa-i spuna: Inapoiatul meu, drag! … apoi brusc isi revenii…gandindu-se la faţa unui Imparat, cand e suparat, dar si la jegul dintre doua degete consecutive ale unui picior drept, la cel stang, avandu-le unite din nastere!

Manole era suparat si gonea cu viteza din ce in ce mai mare pe strazile pustii. Nu-i trebui mai mult de zece minute ca sa ajunga in sat. Frana brusc chiar in fata bisercii si ii spuse Chinezului:

- Gata galbejitule, eu pana aici merg, coboara.

- Nu am avut placerea sa-ti aflu divinul nume, boierule!

- Ma cheama Manole si sunt Marele Mester al Casei Regale, Purtator al Barosului Mariei sale Mircea.

- Luminata fata boiereasca, cu ce te pot ajuta, ca eu sunt foarte saritor de felul meu si nu-mi place sa te vad suparat, spuse Chinezul cu un zambet pe fata.

- Cu nimic, spuse Manole cu o fata crispata. Se scarpina in crestetul capului gandindu-se de ce avea mai mare nevoie acum. Daca insisti Chinezule, du-te sa bati toaca sa se stranga lumea. Vreau sa mergem cu totii, intr-un cortegiu de mai mare cinstea si sa-i ridicam trupul neinsufletit al lui Make din camp.

Chinezul se orienta rapid si cu miscari de felina se repezi catre toaca de langa clopotnita. Intre timp, Manole batu cu putere in poarta chiliei unde isi ducea zilele preotul satului.

- Cine e acolo sa ma deranjeze in meditatiile mele transcedentale, se auzi un glas puternic de partea cealalta a portii. Daca nu esti Mircea, uita ca ai batut la poarta.

- Sunt eu Manole!

- Manole? Neinteresant. Esti turc? Doar ti-am zis ca nu sunt acasa!

- Parinte, deschide ca e o urgenta!

- Vin, vin, spuse Vania indreptandu-se spre poarta. Era clar, toata meditatia din aceasta zi i se dusese de rapa. Manole nu era un om rau, dar era un pisalog fara pereche, iar Vania nu-l pretuia de loc pentru aceasta “calitate”.

Avusese o noapte grea, niste pisici se alergasera prin fata geamului sau pana la cantatul cocosului. Calimara sa, o tigaie, doua trei pahare impreuna cu IPodul erau si acum in diferitele colturi ale gradinii ca niste urme triste ale unei batalii ce nu putea fi castigata. Munitia folosita de-a lungul noptii se dovedise inutila in fata instinctelor puternice ale bestiilor feline. Acum, meditatia sa se orienta pe tipul de munitie ce-l va folosi la noapte. Mangaiatul armei ii dadea un sentiment de siguranta dar tipul de cartus, cu alice sau cel cu glont pentru mistret, era deocamdata o problema ce nu isi gasise rezolvarea.

- Ce s-a intamplat Manole? Nu-ti prieste aerul de munte sau vrei sa divortezi?

- Ce gand ciudat parinte, accepta biserica asa ceva? S-a mai pomenit?

- O da, bineinteles, dar dupa aia facem un tribunal si te ardem pe rug, spuse Vania razand manzeste.

Manole nu gusta gluma, asa ca ii spuse repede preotului ca a murit Make si ii facu o scurta descriere asupra circumstantelor mortii acestuia.

- Naspa, spuse Vania. Asta inseamna ca am de lucru. Nu mai murise nimeni de cateva luni in sat si nici nu fusese un an prea bun pentru cununii, asa ca Vania nu prea avea ce sa faca. Duminica mai tinea cate o slujba scurta, inainte de a semna condica la crasma de pe deal. Acum, odata cu moartea lui Make, era clar ca acesta neavand urmasi Harley-ul i se cuvenea lui. Era sigur ca pentru motor va trebui sa se lupte cu Oceania iar sansele erau impartite, Oceania nu se lasa cu una cu doua.

In timp ce Vania se duse sa-si imbrace reverenda si sa-si ia crucea, se auzi toaca. Un vuiet de primejdie se lasa asupra satului. Lumea incepu sa iasa din curti, adunandu-se grupuri, grupuri sau in cirede, dupa afinitati si preferinte. Unii iesisera cu coasele, altii cu furcile. Cei mai avuti isi luasera flintele. Nu trecu prea mult timp si focurile de arma rasunara deasupra satului.

Vania iesi in fuga si ii spuse lui Manole sa-l urmeze rapid. Curand ajunsera in mijlocul satului. Aici, lumea era agitata si era cu ohii la toaca din sat.

- Trage Cristi mai la dreapta, ca vazui un cap acolo. Poc! Si focul de arma pleca in directia victimei. Ion nu nimeri nici de data asta. Ceilalti flintasi facusera roata in jurul turnuletului in care era toaca si pandeau orice miscare pentru a deschide focul.

- Ce faceti aici oameni buni? prelua Vania initiativa.

Cristi pasi excitat in fata si spuse vesel:

- Parinte, un animal mic si galben s-a aciuiat ici in turnuletul de la toaca si acum facem pariurile cine il doboara primul. Te bagi si matale cu parale? Sau poate ai vrea sa participi la tragere?

- N-am dormit prea bine azi noapte, mai Cristi, draga. Esti parsiv ca stii cum imi tremura mana inainte de coniacul de la pranz.

- Uite animalul! spuse o baba aratandu-le tragatorilor capul chinezului care aparuse brusc printre doua scanduri.

Flintele trasera o noua salva in directia turnuletului. Manole isi dadu seama de greseala. Trebuia sa faca ceva, asa ca striga:

- Stati mai oameni buni ca nu e un animal, e Chinezul.

- Ce bai Manole, ne crezi prosti? spuse baba artagoasa. Ce noi nu am vazut animalul? Nu te mai da tu destept!

- Ma jur pe ce am mai sfant! Aici de fata cu Parintele si cu toata lumea. E un chinez, un om ca si noi dintr-un popor indepartat. Are ochii un pic oblici, pielea mai galbena dar e un om ca si noi.

Manole le istorisi pe scurt drumul lui cu masina si ii lamuri pe oameni. Singura, baba statea muta in fata lui Manole. Acesta o trase deoparte si incepu sa-i vorbeasca.

- Mamaie, ai inteles? E un om ca si noi, chiar daca nu ai mai vazut pana acum oameni ca el, asta nu inseamna ca e un animal. E clar?

- Da, maica, spuse spuse intr-un tarziu baba. Acum mi s-a luminat mintea, inteleg.

- Sigur? vru Manole sa se asigure.

- Da, sigur.

- Mamaie, sa nu te sperii.

- Nu maica, sa stai linistit.

Vazand ca toata lumea se domolise, Manole striga catre chinez sa iasa afara, ca nu mai e nici un pericol. Ca o nevastuica, Chinezul scotea capul pret de cateva fractiuni de secunda, cand prin dreapta, cand prin stanga, cautand sa se asigure ca terenul era sigur. Dupa mai multe ocheade aruncate in fuga si dupa mai multe vorbe ale lui Manole, incet, incet se ridica in picioare pe deasupra parapetului ce inconjura toaca din turn.

Lumea din sat il privea cu un gram de neincredere, dar si cu multa curiozitate si prietenie pe Chinez.

- Ai patit ceva Chinezule? Esti ranit?

- Nu! Sa multumesc cerului ca am scapat doar cu o sperietura, spuse Chinezul tinandu-se cu mana de inima, in timp ce cobora scarile din turn.

Atunci, ca un demon al razbunarii, cu parul ce atarna in toate partile, asemeni unei vrajitoare din basmele strabune, baba sari in mijlocul oamenilor. Ochii adanciti in fundul capului aruncau fulgere deasupra nasului coroiat ca de vultur. Intinse mana cu aratatorul spre chinez si striga:

- Vorbeste!!!!!! Vorbeste!!!!! Animalul vorbeste!

Un nepot o lua de mana si o conduse incetisor catre casa. Baba continua sa murmure “ai vazut ca animalul vorbeste, nepoate?” repeta ea fara incetare.

Vania ce se simtise un pic ignorat in timpul operatiunii “animalul” se urca dintr-un salt pe scara ce ducea spre turn. Aici lua o mina grava si spuse.

- Sateni, vreau sa va anunt ca cel mai indragit membru al acestui sat a murit.

- A murit Roxana, murmura lumea, cu gandul la curva satului.

- Ati inteles gresit nu a murit Roxana, ci Make!

- Valeeeeuuu! Se auzi un strigat din multime.

Toti s-au dat la o parte si s-a facut un mare gol in jurul ei. Ana, in camasa de noapte, statea in genunchi si plangea.

- De ce ai murit Makeee!!! Cine ma mai iubeste ca tine? Unde te-ai dus?

O tacere adanca se lasa in sat. Vania, cu un glas sobru spuse:

- Este clar, aceasta femeie, e o nevasta vinovata de adulter. Inchideti-o pana vorbesc cu Mircea sa-i facem o judecata corecta.

Manole, socat, statea intepenit langa Ana. Lacrimle stateau blocate. Nu putea plange chiar daca avea sufletul sfasiat de durere. Totusi, razbunarea lui era mai dulce, il omorase pe Make cu mana lui, gandi el intr-un tarziu. Doi poterasi o ridicara pe Ana de la pamant si se dusera cu ea in inchisorile domnesti.

Intre timp, Vania pregatea cortegiul oamenilor care-i vor aduce corpul lui Make din campie, iar acesta gonea cu Harley-ul catre sat. Oceania luase si ea un cal si venea direct peste campurile mlastinoase ce acopereau partea sudica a satului pentru a-l pedepsi pe Make.

In epopeea achizitiei motorului de cautare Yahoo sau a intregii companii Yahoo de catre Microsoft apar noi elemente. Astfel, actionarul majoritar al Yahoo, Carl Icahn a trimis o scrisoare celorlalti actionari. In aceasta scrisoare se arata de ce Microsoft nu doreste sa negocieze cu actuala echipa manageriala si practic se cere intr-un mod imperativ schimbarea actualei conduceri a companiei. Schimbarea managementului ar trebui sa survina dupa intalnirea actionarilor programata la inceputul lui august.

Iata scrisoarea integrala:

Carl C. Icahn
ICAHN CAPITAL LP
767 Fifth Avenue, 47th Floor
New York, NY 10153

July 7, 2008

Dear Yahoo! Shareholders:

During the past week I have spoken frequently with Steve Ballmer, CEO of Microsoft. Several of our conversations have lasted as long as an hour. Also, a few of our discussions have taken place while other top executives, such as Kevin Johnson, participated. Our talks centered on the industry in general but, more importantly, on how Yahoo! and Microsoft can do a transaction together. Steve made it abundantly clear that, due to his experiences with Yahoo! during the past several months, he cannot negotiate any transaction with the current board. His logic is simple. If and when a transaction was consummated, Microsoft would be guaranteeing a great deal of capital at closing. However, a transaction could take at least nine months and perhaps longer to obtain regulatory clearance in the U.S., Europe, and elsewhere. During that period, if the current board and management team of Yahoo! mismanage the company (and their recent track record is far from reassuring), Microsoft would be putting its money at risk and a great deal could be lost.

For example, in a transaction to purchase the whole company, a very large amount of capital would be due at closing. Even in an “alternate” transaction, where just the “Search” assets were purchased, large guarantees would have to be made and, again, large sums could be lost if the company was mismanaged. Microsoft perceives this risk may be quite high with the current board and management in place. However, Steve made it clear to me that if a new board were elected, he would be interested in discussing a major transaction with Yahoo!, such as either a transaction to purchase the “Search” function with large financial guarantees or, in the alternative, purchasing the whole company. He stated that Microsoft would be willing to enter into discussion immediately if the new board that has been nominated were elected. While there can be no assurance of a future transaction, as many of you know, I have negotiated successfully a large number of transactions over the past years. If and when elected, I strongly believe that in very short order the new board would, subject to its fiduciary duties, be presenting to shareholders either a purchase offer for the whole company or a very attractive offer to purchase “Search” with large guarantees. I hope to continue to be speaking to Steve over the next few weeks; however, since I do not as yet represent the Yahoo! board, both Steve and I do not wish to get into details over price, or even which of these transactions makes the most sense.

Much has been said about how badly the Yahoo! board has “botched up” negotiations with Microsoft over the past months. There is no need to keep pointing out the mistakes I believe Yahoo! made by not immediately taking a $33 offer made by Microsoft. But one thing is clear - Jerry Yang and the current board of Yahoo! will not be able to “botch up” a negotiation with Microsoft again, simply because they will not have the opportunity.

Our company is now moving toward a precipice. It is currently losing market share in its “Search” function; our current Board has failed to bring in a talented and experienced CEO to replace Jerry Yang and return Jerry to his role as Chief Yahoo!, and currently it is witnessing a meaningful exodus of talent. It is no secret that Google (which hired a great operator as CEO) continues to dramatically outperform Yahoo!. According to publicly available information, Google’s income from operations grew 59% per year over the last two years while Yahoo!’s shrank 21% per year. However, none of the above has caused the Yahoo! board to hesitate in paying themselves $10,000 per week. IT IS TIME FOR A CHANGE.

If elected, I have little doubt that the new board, subject to its fiduciary duties, will do what the current board will not do, i.e.,

- Immediately start negotiation with Microsoft to sell the whole company or, in the alternative, sell “Search” with large guarantees.

- Move expeditiously to replace Jerry Yang with a new CEO with operating
experience.

Sincerely yours,

CARL C. ICAHN

Romanii care vor sa se angajeze la marile companii multinationale ar trebui sa stie ca exista o multitudine de reguli si regulamente interne care trebuie respectate. Va prezint doar unul dintre regulamentele ce stipuleaza modul in care se utilizeaza limba romana in cadrul companiei. Este clar ca pentru bani mai multi viata devine din ce in ce mai grea:

sau in format PDF romanianimpresions

O dulce dimineata de mai tocmai sosise pe meleagurile carpatine. Alex era deja imbracat intr-un tricou rosu ce se mula perfect peste bicepsii pronuntati. Indiana Jones era porecla pe care o dabandise dupa nenumaratele aventuri pe care le traise in Anzi, in stepele rusesti sau in cateva insule obscure din Indonezia. Descoperirile unor civilizatii, necunoscute pana atunci, ii adusese faima unui cercetator care obtine rapid rezultate. Ori de cate ori pornea in cautarea unui obiect, al unei civilizatii sau chiar a unei comori, reusea sa gaseaseasca rapid drumul cel mai scurt spre descoperiri epocale. Parca un a saselea simt il indrepta din sute de piste catre cea corecta.
Astazi, se intorsese in tara, impreuna cu echipa sa de cercetatori pentru a analiza o descoperire uluitoare. Un bloc dintr-un material necunoscut fusese descoperit. din intamplare, in apropierea unei manastiri. In mod evident, fusese facut de mana omului si nu se descoperise inca nici autorul, nici data realizarii si nici motivul acesteia.
Cu o seara inainte isi pusesera corturile in zona de interes si delimitasera situl arheologic pentru a se putea apuca de treaba in zori. Ana fusese extrem de atenta cu toate amanuntele instalarii. Ochiul ei de femeie punea ordine in haosul zilnic ce ar fi fost de nesuportat chiar si pentru barbati.
- Alex, l-ai vazut pe Cristi?
- Nu l-am vazut, dar stii ca e repezit, cred ca o fi ajuns deja langa “animal”. Era jocul lor de cuvinte, intotdeauna ii spuneau “animal” obiectului strain care-i facea sa inceapa cercetarile.
Intr-adevar Cristi era “calare” pe bolovan. NASA ar fi fost invidioasa sa vada computerele ce macinau tone de informatii intr-un ritm de zece ori mai rapid decat orice alt computer similar, si asta doar datorita unui soft-minune creeat de Cristi pentru analiza siturilor arheologice.
Ana si cu Alex au trecut micul damb ce ii despartea de zona unde aveau sa-si faca cercetarile.
- Cristi, lasa mai sarmele si bitii aia pentru mai tarziu, ca ne e foame si vrem sa ne asezam cu totii la masa.
- Alex, Ana, veniti incoace sa vedeti minune cu bolovanul asta.
Brusc, Alex uita de masa si se repezi langa calculatorul lui Cristi.
- Ce e? intreba el, avand senzatia ca o mare descoperire e pe aproape.
- Bolovanul asta nu e decat o mica parte dintr-unul mai mare, spuse Cristi.
- Cat e de mare?
- Nu stiu inca, dar cel putin 20 de metri lungime, iar latimea nu i-am determinat-o inca.
- Cum sa te ajutam, intreba si Ana.
- Luati senzorii astia trei, si ii infigeti in pamant la o distanta de 50m intre ei. Vedeti ca trebuie sa va iasa un triunghi echilateral. Sa masurati bine daca vreti precizie la calcule.
Alex fixa un senzor chiar langa calculator si pleca sa-l puna pe cel din stanga. Ana plecase deja cu cel din dreapta. Totul se executa rapid si in cateva minute aparu si Cristi cu o tigaie si un baros.
- Ce faci Cristi cu tigaia?
- Am nevoie de niste unde de soc, Alex. Te duci in mijlocul triunghiului si dai cu barosul in tigaie. Vezi sa fixezi bine tigaia in pamant.
- De ce?
- Ca sa masor reflexiile undelor create de tine, in pamant.
- Aha, zise Alex neincrezator. Oricum, se invatase sa nu puna prea multe intrebari asupra metodelor folosite de Cristi.
Dupa ce fixa tigaia cu fundul pe pamant, incepu sa o loveasca cu barosul. Dupa a treia lovitura, era clar ca tigaia nu mai putea fi folosita vreodata pentru gatit - si asa se dusese si masa lor.
Cristi topaia ca un apucat, semn ca gasise dimensiunile exacte. Alex se repezi sa vada si el.
- Bolovanul nostru are 45 de metri lungime, 34 de metri latime si o adancime de 2 m.
- De la ce o fi, intreba Alex. Ai mai auzit de asa ceva?
- Nu, e unicat, am verificat in baza de date si asa ceva nu a mai fost semnalat pana acum.
- E clar facut de om, forma geometrica exacta cu muchiile drepte nu lasa loc de interpretari. Materialul galbui este totusi un mister.
- La scanarea mea am gasit un obiect suspect 70 de m mai in deal, la 2 metri adancime. Ioane, ocupa-te cu Ana de suspect pana cand fac eu analizele la bolovanul initial.
Alex si Ana au urcat panta si cu doua lopeti au incercat sa sape pentru a da de obiectul strain. Dupa doua lopeti, pamantul s-a surpat sub picioarele lor, si au cazut intr-o mica groapa de doar 2m adancime. Alex o lua pe Ana in brate pipaind-o sa se asigure ca nu a patit nimic. Ana, se ridica pe varfuri lasand mainile pricepute ale lui Alex sa-i verifice toate oasele.
- Gata, Alex, sunt OK, ma mai doare doar o coasta dar in rest nu am nimic.
- Bine, hai sa vedem ce am gasit noi aici.
Alex se intoarse si gasi un cufar cu initiala M pe el.
- Legenda mesterului Manole! Asta trebuie sa fie cufarul lui Manole! Stii legengenda, aia cu Ana. Intotdeauna am crezut ce e doar o poveste. Iata ca incep sa apara primele indicii.
- Sunt excitata!
- Acum ti-ai gasit si tu Ana!?
- Nu, aaa… vroiam sa spun de descoperire. Spuse Ana rosind.
- Da, desigur, unde-mi era capul, bineinteles, spuse Alex si mai incurcat.
- Ce o fi inauntru?
Alex lua lopata si forta incuietoarea cufarului.
- Un jurnal!
- Al cui o fi Alex?
- Al lui Make, nu e a lui Manole, e al lui Make.
Alex era desumflat. Supararea ca nu gasise un mesaj despre Manole sapase cateva riduri pe fruntea lui Alex.
- Cine e Make, Alex?
- Eu de unde sa stiu? Nu am auzit de el!
- Da ce scrie in Jurnal?
- Hai sa vedem!
Jurnalul prezenta incercarile si calculele nereusite ale lui Make din timpul constructiei bisericii. Totusi, ultima nota le atrase atentia:
“Sa-l ia dracu’ pe Mircea ca i-a dat lucrarea lui Manole. Eu eram aproape sa-mi dau seama de ce se darama nenorocita aia de biserica. Lasa-l pe Manole sa se descurce cum o putea!”
- Asta e! Striga Alex vesel. Deci Manole a existat, si nu numai atat a mai fost un mester, Make ce a incercat sa construiasca si nu a reusit.
Alex se catara afara din groapa, o ajuta si pe Ana sa iasa si alerga catre Cristi.
- Legenda Mesterului Manole e adevarata!
- Stiu, spuse Cristi.
- De unde?
- Bolovanul este facut din mortar si inca un lucru la care lucrez si ii da nuanta galbuie. Aici a fost primul loc de constructie pentru manastire si aceasta e baza. Vezi, mai sus pe coama aia e un fel de viaduct care aducea apele prin stanga catre parau.
Viaductul a fost spart intentionat si totul venea aici in mortarul asta. O substanta galbuie a venit prin canalul asta si a infectat mortarul. De asta se macina si nu tinea la constructii. Cineva a sabotat lucrarea.
- Aici este mortar? intreba Alex.
Da Alex. Cand au vazut ca mortarul nu e bun de nimic, l-au abandonat in groapa asta.
- De unde vine viaductul?
- Incepe cam la 200m mai sus pe coama aia, sapati un pic acolo.
Din nou, Ana si cu Alex se dusera cu lopetile la deal. Sapara cateva minute in locul indicat si gasira cateva scanduri impregnate cu substanta galbena. Le impachetara cu mare atentie si coborara cu ele la Cristi.
Acesta ii privea jenat. Era cu o eprubeta in mana si le spuse:
- Am identificat substanta galbena… E urina.
Pentru Alex toate lucrurile se legau acum. Al saselea simt intra in actiune dezvaluindu-i intamplarile de acum cateva secole.
- E clar, sus era bodega. Lemnele sunt de la gardul bodegii. Toti betivii se pisau pe gard. Ca sa poata respira, proprietarul a facut un canal ca toate mizeriile sa se scurga in vale. Cineva a sabotat scurgerea si tot pisatul se ducea direct in mortar. Acesta devenea inutilizabil. Asta e motivul pentru care ce se construia ziua cadea noaptea.

* * (cateva secole mai devreme) * *

Ia de aici! Spuse un barbat nervos in timp ce dadea cu barosul in zidul subtire al canalului. Dintr-o data, la a saptea lovitura, canalul se sparse si intregul lui continut isi gasi un nou drum catre vale, direct in mortarul proaspat pregatit de muncitori.
Barbatul era imbracat cu o pelerina in care nu i se vedea fata, isi sufleca manecile isi deschise pantalonii si urina in noul drum al apelor catre vale.
- Ma pis pe varul si mortarul tau, Manole! mormai el catre vale. Isi trase repede pantalonii, isi indesa si mai bine gluga pe cap si fugi repede, sa nu-l recunoasca nimeni.

Cel mai bun prieten al omului este un termen cu care ne-am obisnuit. Noi romanii spunem ca acest lucru se refera la caini. Totusi, pe alte meleaguri, poate ceilalti considera altceva. Poate indienii spun la fel despre vaci. Chiar si unii dintre noi s-ar putea sa considere ca bautura, tutunul, drogurile sau mai stiu eu ce alte vicii pot da o noua definitie termenului de prieten. Pe de alta parte nici caii, pisicile sau alte animale ce companie, pana la cele mai exotice precum serpii, crocodilii, sobolanii sau chiar soparlele, nu sunt de lepadat.

Deci, daca voi ar trebui sa dati o definitie termenului de “cel mai bun prieten al omului” care ar fi aceea? Ce ati alege?

Urmare din episodul trecut

Petre ii trimise in SMS : I pup you!!! luate-ar necuratul Make!
Make, se scarpina in barba, apoi undeva in dos…doar nu era sa ramaie acolo, pe camp…cand lui ii era sete…
Porni mai intai agale, parca usor nehotarat…apoi din ce in ce mai repede tinand cont si de haita de caini ce-l alergau! O prinse si p-a doua…si se straduia din rasputeri sa bage si in a treia spre a patra!
Din buzunarul de la piept, scoase wireless-ul…cu cine sa ia legatura…Ana nu raspunde…unde-o fi? cand are omu’ nevoie de ea, ioc…sa vie dracu cu gipanu sa ma ieie din camp…of!!!

Brusc isi aduse aminte de Manole. Na belea, daca se duce boul ala la mine acasa si da de Ana. Sa vezi dezmat atunci. Nu avea de ales, trebuia sa ajunga cat mai repede acasa.

Tocmai atunci, din departare se auzi un motor de Harley. Ce dracu? Asta-i Harley-ul meu, care esti ma acolo, pe motorul meu? striga Make suparat.

Eu sunt, Oceania, iubitica ta, se auzi un glas cristalin din padure.

Am pus-o! A dracului belea de viata, tocmai asta sa vina acum, nu-mi ajungea Ana si Manole, isi spuse Make suparat.

Din semiintunericul padurii, imbracata toata in piele neagra, cu parul fluturand in vant precum o zeita a razboiului, Oceania sari peste o creasta si ateriza cu motocicleta cabrata langa Make. Scrasnetul franelor, imbinat cu zgomotul infernal al motocicletei a reusit sa sperie chiar si haita de caini ce aproape il inconjurase pe Make.

- Make, iubitule, ti-am gasit motorul intr-un sant. Mi-a fost frica, ma gandeam ca ai patit ceva, spuse Oceania cu un glas cristalin.

- Da, fa, murisi si eu un pic, ce n-am voie?

- Make, nu fi magar! Tocmai venisi sa-ti spun ca unii cred despre transumanism ca ar fi cea mai periculoasa idee din lume, alţii spun ca este miscarea ce esentializează cele mai indraznete, curajoase, imaginative si idealiste aspiratii ale umanitatii. Mi s-a parut foarte important, Make.

- Ce? Fa, iar vorbesti in dodii?

- Make, tu stii ca te iubesc, dar nu-ti accept mitocaniile. Asa ca daca mai vorbesti urat iti dau una dupa ceafa, de nu mai stii nici sa bei apa cand esti langa fantana.

- Scuza-ma, preaminunata mea, jumatatea mea de flori, steaua vietii mele, spuse Make cu un ton curtenitor.

- Ei, asa-i mai bine! Deci, Make, asculta cu atentie. Transumanismul este o miscare intelectuala si culturala internationala, care sprijina folosirea noilor stiinte si tehnologii pentru a imbunatati abilitatile si aptitudinile mentale si fizice ale oamenilor si a ameliora ceea ce sa vede ca aspecte nedorite si nenecesare ale conditiei umane, cum ar fi prostia, suferinta, boala, imbatranirea si moartea involuntara. Make, eu incerc sa scot om din tine, incerc sa-ti luminez creierul, ai inteles ce am zis eu?

Make statea peostit sprijinindu-se de un copac si se gandea ca mare belea e pe capul lui. Oceania era femeie faina, da cand se pornea cu prostiile aste milosofice, filofofice sau cum dracu le-o spune, vorbea neintrerupt cel putin doua ceasuri. De obicei, Make statea langa ea, lua o fata de om interesat, si ii raspundea cand ea facea cate o pauza cu un “ai dreptate sufletul meu, la asta nu ma gandisem” sau un “da, interesant, mai spune”. Pe vremuri, incercase sa o intrerupa, sau sa-i raspunda monosilabic. Ea se prindea ca nu e atent si-i mai dadea cate una dupa ceafa. Si avea mana grea muierea, ca de la ultima palma i-au lacrimat ochii doua zile, de tot gresea amestecul la mortarul pentru manastire.

Make nu mai putu rabda si spuse:

- Oceania, mandretea mea reincarnata, stiu ca imi doresti tot binele din lumea asta mizerabila.

- Asa e Make, spuse ea, surprinsa de intreruperea lui.

- Dragostea vietii mele, adu-mi, in marinimia ta, putina apa ca simt ca ma sfarsesc aici.

- Da Make se poate? Cum sa nu!

Si Oceania pleca spre parau sa aduca apa. Cum se departa un pic, Make se urca pe motor si demara in viteza catre casa. Oceania siderata se opri din drum si nu putu decat sa-l urmareasca cu privirea. O sa mi-o platesti tu, Make, isi spuse ea neagra de suparare.

* * * * *

Manole se urcase in masina si se indrepta spre casa lui Make.

Trebuie sa-i anunt rudele, saracul Make, sa-mi moara in brate. Eu sunt de vina, nu trebuia sa-i sucesc capul, geaca aia m-a derutat. Sa anunt rudele, da, asta trebuie sa fac.

Pe marginea drumului, Manole zari un om mic si galben ce facea autostopul. Frana brusc, gandindu-se ca era timpul sa faca si o fapta buna in ziua de azi. Asa cum spunea si popa ala mustacios, parca Vania il chema. Da, ii retinuse numele ca se distrase cu altii la auzul lui. Zisese unul ca popa in VAN IAca vorbea de necurat, ca ei tot ce vroiau aia faceau. Distractie de handicapati mintali, ce sa spun.

Manole deschise portiera si omuletul galben se urca in masina. Manole se holba la el ca la o aratare.

- Ptiu drace, piei satana, ce esti tu ma? striga Manole vizibil speriat.

- Eu sunt chinez, un omulet din China si reprezint poporul meu pe drumul flacarii oplimpice.

- Adica vrei sa spui ca tu esti om? Cu ochii aia? Ce-ai patit? Ti i-a prins ma-ta cu bolduri de stau asa?

- Noi, la noi acasa, cu totii avem ochii asa, pentru noi voi sunteti cei ciudati. Credem ca aveti ochi de broasca.

- Bai aburica, la mine in masina nu-mi spui mie chestii de-astea ca acusi te dau jos din mers. Ai inteles?

- Nteles, boierule!

- Cam asa, vezi ca stii sa te porti. Da cum te cheama, aratare?

- Numele meu e Chinezu.

- Ba, da inventivi parinti ai mai avut. Adica sa fii chinez si sa-ti dea numele de Chinezu. Tare, ce sa zic.

Chinezul, baga capul in pamant si mormai ceva in barba 玛格达雷娜, 玛格达雷娜.

Intr-un tarziu, ridica capul din podea si ceru voie sa deschida geamul masinii. Mizeria din automobil ii facea greata, probabil Manole nu se mai spalase de cativa ani si duhnea ingrozitor.

- Ce-ti trebuie ba geam deschis?

- Vreau sa miros florile, de pe campul asta, ca au un parfum aparte.

- Bine ba, dar sa nu-l deschizi prea tare, ca ma trage pe la sale si fac pantecaraie de vine popa Vania sa-mi ia sange.

- Bineinteles, spuse Chinezul deschizand un pic geamul.

Incredibil cat de inapoiati sunt romanii astia isi spuse chinezul in gand. Ii parea rau ca trebuise sa plece de acasa, dar porunca imparatului era lege iar planul lui era incredibil de iscusit. Deci, misiunea lui si a altor cateva sute de mii de chinezi era sa se infiltreze printre bastinasii din Europa. Trebuiau sa se casatoreasca si sa faca copii carora sa le transmita pe limba de moarte continuarea misiunii. Peste cateva secole o sa fie bine infiltrati si atunci Imparatul va cuceri Tibetul. Dupa aia, se va organiza o olimpiada in China. Flacara olimpica va cutreiera lumea, iar paznicii ei ascunsi vor fi copii copiilor lor. Imaginea Chinei va ramane nepatata. In plus, cativa isi vor face chiar si bloguri pe Internet unde isi vor face o buna audienta pentru a promova mareata China. Un plan genial, nu-i asa?

Cu multumiri mesteruluimanole pentru scurta introducere

Valeu, valeu, valeleu. Viata e scumpa, salariile mici, nu am mai cumparat prajiturica la aia mici de vreo 3-4 ani. Plangerea mioritica care a intrat in folclorul nostru de mii de ani a inceput sa paleasca in fata gipanurilor rasarite prin Bucuresti, in fata concediilor petrecute la Paris si a multor altor exemple ca in lumea noastra nimic nu e chiar atat de sumbru. Totusi, exista si marea masa care se plange ca vaca, sau mai degraba capra vecinului e mai sprintara, e mai laptoasa si face mai multi iezi, ma rog, vitei dupa caz.

Prima data cand m-am lovit de acest fenomen a fost prin 92-93 cand un american se mutase la noi in bloc. Fiind de o varsta cu noi, am inceput sa-i aratam Bucurestiul, terasele, fetele etc.

Dupa aproape o luna mi-a marturisit stanjenit:

“Aici toata lumea se plange de saracie, nimeni nu este multumit. E ora 12 noaptea (vara) si suntem la a patra terasa in care incercam sa intram si nu gasim nici un loc liber. Toate mesele sunt ocupate. In plus, aseara am fost prin oras cu un taxi Mercedes. O masina noua care valoreaza, e adevarat cu taxele prohibitive de la noi, aproape cat apartamentul meu din Manhattan. Totusi, de ce va plangeti?”

Iata ca acum, in prima jumatate de an 22,3 milioane de euro au fost tranzacţionate prin GECAD ePayment.

Deci, in primele sase luni ale acestui an, romanii au cheltuit in magazinele online 25 milioane de euro, in crestere cu 60% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform statisticilor RomCard. Dintre acestea, 22,3 milioane euro au fost tranzactionate in magazinele online care folosesc solutia ePayment. Cresteri importante s-au inregistrat si la numarul de tranzactii care a ajuns la aproape 300.000, dar si la valoarea medie a unei cumparaturi care a ajuns de la 80 euro anul trecut la 92 euro in primele sase luni ale anului. Deci, fiecare om plateste pentru o singura cumparatura aproape 100 de euro. Cred ca ar trebui sa ne plangem ca nu platim cate 1000 de euro la fiecare tranzactie, poate ca asta ne dorim dar cei care-si fac cumparaturile pe net nu se dovedesc a fi chiar sarmani.

Cui platim?

Industria telecom, turism&transporturi, bilete de avion, si e-tail, la aceasta a treia categorie comercializandu-se foarte bine produsele IT. Pe langa acestea, alte doua segmente au inregistrat cresteri insemnate si au demonstrat ca prezinta potential de crestere in viitorul apropiat: asigurarile online si biletele pentru spectacole si concerte.

Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment este de parere ca: „Vanzarilor online de bilete pentru concerte şi spectacole au crescut, atat datorita actiunilor culturale de acest tip care in acest an s-au inmultit, cel putin in Bucuresti, dar si datorita numarului mai mare de site-uri care vand online astfel de bilete. In ceea ce priveste asigurarile, piata este favorabila, deoarece segmentul turismului inregistreaza un succes urias in mediul online si oricine calatoreste in strainatate are nevoie de asigurare”.

Conform informaţiilor din sistemul ePayment, vânzările online de asigurări, în special asigurări de călătorie, au crescut cu 95% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările de bilete la spectacole şi concerte au crescut de peste patru ori faţă de primele şase luni ale anului 2007.

Principala caracteristică a acestui prim semestru a fost creşterea numărului de magazine, în sistemul ePayment intrând aproape 90 de magazine noi de la începutul anului până acum.

„Piata creşte pentru că avem tot mai multe magazine online şi pentru că a mai crescut şi rata de penetrare a accesului la Internet, care a depăşit 30%. Este vorba despre un trend pe care vom fi încă mult timp de acum încolo. Ceea ce lipseşte însă pieţei din România este posibilitatea de a plăti online pentru diverse servicii, de la taxe şi impozite până la plata abonamentelor la cablu, internet etc. Există câteva servicii care pot fi plătite online, însă acestea sunt puţine şi nu acoperă nevoia reală existentă în piata”, este de părere şi Marin Mitroi, Director General RomCard.

Urmare din episodul trecut

Make simte o eliberare, e din ce in ce mai usor, simte ca se inalta. Da, zbor, ce minunat e! Intoarce capul si observa cu stupefactie ca era tot el intins pe jos, cu Manole care jelea langa el.

Deci asta e corpul meu, am devenit o stafie, gandi el speriat. In fata, i se deschide un tunel de lumina. La capatul tunelului un corp de inger. Lumina puternica din spatele tunelului il orbea pe Make. Nu reusea sa vada trasaturile celuilalt.

O voce tunatoare ii rasuna in urechi:

- Eu sunt Petru, de la portile Raiului. Va trebui sa-ti dovedesti curatenia trupeasca si a mintii pentru a purcede dincolo de portile pe care le pazesc.

- Du-te bai si bea apa, umbli tu cu smecherii de astea, nu vezi ca m-am imbatat aseara? Sunt mahmur si am vedenii. Crezi ca daca ai orga aia de lumanari in spate, nu-mi dau seama ca visez ca sunt la discoteca?

- Make, spaseste-te! Judecata de Apoi a venit la tine!

- Apoi daca a venit las-o sa astepte. De te dai mare ca esti Petru, atunci dovedeste!

- Si cum propui tu Make? In nimicnicia ta, crezi ca eu nu sunt cine spun?

- Am mai vazut eu o groaza de smecherasi de cartier care se dadeau mari, da nu erau buni de nimic. Daca esti tare, da-te incoace sa te vaz la Poker cum te descurci?

- Ce e ala Poker?

- Lasa ca-ti explic eu pe parcurs. Un joc de carti, ce dracu’ pe ce lume traiesti?

- Il pomenesti pe Necuratul de fata cu mine? Te trimit acum la el, daca esti obraznic.

- Ma obosesti cu habotnicia ta, joci sau bolborosesti acolo tot felul de prostii?

- Bine Make, iti voi dovedi samanta mea divina.

- Di vina o fost ma-ta cand te-a facut, susura Make in barba.

- Te-am auzit Make!

- Si d-aia nu mai ploua. Hai, baga mare, adu niste scaune si o masa ca sa sedem si noi ca oamenii. Si daca tot pleci, fa-te incoace si cu o bere ca mi s-a uscat gatlejul.

- Nu stiu ce sa ma fac cu tine Make. Doamne, da-mi putere sa indur toti cocalarii, manelistii si dobitocii de pe Pamant. Petru pocni din degete si aparura doua scaune si o masa pe care sedea un pachet de carti langa o bere aburinda.

- Buna smecheria asta, bai Petre, sa-mi spui si mie cum o faci. Da’ mai tarziu ca sa te pot urmari. Fii atent la mine ca se dau cinci carti, poti sa schimbi maxim 3 si cine are cea mai mare carte castiga. Ai inteles?

- Da.

- Bun, pe ce jucam?

- Daca castig eu, Make, te trimit in Iad, ca nu am nevoie de unul ca tine in Rai.

- Si daca pierzi?

- Te trimit inapoi pe Pamant, sa-ti traiesti mizerabila viata in continuare.

- Nu e corect.

- Ce mai vrei?

- Vreau sa pot calatori in timp.

- Make esti obraznic!

- Ce sanse am eu? Tu esti un inger, nu poti sa pierzi. De unde nu stiu ca faci smecherii si nu masluiesti cartile, ca doar ai puteri miraculoase. Nu?

- Bine Make, asa sa fie.

Amestecara cartile si Make imparti cate cinci, schimbara fiecare cate trei si Make spuse.

- Ce ai acolo?

- Iaca, cartile astea. Petru puse pe masa trei asi si doi popi.

- Du-te bai de aici ca eu am careu de zecari.

- Pai, asii mei si cu popii sunt cele mai mari carti din pachet.

- Patru bucati, adica careu, e mai tare decat ce ai tu. Daca nu ma crezi, intreaba pe cineva care stie jocul asta.

Petru se consulta telepatic cu alte duhuri si ii spuse peste cateva minute:

- Ai dreptate, m-ai pacalit de data asta, dar ia uite, minune, la mine in mana sunt patru asi.

- Petru, tu umbli cu mânării?

- Nu, asta a fost minune Dumnezeiasca spuse Petru aratandu-i din nou cartile lui Make.

- Asa o fi daca zici tu, dar si la mine a fost o minune ca acum am in mana o Chinta Roiala. Si Make ii arata din nou cartile.

- Trisezi! spuse Petru infuriat.

- Nu! E o minune Dumnezeiasca, spuse Make cu un zambet siret.

- Du-te inapoi pe Pamantul tau. Sa nu te mai vad pe aici prea curand spuse Petru si dadu din mana, iar Make se trezi din nou pe campul unde fusese mai devreme. Se uita de jur imprejur si constata ca Manole plecase. Se ridica de jos, isi scutura hainele si se gandi ca ii era tare sete.

- Petru, unde e berea mea, mai! Chitros mai esti, nici nu am apucat sa o beau! Striga Make suparat.

In Povestea lui Make, intre episodul 1 si episodul 2, mesterulmanole ne-a trimis lamuriri suplimentare.
Astfel, pentru a descrie provenienta motocicletei va rog sa cititi urmatorul text explicativ.

…e, acum ca citisi Maria Ta ce scrie pe tricourile alea, adica Jupane, stai sa-ti povestesc…
Maria sa Mircea, se incrunta:
-Ba , mai zi-mi odata jupane si nu mai apuci sa vezi prima litera!
Make pricepu repede mesajul…
-Maria Ta, si cum ziceam, am venit ici-i-sa ..la rusii astia …sa iau varu’…Make facu o pauza, cam lunga…ca Mircea, ii trase doua dupa ceafa:
-Zi!!! Ce facusi? Adormisi?
-Neeeeee! Da’ de unde!!! …deci vinii…dadu el sa inceapa, ca Mircea se ratoi la el:
- Sari pasajul asta…ca-l stiu deja, pe dinafara…
Bai, ala! Da, ala! Ce te uiti la mine, asa?!!! ada o vodca repede, ca m-nebuneste asta cu povestea lui!!!
-Zi, ma!
-Varianta scurta, o zic, acus! Uite Maria Ta, uite unde-ti-s galbenii!!! …si Make, cu zambet senin…ca o floare ii arata motocicleta!!!
-Cum, Make??? Asta e varu’???? Ma, pana aici ti-a fost! si dadu sa-si scoata palosu…
-Stai, Maria Ta! Nu dadea!!! E copii mici, hai bre ce nu stii de gluma???
Asta e de transport!!!
-Ce transport, ma??? Ai inebunit? intreba Mircea cu fata ca al unui melc…adica mai mare dar cu ochii la fel!
Stapan pe situatie…cu un aer de superioritate, Make raspunse, pufaind:
- Iata bre ca scrie pe actele de inmatriculare. La rubrica apropritar: “Var Make”. Deci e al varului, bre! Al varului!…
- Bine Make spuse Mircea simtindu-se iar tras pe sfoara.
Cand pleca Mircea, Make, cu o miscare dibace, modifica actele de inmatriculare si trase o scurta caciulita peste a. Acum se putea citi clar:

Apropritar: Văr Make.