Faţă în faţă cu istoria lui Manole (V)

O dulce dimineata de mai tocmai sosise pe meleagurile carpatine. Alex era deja imbracat intr-un tricou rosu ce se mula perfect peste bicepsii pronuntati. Indiana Jones era porecla pe care o dabandise dupa nenumaratele aventuri pe care le traise in Anzi, in stepele rusesti sau in cateva insule obscure din Indonezia. Descoperirile unor civilizatii, necunoscute pana atunci, ii adusese faima unui cercetator care obtine rapid rezultate. Ori de cate ori pornea in cautarea unui obiect, al unei civilizatii sau chiar a unei comori, reusea sa gaseaseasca rapid drumul cel mai scurt spre descoperiri epocale. Parca un a saselea simt il indrepta din sute de piste catre cea corecta.
Astazi, se intorsese in tara, impreuna cu echipa sa de cercetatori pentru a analiza o descoperire uluitoare. Un bloc dintr-un material necunoscut fusese descoperit. din intamplare, in apropierea unei manastiri. In mod evident, fusese facut de mana omului si nu se descoperise inca nici autorul, nici data realizarii si nici motivul acesteia.
Cu o seara inainte isi pusesera corturile in zona de interes si delimitasera situl arheologic pentru a se putea apuca de treaba in zori. Ana fusese extrem de atenta cu toate amanuntele instalarii. Ochiul ei de femeie punea ordine in haosul zilnic ce ar fi fost de nesuportat chiar si pentru barbati.
- Alex, l-ai vazut pe Cristi?
- Nu l-am vazut, dar stii ca e repezit, cred ca o fi ajuns deja langa “animal”. Era jocul lor de cuvinte, intotdeauna ii spuneau “animal” obiectului strain care-i facea sa inceapa cercetarile.
Intr-adevar Cristi era “calare” pe bolovan. NASA ar fi fost invidioasa sa vada computerele ce macinau tone de informatii intr-un ritm de zece ori mai rapid decat orice alt computer similar, si asta doar datorita unui soft-minune creeat de Cristi pentru analiza siturilor arheologice.
Ana si cu Alex au trecut micul damb ce ii despartea de zona unde aveau sa-si faca cercetarile.
- Cristi, lasa mai sarmele si bitii aia pentru mai tarziu, ca ne e foame si vrem sa ne asezam cu totii la masa.
- Alex, Ana, veniti incoace sa vedeti minune cu bolovanul asta.
Brusc, Alex uita de masa si se repezi langa calculatorul lui Cristi.
- Ce e? intreba el, avand senzatia ca o mare descoperire e pe aproape.
- Bolovanul asta nu e decat o mica parte dintr-unul mai mare, spuse Cristi.
- Cat e de mare?
- Nu stiu inca, dar cel putin 20 de metri lungime, iar latimea nu i-am determinat-o inca.
- Cum sa te ajutam, intreba si Ana.
- Luati senzorii astia trei, si ii infigeti in pamant la o distanta de 50m intre ei. Vedeti ca trebuie sa va iasa un triunghi echilateral. Sa masurati bine daca vreti precizie la calcule.
Alex fixa un senzor chiar langa calculator si pleca sa-l puna pe cel din stanga. Ana plecase deja cu cel din dreapta. Totul se executa rapid si in cateva minute aparu si Cristi cu o tigaie si un baros.
- Ce faci Cristi cu tigaia?
- Am nevoie de niste unde de soc, Alex. Te duci in mijlocul triunghiului si dai cu barosul in tigaie. Vezi sa fixezi bine tigaia in pamant.
- De ce?
- Ca sa masor reflexiile undelor create de tine, in pamant.
- Aha, zise Alex neincrezator. Oricum, se invatase sa nu puna prea multe intrebari asupra metodelor folosite de Cristi.
Dupa ce fixa tigaia cu fundul pe pamant, incepu sa o loveasca cu barosul. Dupa a treia lovitura, era clar ca tigaia nu mai putea fi folosita vreodata pentru gatit – si asa se dusese si masa lor.
Cristi topaia ca un apucat, semn ca gasise dimensiunile exacte. Alex se repezi sa vada si el.
- Bolovanul nostru are 45 de metri lungime, 34 de metri latime si o adancime de 2 m.
- De la ce o fi, intreba Alex. Ai mai auzit de asa ceva?
- Nu, e unicat, am verificat in baza de date si asa ceva nu a mai fost semnalat pana acum.
- E clar facut de om, forma geometrica exacta cu muchiile drepte nu lasa loc de interpretari. Materialul galbui este totusi un mister.
- La scanarea mea am gasit un obiect suspect 70 de m mai in deal, la 2 metri adancime. Ioane, ocupa-te cu Ana de suspect pana cand fac eu analizele la bolovanul initial.
Alex si Ana au urcat panta si cu doua lopeti au incercat sa sape pentru a da de obiectul strain. Dupa doua lopeti, pamantul s-a surpat sub picioarele lor, si au cazut intr-o mica groapa de doar 2m adancime. Alex o lua pe Ana in brate pipaind-o sa se asigure ca nu a patit nimic. Ana, se ridica pe varfuri lasand mainile pricepute ale lui Alex sa-i verifice toate oasele.
- Gata, Alex, sunt OK, ma mai doare doar o coasta dar in rest nu am nimic.
- Bine, hai sa vedem ce am gasit noi aici.
Alex se intoarse si gasi un cufar cu initiala M pe el.
- Legenda mesterului Manole! Asta trebuie sa fie cufarul lui Manole! Stii legengenda, aia cu Ana. Intotdeauna am crezut ce e doar o poveste. Iata ca incep sa apara primele indicii.
- Sunt excitata!
- Acum ti-ai gasit si tu Ana!?
- Nu, aaa… vroiam sa spun de descoperire. Spuse Ana rosind.
- Da, desigur, unde-mi era capul, bineinteles, spuse Alex si mai incurcat.
- Ce o fi inauntru?
Alex lua lopata si forta incuietoarea cufarului.
- Un jurnal!
- Al cui o fi Alex?
- Al lui Make, nu e a lui Manole, e al lui Make.
Alex era desumflat. Supararea ca nu gasise un mesaj despre Manole sapase cateva riduri pe fruntea lui Alex.
- Cine e Make, Alex?
- Eu de unde sa stiu? Nu am auzit de el!
- Da ce scrie in Jurnal?
- Hai sa vedem!
Jurnalul prezenta incercarile si calculele nereusite ale lui Make din timpul constructiei bisericii. Totusi, ultima nota le atrase atentia:
“Sa-l ia dracu’ pe Mircea ca i-a dat lucrarea lui Manole. Eu eram aproape sa-mi dau seama de ce se darama nenorocita aia de biserica. Lasa-l pe Manole sa se descurce cum o putea!”
- Asta e! Striga Alex vesel. Deci Manole a existat, si nu numai atat a mai fost un mester, Make ce a incercat sa construiasca si nu a reusit.
Alex se catara afara din groapa, o ajuta si pe Ana sa iasa si alerga catre Cristi.
- Legenda Mesterului Manole e adevarata!
- Stiu, spuse Cristi.
- De unde?
- Bolovanul este facut din mortar si inca un lucru la care lucrez si ii da nuanta galbuie. Aici a fost primul loc de constructie pentru manastire si aceasta e baza. Vezi, mai sus pe coama aia e un fel de viaduct care aducea apele prin stanga catre parau.
Viaductul a fost spart intentionat si totul venea aici in mortarul asta. O substanta galbuie a venit prin canalul asta si a infectat mortarul. De asta se macina si nu tinea la constructii. Cineva a sabotat lucrarea.
- Aici este mortar? intreba Alex.
Da Alex. Cand au vazut ca mortarul nu e bun de nimic, l-au abandonat in groapa asta.
- De unde vine viaductul?
- Incepe cam la 200m mai sus pe coama aia, sapati un pic acolo.
Din nou, Ana si cu Alex se dusera cu lopetile la deal. Sapara cateva minute in locul indicat si gasira cateva scanduri impregnate cu substanta galbena. Le impachetara cu mare atentie si coborara cu ele la Cristi.
Acesta ii privea jenat. Era cu o eprubeta in mana si le spuse:
- Am identificat substanta galbena… E urina.
Pentru Alex toate lucrurile se legau acum. Al saselea simt intra in actiune dezvaluindu-i intamplarile de acum cateva secole.
- E clar, sus era bodega. Lemnele sunt de la gardul bodegii. Toti betivii se pisau pe gard. Ca sa poata respira, proprietarul a facut un canal ca toate mizeriile sa se scurga in vale. Cineva a sabotat scurgerea si tot pisatul se ducea direct in mortar. Acesta devenea inutilizabil. Asta e motivul pentru care ce se construia ziua cadea noaptea.

* * (cateva secole mai devreme) * *

Ia de aici! Spuse un barbat nervos in timp ce dadea cu barosul in zidul subtire al canalului. Dintr-o data, la a saptea lovitura, canalul se sparse si intregul lui continut isi gasi un nou drum catre vale, direct in mortarul proaspat pregatit de muncitori.
Barbatul era imbracat cu o pelerina in care nu i se vedea fata, isi sufleca manecile isi deschise pantalonii si urina in noul drum al apelor catre vale.
- Ma pis pe varul si mortarul tau, Manole! mormai el catre vale. Isi trase repede pantalonii, isi indesa si mai bine gluga pe cap si fugi repede, sa nu-l recunoasca nimeni.