Legenda Veneticului

De curând, am descoperit una dintre cele mai frumoase legende de pe plaiurile Oltului. Prin urmare, m-am decis să o fac cât mai cunoscută.

La Dobrușa, legendele locale menționează un venetic, un străin cu puteri magice ce locuia prin padure laolaltă cu fiarele. Acesta ar fi trait câteva sute de ani prin folosirea unei licori magice pe care o bea zilnic, timp de o lună la fiecare echinocțiu de primăvară.
Băutura era distilată de două ori și provenea din veninul șarpelui (se pare că legenda se referă la viperă) combinat cu veninul de albină, ca “două părți de șarpe ce dau roată unei părți din acul de albină”. Străinul, odată cu puterea miraculoasă a nemuririi se transforma lent dar fără oprire într-un soi de creatură fără minte și fără suflet. Veneticul din legendă avea o putere cu totul ieșită din comun “la supărare, cu mâinile goale scotea stejarul din rădăcină, îl frângea ca pe o surcică și îl arunca cale de nouă dealuri și nouă văi” ca urmare a folosirii acestei băuturi.
Dacă la început, el era prieten cu localnicii, odată cu trecerea timpului, străinul devenise periculos ocupându-se numai cu “răutăți ce sfidau legile oamenilor, ale naturii și chiar pe cele ale lui Dumnezeu”. El cobora din pădure în special noaptea și omora vitele sătenilor cu multă ușurință și fără vreun zgomot mișcându-se ca o nălucă. Se spune că atunci când se întâlnea din întâmplare cu vreun sătean îi lua viața doar cu puterea privirii.
După o vreme, atacurile nocturne deveniseră atât de frecvente încât sătenii cerură ajutorul lui vodă. Acesta trimise o ceată de voinici pentru a curăța pădurea de venetic. Cu mare spaimă și înfrigurare sătenii povesteau că niciun voinic nu mai fu văzut după aceea.
Un pusnic, curat sufletește și cu mare frică de Dumnezeu, când a auzit de întâmplare a cerut ajutor de la Maica Domnului și s-a așezat pe o coamă de deal, la poalele pădurii rugându-se neîncetat timp de mai multe zile fără să mănânce sau să bea ceva. Cu fiecare zi, cu fiecare oră și cu fiecare clipă de rugăciune smerită, forțele diavolești ale veneticului slăbeau. Acesta când a văzut că nici măcar băutura sa magică nu-și mai făcea efectul s-a hotărât cu năprasnică mânie să-l ucidă pe pusnic.
Pe măsură ce se apropia de colina pusnicului el tot îmbătrânea, băutura sa nu mai avea niciun efect în fața puterilor Dumnezeiești. Astfel, veneticul își găsi sfârșitul la poalele colinei unde se ruga pusnicul, murind de bătrânețuri neputincioase.
Conform acestei legende, schitul Dobrușa a fost clădit pe locul unde pusnicul, ajutat de Maica Domnului a avut izbândă în lupta cu forțele întunericului reprezentate de venetic. De aceea, biserica are hramul ,,Vovidenia – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” ca o mărturie pioasă de credință și de speranță în fața viitorului și a luptei neîncetate cu întunericul ce îi amenință pe credincioși.